Politica
Decizie de ultima ora a Parchetului in dosarul de AMENINTARE Basescu-Firea! Primarul Bucurestiului tuna si fulgera!
Parchetul General a infirmat decizia de trimitere în judecată a fostului preşedinte Traian Băsescu, dispusă de procurorul de caz, în dosarul în care acesta este cercetat pentru ameninţarea Gabrielei Firea. Cercetările vor continua în acest caz.
Prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 27 iulie 2016, examinându-se din oficiu, conform dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluţiei dată în dosarul menţionat anterior.
Prin rechizitoriul emis de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul – șef de secție, la 21.07.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, în formă continuată (2 acte materiale).
În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigențele în materia conținutului rechizitoriului și standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanță, impuse de jurisprudenţa în materie şi practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultând astfel faptul că nu au fost respectate prevederile art. 328 alin. (1) teza I coroborat cu art. 286 alin. (2) lit. c) C.pr.pen., cu referire la dispozițiile art. 1, alin. (2), art. 8, art.10 C.pr.pen., art. 6 paragraful (3) lit. a) din CEDO, art. 6 din Directiva 2012/13/UE.
Ca urmare a infirmării soluției inițiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru clarificarea acuzațiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei. Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport și de doctrina și jurisprudența în materie, pentru a adopta o soluție legală și temeinică în cauză.
Ordonanţa de infirmare poate fi vizualizată accesând link-ul:
http://www.mpublic.ro/presa/2016/1210_c_2016_ordonanta_de_infirmare
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.
Politica
Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan
PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.
PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.
Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te