Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, joi, trimiterea în judecată a lui Alexandru George Popescu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti. 
Potrivit unui comunicat al DNA, în luna septembrie 2017, Alexandru George Popescu a pretins de la ruda unei persoane cercetate în stare de arest preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă (martor în cauză) suma de 4.000 euro.
Banii respectivi, ce urmau să fie daţi în două tranşe, au fost pretinşi de Popescu în schimbul influenţei pe care a afirmat că o are asupra unor ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, pe care îi poate determina să îi ofere informaţii utile pe baza cărora persoana arestată preventiv să poată formula un denunţ.
Procurorii mai spun că Alexandru George Popescu i-a mai promis martorului că va interveni şi pe lângă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru ca aceştia să accepte denunţul respectiv, iar persoana arestată preventiv să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute în legislaţia specială.
În acelaşi context, persoana respectivă urma să fie eliberată din starea de arest preventiv şi plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar şi, ulterior, după judecata în fond, să nu fie declarate căile legale de atac.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

<
Transparenta face diferenta