Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Luptatori din TRUPELE SPECIALE asigura PROTECTIA bucurestenilor! Se plimba INARMATI pe strazi si la metrou!

Publicat cu

pe

În weekend, mai multe echipe de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române au fost surprinse în timp ce patrulau în zona magistralelor de metrou din Bucureşti, purtând asupra lor arme semiautomate. Misiunile de patrulare nu au legătură cu evenimentele recente de pe plan internaţional (n.r. atentatele de la Bruxelles), ci fac parte dintr-un protocol, susţin reprezentanţii Jandarmeriei Române.
” Misiunea Brigăzii Speciale de Intervenţie face parte dintr-un ansamblu de acţiuni ale Jandarmeriei, care au drept scop menţinerea unui climat de siguranţă ridicat. Sunt măsuri proactive, menite totodată să crească capacitatea de reacţie şi intervenţie, în special în zonele unde sunt aglomerări mari de persoane. Cetăţenii nu au motive de îngrijorare şi le recomandăm să fie liniştiţi la vederea jandarmilor. Prezenţa cotidiană a forţelor de ordine, la metrou sau în orice altă locaţie este doar în beneficiul acestora „, a declarat, pentru MEDIAFAX, Irina Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române.
Brigada Specială de Intervenţie ,,Vlad Ţepeş” este unitatea de elită a Jandarmeriei, structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceasta are, printre altele, atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi criminalitate organizată, anunta Mediafax.

Stiri Bucuresti actualitate

Bucurestiul rural – Porc taiat in mijlocul strazii, in plina zi, pe strada din zona centrala

Publicat cu

pe

Un porc a fost sacrificat, în plină zi, pe o stradă din centrul Capitalei. Operațiuna de sacrificare a animalului a durat aproximativ 7 ore.

Mai mulți bărbați scot un porc dintr-o dubă, apoi încep să-l taie și îl pârlesc în mijlocul străzii.

Revoltați de situație, vecinii au sunat la poliție.

Reclama

Oamenii legii au dat doar un avertisment verbal și au sesizat inspectorii sanitar-veterinari, potrivit Digi 24.

Întrebați de ce au tăiat porcul în stradă în centrul Capitalei, în plină zi, oamenii ar fi spus că locuiesc la casă, nu la bloc, și nu s-au gândit că cineva va fi deranjat.

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști

Publicat cu

pe

Un bărbat în vârstă de 50 de ani care a produs un accident în Capitală, dar nu a oprit mașina și a fost urmărit în trafic, a fost reținut după ce a încercat să treacă peste polițiști cu mașina, notează Mediafax.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră au reținut joi un bărbat, în vârstă de 50 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului.

Poliția Capitalei a transmis, sâmbătă, că accidentul a avut loc în 10 noiembrie 2023, în jurul orei 10.30. Atunci, polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au recepționat pe stația de emisie-recepție, solicitarea unui echipaj din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, care se afla în urmărirea unui autoturism, după ce șoferul a fost implicat într-un accident rutier.

Reclama

Întrucât autoturismul în cauză a fost observat de un echipaj din cadrul Secției 24 Poliție, s-a procedat la interceptarea și la încercarea de a-l opri în trafic, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea.

„Ulterior, deși a fost oprit în dreptul unui imobil din Sectorul 5, șoferul a ignorat, și de această dată, dispozițiile polițiștilor, blocând portierele. Totodată, acesta a încercat să-și continue deplasarea, punând în pericol integritatea fizică a polițiștilor aflați lângă autoturismul său. Astfel, s-a procedat la spargerea geamului lateral al portierei stânga-față, moment în care șoferul a fost imobilizat și încătușat”, spun, sâmbătă, polițiștii rutieri.

La fața locului s-a prezentat un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră, care l-a testat pe un bărbatul în vârstă de 50 de ani cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Reclama

Bărbatul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, cazul a fost preluat de către Brigada de Poliție Rutieră București, în vederea continuării cercetărilor.

Ulterior, în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 noiembrie 2023, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru de 24 ore. El va fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Reclama

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliție Rutieră – Biroul Cercetări Infracțiuni Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Jorge Araya, Director pe Europa de Sud – Est în cadrul BAT: Ministerul de Finanțe vrea să-i facă pe români să plătească prețuri ca în Germania din salarii românești

Publicat cu

pe

Întrebat despre recentele propuneri ale autorităților de creștere a accizei pentru produse din tutun și nicotină în septembrie 2023, Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT, a declarat:

„Suntem profund îngrijorați de intenția Ministerului de Finanțe de a-i face pe români să plătească prețuri ca în Germania din salarii românești. Calendarul moderat de cinci ani de creștere a accizei, adoptat cu mai puțin de 12 luni în urmă, ar fi trebuit să asigure predictibilitatea fiscală necesară combaterii traficului ilicit. Nu trebuie uitat că traficul ilicit înseamnă și scăderea veniturilor la bugetul de stat, finanțarea rețelelor criminale și accesul necontrolat la produse care nu respectă standarde de calitate sau de igienă.

Prin susținerea unei a doua majorări a accizei în acest an, după cea din aprilie, Ministerul Finanțelor ignoră atât faptul că accizele și prețurile țigaretelor din România sunt cele mai mari din UE raportate la puterea de cumpărare, precum și realitatea că, în toate țările învecinate României, țigările pot fi cumpărate la aproximativ jumătate din preț, contrabanda fiind foarte profitabilă.

Reclama

Sperăm ca un dialog deschis și susținut să releve faptul că o creștere a sarcinii fiscale asupra companiilor legitime și a cetățenilor cinstiți nu este soluția potrivită, mai ales când există loc de eficientizare în privința colectării veniturilor la bugetul de stat prin intensificarea eforturilor împotriva contrabandei.

Rămânem deschiși consultărilor pentru a construi împreună un viitor sustenabil, prin identificarea celor mai bune soluții de reducere a comerțului ilicit, cu toate beneficiile pe care le poate aduce acest lucru pentru veniturile statului, pentru companii și, cel mai important, pentru cetățenii români”.

Despre BAT în România

Reclama

•          BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a avut un impact total în economie de peste 125 de miliarde de euro* în primii 25 de ani de prezență pe piața locală. Din această sumă, aproximativ 24 de miliarde de euro reprezintă contribuția directă la bugetul de stat sub formă de taxe și accize.

•          BAT este unul dintre cei mai mari contribuabili ai României, cu o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat în 2022.

•          Investițiile totale ale companiei în fabrica din Ploiești au depășit pragul de 500 de milioane de euro de la construcția sa în 1996.

Reclama

•          BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului din România și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție.

•          În decembrie 2017, BAT a lansat în România glo, cel mai inovator dispozitiv al companiei care încălzește, nu arde tutunul.

Despre BAT la nivel global 

Reclama

BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.

Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus dovedit științific***. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.

Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului pâna în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii pâna în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea utilizării plasticului de unică folosință non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.

Reclama

BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline în 2022 și un profit din operațiuni de 10,52 miliarde lire sterline.

Portofoliul strategic al companiei include marcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus*** din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu implică arderea tutunului. Între acestea se numară țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2022, 22,5 milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 4,2 milioane față de anul precedent.

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completa de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoaca dependența.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Sectorul 62 ore in urma

Primăria lui Ciucu, zeci de contracte încheiate direct cu o anumita firma în timp record

Ghinioanele la Primaria Sector 6, condusa de liberalul Ciprian Ciucu, se tin lant dupa ce un denunt al USR, care...

Imobiliare2 ore in urma

Acuzații de corupție în Primăria Capitalei: ”Hoția imobiliară din Parcului Herăstrău era vizibilă pentru toți”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că a moștenit de la PNL și PSD ”doar jaf și hoție instituționalizată”, atunci...

Sectorul 55 ore in urma

Bucureștiul, tot mai periculos: Copil de 12 amenințat cu cuțitul lângă o școală din Sectorul 5

Un copil de 12 ani susține că a fost amenințat cu cuțitul de o persoană, care i-a cerut banii pe care îi...

Timp liber6 ore in urma

Programul complet al evenimentelor de Ziua Națională și Parada Militară. Plus restricțiile de circulație

Ministerul Apărării organizează, marţi, repetiţii pentru Parada Militară Naţională din 1 Decembrie, de la Bucureşti care vor vor participa peste 1.500 de...

Transport6 ore in urma

Umbrarescu a terminat un lot din autostrada de centura a Bucurestiului cu 7 luni mai devreme. Maine e inaugurarea

Lotul 2 al Autostrăzii București Nord ar urma să fie deschis miercuri ora 14 00 sau 15 00, potrivit surselor...

Politicao zi in urma

Revelația lui Nicușor Dan: ”Ce este PSD? Este un continuator al statului comunist care nu acceptă ca altcineva să aibă o opinie”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, consideră PSD „un continuator al statului comunist care nu acceptă ca altcineva să aibă o opinie” şi...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: