Scandalul din ultimele zile, care a facut ca neregulile de la Spitalul Colentina sa fie vizibile in toata tara, continua sa ia amploare. Cei doi neurochirurgi ai Spitalului Colentina care au reclamat că nu mai pot opera după ora 15.00 şi că vieţile bolnavilor sunt în pericol vor fi cercetaţi în comisia de disciplină.
Ar putea fi sancţionaţi cu avertisment sau chiar cu desfacerea contractului de muncă. Pe de altă parte, Consiliul Director anunţă că a descoperit grave nereguli în spital: în actele contabile ale unei secţii ar fi fost alocaţi bani pentru plata orelor suplimentare, dar medicii spun nu au primit niciun leu.
Doctorii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica de la Spitalul Colentina s-au plâns că bolnavii sunt condamnaţi la moarte pentru că nu mai pot fi operaţi după ora 15.00. Ei sunt nemulţumiţi pentru că noul manager care conduce spitalul de o lună nu mai plăteşte orele suplimentare.
Cei doi medici lucrează la neurochirurgie, o secţie privilegiată, consideră colegii lor. În timp ce aici s-au investit bani în aparatură de ultimă generaţie, alte secţii arătau ca o cocină.
Medicii au descoperit şi alte nereguli. De exemplu, unei secţii i-au fost alocaţi 150.000 de lei pentru plata orelor suplimentare, dar doctorii nu au primit banii. Totul va fi reclamat Curtii de Conturi.
În plus, au fost înfiinţate secţii noi, deşi nu există numărul de paturi suficiente. Cele două secţii de dermatologie au 11, respectiv 13 paturi, deşi ar fi trebuit să aibă în total 75, conform TVR.
Reprezentanţii primăriei susţin că Spitalul Colentina a fost un spital prvilegiat, între 2009 şi 2016 a primit 150 de milioane de lei, plus 10 milioane pentru lucrări de reparaţii curente.

<

„Sunt convinsă că dna dr. Silvi Ifrim, pe care am numit-o manager interimar la Spitalul Colentina nu ca urmare a unei prietenii politice, inexistentă de altfel, ci în urma recomandărilor mai multor medici din cadrul spitalului, va găsi soluțiile necesare și mai ales legale pentru dezamorsarea acestui conflict, iar adevărul va ieși la lumină, astfel încât opinia publică să poată avea imaginea completă a situației de acolo. Activitatea din orice spital al municipalității, deci și a Spitalului Colentina, trebuie să fie bazată exclusiv pe grija pentru pacient și pentru asigurarea unui act medical la cele mai înalte standarde, și în niciun caz pe interese de grup, oricare ar fi acestea. În acest context, asigurarea celor mai bune condiții pentru întreg personalul medical este și va fi o prioritate pentru echipa managerială”, a declarat Gabriela Firea.

Transparenta face diferenta