Acuzaţii de discriminare la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti! Două studente de religie musulmană au fost date afară de la un curs pentru că purtau văl islamic. 
Fetele, care provin din familii de refugiaţi din Siria, susţin că profesorul le-a transmis că nu vor trece examenele dacă mai vin cu capul acoperit.

”Nu mă îndoiesc că poţi fi bună purtătoare de credinţă islamică şi fără să ai capul acoperit.” a scris cadrul didactic pe blogul personal. ”Cel care vine aici din Siria, să zicem, şi solicită azil sau chiar cetăţenie română, cui ar trebui să fie fidel? României sau, eventual, identităţii culturale şi religioase islamice împinse chiar până la ideea de jihad?”, îşi încheie profesorul postarea.

Întreaga postare a profesorului AICI!

<
Transparenta face diferenta