Compania J2 Evolution (fostă Jaeggi Geothermal), parte a grupul A-Heat, proprietarul grupului care deţine şi complexul de wellness Therme, intenţionează să ridice un ansamblu rezidenţial pe Strada Jandarmeriei, în apropierea complexului Stejarii, dezvoltat de omul de afaceri Ion Ţiriac.
Conform unor date publice, terenul de la această adresă are peste şase hectare. Conform calculelor ZF, pe un astfel de teren s-ar putea ridica circa 200-300 de apartamente în blocuri cu parter şi patru etaje.
Acesta ar urma să fie primul proiect de acest tip dezvoltat de grupul A-Heat, care mai deţine prin intermediul unor companii complexul Therme şi producătorul de componente pentru electrocasnice Jaeggi Industries. Compania din urmă are o fabrică în judeţul Sibiu. De altfel, principalul acţionar al J2Evolution este Jaeggi Industries.
Strada Jandarmeriei din Capitală este una dintre cele mai „vânate“ zone pentru sectorul rezidenţial, fiind foarte aproape de complexul comercial Băneasa. De altfel, zona este inclusă în topul valorilor de tranzacţionare a terenurilor în Bucureşti.

<
Transparenta face diferenta