Primăria Capitalei a primit peste 1.200 de cereri de acordare a stimulentului financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuţi, de la debutul programului, pe 26 iunie, până în prezent.

„Au fost depuse 1.208 dosare complete de solicitare a stimulentului financiar, iar programul continuă. Astfel, în intervalul 3-28 iulie, părinţii din Bucureşti au solicitat acordarea stimulentului financiar pentru 602 băieţi şi 606 fete, cele mai multe cereri provenind din sectorul 6 (259), fiind urmat de sectorul 3 cu 250, sectorul 4 cu 198 de solicitări, sectorul 2 – 183 de dosare, sectorul 5 cu 174 şi sectorul 1 cu 144 de cereri. Din numărul total de cereri, 1.125 provin de la părinţi din Bucureşti, iar restul de 83 au viză de flotant”, a informat Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat.

Totodată, cele mai multe naşteri (declarate în dosarele de solicitare a stimulentului financiar) au avut loc la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” – 180, urmat de Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – 145 de bebeluşi, Spitalul Băneasa Regina Maria – 142 şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – 126.

<

„Sumele sunt acordate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, iar pentru obţinerea stimulentului trebuie ca măcar unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Bucureşti, iar naşterea copilului să fi fost înregistrată într-o maternitate publică sau privată din Capitală.Termenul de depunere a dosarului este o lună de la data naşterii copilului”, a menţionat sursa citată.