Sectorul 5
Bugetul primariei Sectorului 5: Nicio speranță pentru parcuri, parcări sau alte proiecte
Cristian Olteanu, presedintele PNL Sector 5: Dupa trei ani lipsiți de orice rezultat, cât de mic, al administrației păstorite de primarul #ZERO, un nou episod halucinant s-a petrecut în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 5, desfășurată ieri, 4 aprilie.
In obișnuitul și totalul dispreț față de lege și locuitorii Sectorului 5, cu care ne-a obișnuit acest edil închipuit, în plenul Consiliului Local s-a „dezbătut” Bugetul de Venituri si Cheltuieli. Ghilimelele se impun tocmai pentru că nu a existat nicio dezbatere reală, problemele de transparență, legalitate sau viziune fiind complet ignorate de primarul „care nu este” (prezent niciodată la ședințe).
Ca de obicei, forma completă a BVC-ului nu a fost pusă la dispoziția consilierilor, aceștia neputându-se exprima asupra unui document necunoscut.
Despre interesul legitim al contribuabililor din Sectorul 5 nici nu mai poate fi vorba!
Totuși, este incredibil „optimismul” acestui accident al administrației locale din România, dacă ne raportăm la un buget bazat pe o creștere a veniturilor de 50% față de anul 2018. De unde or veni acele uriașe încasări, diferența de la 900 de milioane de lei planificate pe 2018, la 1,3 miliarde visate pe 2019?
Din păcate, peste jumătate din veniturile previzionate (și probabil 70% din ce se va realiza în mod real ca încasări) vor fi cheltuieli administrative și de personal pentru o structură supradimensionată de pile, rubedenii și obligații de partid.
Am mai reținut, însă, din rezumatul prezentat, că 8 milioane de euro „toacă” Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” pentru acțiunile de imagine ale pseudo-primarului, aşa cum a făcut inclusiv în anul precedent.
Locuitorii sunt în continuare amăgiți cu anveloparea termică a peste 100 de blocuri, deși în 3 ani de mandat nu s-a montat o schelă, iar licitația a fost câștigată, conform presei, de o firmă de apartament specializată în videochat. Probabil activitatea artistică specifică necesita mult confort termic, de aici și expertiza în anvelopări a SRL-ului ales câștigător de eternul absent de la ședințele Consiliului Local.
Așadar, nicio speranță pentru parcuri, parcări sau alte proiecte din fișa de post a impostorului.
Salutăm, totuși, că măcar în această ședință nu s-au regăsit pe ordinea de zi „investițiile” cu parfum de escrocherie imobiliară, devenite obsesia primarului #ZERO.
Sectorul 5
Caz socant in Bucuresti: O fetita de 5 ani a cazut de la etajul 5 dupa ce s-a urcat in bradul de Craciun!
O fetiță de doar 5 ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei, după ce s-a urcat pe bradul de Crăciun și a deschis geamul.
„La data de 16 decembrie 2023, Poliția Capitalei – Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, o minoră, în vârstă de 5 ani, ar fi căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiește, situat în Sectorul 3.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției menționate, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă. De asemenea, un echipaj de prim-ajutor ajuns la adresă a transportat victima la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.
În cauză, polițiștii Secției 12 efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă”, tranasmite Poliția Capitalei.
Neatenția mamei și bradul de Crăciun poziționat lângă fereastră
Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc la Blocul G13 de pe str Baba Novac nr. 17, Sector 3.
Polițistii au găsit în spațiul verde, din fața blocului G13, o minoră ce prezenta o sângerare la nivelul capului, in stare de inconștiență.
Din primele verificări a rezultat că minora, aflată în locuință impreuna cu mama sa, profitând de faptul că bradul de Crăciun era poziționat foarte aproape de fereastra camerei, a deschis geamul și, din neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut.
Minora, dupa ce a fost stabilizată, a fost preluată și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru evaluare și intervenție medicală specifică.
Minora se află la terapie intensivă în acest moment.
Sectorul 5
Bucureștiul, tot mai periculos: Copil de 12 amenințat cu cuțitul lângă o școală din Sectorul 5
Un copil de 12 ani susține că a fost amenințat cu cuțitul de o persoană, care i-a cerut banii pe care îi avea la el, în timp ce mergea la școală, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.
Polițiștii de la Secția 18 au fost sesizați, joi, în jurul orei 20.00, prin plângere scrisă, de o femeie de 51 de ani cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 12 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 14.00, în timp ce se deplasa cu trotineta către o școală din Sectorul 5, copilului i-ar fi fost aruncat un obiect în față, moment în care s-a dezechilibrat și a aruncat trotineta pe pământ.
Ulterior, din spatele său ar fi venit o persoană, care l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător, încercând să-l deposedeze de suma de bani pe care o avea asupra sa, moment în care ar fi intervenit o altă persoană, care trecea prin zonă.
Cercetările sunt continuate de Secția 18 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei.
Sectorul 5
Piedone și PNL pompează pomeni electorale la greu: Șapte zile de tratamente medicale și relaxare pentru seniorii sectorului 5 din București
Seniorii din comunita tea sectorului 5, vor avea parte de câteva zile de servicii medicale, terapii și relaxare. Echipa de consilieri PNL a inițiat, la nivelul administrației locale, un proiect prin care persoanele cu venituri mici vor beneficia de un sejur gratuit pentru tratament în mai multe stațiuni balneo-climaterice de interes național renumite pentru servicii medicale specializate oferite de personal medical cu cea mai înaltă calificare. Proiectul a fost initiat de consilierii PNL sustinut de consiliul local sector 5 precum și de primarul Piedone.
“Creșterea calității vieții pentru cei mai în vârstă este unul dintre scopurile declarate ale echipei de consilieri PNL și ne bucurăm că am avut susținerea colegilor noștri din opoziție, recunoscând astfel importanța sprijinirii persoanelor în vârstă. Timp de câteva zile, seniorii se vor bucura de servicii medicale, terapii și relaxare. Ne dorim ca această inițiativă să fie doar începutul care reflectă angajamentul PNL pentru o comunitate sănătoasă și solidară”, a declarat Leonard Zamfirescu, consilier local PNL.
Consilierii PNL pregătesc o serie de proiecte pentru sănătatea locuitorilor sectorului cinci.
Complexul „Sf. Andrei”, Instituție publică subordonată Consiliului Local Sector 5, este situat în Piața George Coșbuc și este primul centru medical deschis de administrația locală a Sectorului 5. Inițiativa le aparține consilierilor PNL și a fost sprijinită de toate partidele. Centrul oferă servicii de monitorizare și îmbunătățire a sănătății pentru persoanele cu venituri reduse.