Acasă Cultura Cristian Tudor Popescu: Dupa ce trece coronavirusul, imi doresc un singur lucru

Cristian Tudor Popescu: Dupa ce trece coronavirusul, imi doresc un singur lucru

Transparenta face diferenta

Cristian Tudor Popescu spune ca dupa ce trece criza provocata de coronavirus isi doreste sa vada un singur lucru: la schimbarea în oameni. „Sper ca măcar aceste schimbări la nivelul omului, la nivelul societății să se producă după coronavirus”, a spus CTP.

<

”Eu mă gândesc la un singur lucru – la schimbarea în om.

Dacă vom avea de pildă, după această criză, în care este vorba de un singur lucru, așa cum am spus – a ne gândi la ceilalți! Despre asta este vorba. Lupta cu coronavirusul ne testează asta: Suntem capabili să ne gândim și la ceilalți? Suntem capabili să ne gândim și la departele nostru? Că la aproapele nostru, adică la noi înșine în primul rând, și la familie, eventual, ne gândim. Dar la departele nostru, adică la concetățenii noștri ne putem gândi? Putem să acționăm așa?

S-a tot vorbit în ultimii ani, am văzut atâția inși în ultimii 3 ani care s-au bătut cu levierul în piept că sunt români, sunt mai români decât oricine… „România”, „români”, „vă iubesc”, „inimă”, „votăm cu inima”, „România”, „să apărăm România”… „Cine nu e naționalist, nu e român!”…

E… acum știți ce înseamnă patriotismul? Asta înseamnă patriotismul – să te gândești la ceilalți! Vreau să îi văd și eu pe ăștia care au tot zbierat în ultimii ani dacă sunt capabili de asta, acum.

Dacă după coronavirus vom avea măcar atât… Insul ăla care parchează pe linia de tramvai, că are el treabă în zonă… n-o să mai parcheze acolo… Nu știu, o să i se facă rău, o să se sufoce, o să aibă un sindrom acut respirator sever în clipa în care va parca mașina pe linia de tramvai, nepăsându-i de ceilalți.

Sper ca măcar aceste schimbări la nivelul omului, la nivelul societății să se producă după coronavirus”.