Bani
Cunoscut notar public din Bucuresti TRIMIS IN JUDECATA pentru evaziune fiscala!

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au trimis-o în judecată pe Lidia Simona Seceleanu, notar public din Capitală, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Potrivit unui comunicat, Lidia Simona Seceleanu — notar public în cadrul Biroului Notarial Public „NEMESIS”, cu sediul social în municipiul București, în perioada 2006 — 2009, în calitate de reprezentant legal al biroului, a omis, în parte, evidențierea în actele contabile a unor venituri reprezentând onorarii obținute din exercitarea activității notariale și dobânzi bancare.
De asemenea, în aceeași calitate, Seceleanu a declarat la organul fiscal atât realizarea unor venituri, cât și TVA colectată, mai mici decât în realitate, în acest mod prejudiciind bugetul statului cu suma de 348.101 de lei (echivalentul sumei de 97.852 de euro), dintre care 159.488 de lei (echivalentul sumei de 45.486 de euro) reprezintă TVA de plată, iar 188.613 de lei (echivalentul sumei de 52.366 de euro) reprezintă impozit pe profit.
În cursul urmăririi penale, procurorii au pus sechestru pe conturi bancare și două imobile (terenuri și construcții) deținute de Lidia Simona Seceleanu.
Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.
Bani
Bucurestiul te sufoca? Fa-ti timp cumparand online de la Sezamo

Supermarketul online Sezamo te scuteste de traficul din Bucuresti pentru a merge la cumparaturile curente asa ca de un an de zile peste 200 de mii de oameni au castigat mai mult timp cumparand online din supermarketul Sezamo.
Magazinul a implinit un an de la lansare si isi rasplateste clientii pentru fidelitate printr-un concurs cu premii, in urma caruia participantii pot castiga un an de cumparaturi gratuite, in valoare de 30.000 de lei sau alte trei premii, fiecare in valoare de cate 5000 de lei.
Misiunea Sezamo ramane, in continuare, aceea de a ajuta clientii sa duca vieti mai fericite, avand hrana de calitate superioara, in timp ce economisesc timp si bani. Pentru a se inscrie la concurs, clientii trebuie sa cumpere de minimum noua ori de la Sezamo, pana la data de 21 decembrie 2023. Intermediar au loc 3 tombole, o data la fiecare trei saptamani.
Pentru a participa, clientii trebuie sa achizitioneze cumparaturile de la Sezamo cel putin o data pe saptamana. Castigatorul marelui premiu, cumparaturi la Sezamo timp de un an, in valoare de 30.000 de lei, va fi anuntat pe 22 decembrie 2023.
Regulamentul este disponibil aici.
Campania aniversara le ofera clientilor posibilitatea de a testa unele dintre cele mai bune produse din oferta prin comercializarea acestora, in perioada aniversara, la 1 leu per bucata, precum deliciosii mici de la Carmangeria Ozana, apa plata Borsec sau chiar ciabatta, dar si reduceri de pana la 70%.
In plus, clientii pot castiga si premii oferite de catre furnizorii supermarketului cu ocazia aniversarii, astfel incat fiecare zi vor avea o sarbatoare a gusturilor.
Sezamo investeste continuu in reducerea amprentei de carbon a companiei: flota sa de masini electrice a parcurs aproape 2 milioane de kilometri cu zero emisii si a ajuns la peste 304 tone de CO2 salvate.
Datorita livrarilor direct la usa, clientii Sezamo au economist 1.401.685 km in ultimul an, adica echivalentul a 3,6 drumuri pe Luna, 303 drumuri dus-intors pe ruta Bucuresti – Paris sau aproape 445 de tururi complete ale tarii noastre pe linia de granita.
Obsesia pentru clienti se traduce si printr-o comunicare constanta cu acestia, astfel compania a initiat de la lansarea publica peste 54.000 de apeluri in care le-au solicitat feedback. La capatul celalalt al firului, peste 210.000 de clienti (echivalentul intregii populatii din sectorul 1) au discutat cu operatorii Customer Care Sezamo pentru a cere indrumari, a oferi feedback sau chiar a cere indicatii de folosire pentru anumite produse.
Specific, 131.560 apeluri, 70.586 mailuri si 7.893 sesiuni de chat. Durata medie de raspuns a unui apel este de 8 secunde, iar potrivit CSAT (Customer Satisfaction Score), 96,5% dintre clienti sunt multumiti.

Gabril Makki, CEO Kifli.hu și Sezamo / foto: Bucurestiul.ro
„Sezamo a venit pe piata din Romania cu o misiune clara: sa schimbe atat felul in care oamenii fac cumparaturi, cat si pe cel in care consuma alimente. Pe langa timp liber castigat si bani economisiti, clientii nostri mananca mai bine, au acces la produse de calitate superioara de la producatori de top si au siguranta ca datorita flotei noastre exclusiv electrice, isi aduc contributia la reducerea amprentei de carbon. Suntem aici pentru a ramane si singurul nostru competitor suntem tot noi prin cresterea continua a nivelului de servicii si calitate”, a declarat Gabril Makki, CEO Kifli.hu si Sezamo.
Sezamo a lansat in primul an de activitate mai multe actiuni de sustinere a clientilor sai, atat prin reduceri si plafonari de preturi, dar si prin servicii menite sa ii ajute sa economiseasca timp si bani.
In Romania, Sezamo comercializeaza 7 branduri proprii: produse lactate Miil, mezeluri Dacello, carne super premium marca Sutcha, produse tip bacanie Kitchin, hartie Moddia, cafea Ubomi, dar si seminte si bauturi bazate pe plante Yutto.
Sezamo este un real one-stop-shop de produse proaspete, o comanda la supermarketul online inlocuind pana la 8 drumuri in oras, la farmacie, macelarie, bacanie, patiserie, piata, pescarie, pet shop si magazin cu produse pentru diete speciale. In plus, o singura masina duce pana la 11 comenzi, ceea ce inseamna 10 masini mai putin in trafic.
Sezamo livreaza cu o flota proprie de masini electrice (avand si statii proprii de incarcare la depozitul din Stefanestii de Jos), utilizeaza pungi reutilizabile, prietenoase cu mediul, confectionate din plastic reciclat, care reduc amprenta asupra mediului inconjurator, si ofera programul „Save the Food”, cu ajutorul caruia clientii pot contribui la stoparea risipei alimentare prin achizitionarea de alimente aflate in ultimele zile de valabilitate, la un pret redus. Aceste initiative intaresc angajamentul Sezamo fata de practicile prietenoase cu mediul inconjurator si invita clientii sa joace un rol activ in protejarea acestuia.
Supermarketul online ofera o selectie fantastica de peste 14.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar si branduri internationale de tip supermarket, toate intr-un singur loc.
Toate produsele comandate sunt livrate catre clienti din depozitul de 12.000 m2 situat in nordul Bucurestiului, in incinta CTPark, care include spatii de depozitare ambientala si unitati cu temperatura controlata, care permit pastrarea produselor in conditii cat mai bune si reducerea costurile de energie.
Bani
Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023, aproape dublul volumului capturilor înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea totală a acestora pe piața neagră este de peste 15 milioane de euro, potrivit datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România. BAT lansează o nouă campanie de informare privind cadrul legislativ și riscurile contrabandei și contrafacerii, în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română.
Traficul cu produse contrafăcute s-a triplat în primele șase luni ale anului 2023, potrivit Analizei activităţii Poliţiei de Frontieră Române pe semestrul I al anului 2023. Între produsele cel mai frecvent contrafăcute se numără țigaretele, articolele vestimentare și de încălțăminte sau produsele cosmetice. Fiecare vânzare a unui produs contrafăcut generează pierderi la bugetul de stat și un pericol real la adresa siguranței consumatorilor.
BAT, un partener dedicat al autorităților în lupta împotriva contrabandei și contrafacerii
BAT demarează și în acest an o nouă campanie de informare cu privire la cadrul legal și riscurile contrabandei și contrafacerii la adresa siguranței individuale și a comunităților. Începând cu 21 septembrie, toate punctele de frontieră și vamale vor oferi materiale informative privind cantitățile de țigarete cu care se poate călători în spațiul UE și non-UE, sancțiunile aplicabile pentru contrabandă și contrafacere, precum și elemente de identificare a produselor ilegale și contrafăcute. Campania se derulează în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română.
“În contextul în care datele la zi ale anului curentindică o sporire alarmantă a activității infracționale și diversificarea metodelor de introducere pe piață a produselor de contrabandă și contrafăcute, siguranța consumatorilor, frânarea fenomenelor rețelelor infracționale și asigurarea sustenabilității veniturilor la bugetul de stat trebuie să se regăsească cu prioritate pe agenda publică a țării. Credem cu tărie într-o informare continuă și corectă asupra riscurilor contrabandei și contrafacerii și continuăm să susținem eforturile autorităților în combaterea acestui fenomen cu implicații severe asupra dezvoltării economice și a siguranței comunităților”, declară Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT.
Pe fondul eforturilor intense de combatere a activităților ilicite la graniță, BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a plătit anul trecut o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat. Această sumă se adaugă la cele 24 miliarde de euro contribuție directă a BAT la bugetul de stat în primii 25 de ani de activitate pe piața locală.
„Acțiunile de amploare derulate pentru combaterea contrabandei se reflectă în datele consemnate în primele opt luni ale anului în curs, înregistrând rezultate foarte bune care constau în capturi semnificative de țigarete și destructurarea de rețele de crimă organizată. În perioada ianuarie – august au fost reținute în vederea confiscării, 3,4 milioane pachete de ţigări cu o valoare de 62,7 milioane lei şi peste 27 de tone tutun vrac şi pentru narghilea. Eforturile în vederea reducerii fenomenului traficului ilegal vor continua la fel de susținut, în colaborare cu toate instituțiile statului cu competențe în combaterea contrabandei, precum şi cu partenerii din industria de profil”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie IVAŞCU Victor-Ştefan.

Autoritatea Vamală Română și BAT au reînnoit în data de 08 septembrie 2022 Protocolul de colaborare semnat în 2014, fiind stabilit un cadru general pentru intensificarea eforturilor comune de a preveni și combate contrabanda cu produse din tutun, fabricarea, comerțul și distribuția ilegală a produselor din tutun contrafăcute, precum și pentru stabilirea modalităților de colaborare și a schimbului de informații și asistență.
Experiența operativă ne-a arătat că traficul ilicit cu produse accizabile este un fenomen ce poate fi combătut eficient prin colaborare și parteneriat, iar Autoritatea Vamală Română derulează permanent acțiuni specifice de combatere a traficului ilegal cu țigarete și produse din tutun, prin mijloacele avute la dispoziție, inclusiv prin colaborarea cu instituțiile și autoritățile de aplicare a legii și cu autoritățile internaționale de profil ( OLAF, EUROPOL, SELEC, Organizația Mondială a Vămilor).
Traficul ilicit cu țigarete și produse din tutun este un femonen global, complex și constituie o amenințare permanentă pentru concurențialitatea pieței legale, interne și europene, de natură să afecteze substanțial bugetul de stat consolidat al fiecărui stat membru, interesele financiare ale Uniunii Europene și, în egală măsură, comerțul ilicit cu țigarete. Traficul ilicit cauzează pierderi financiare importante, care se datorează neachitării taxelor vamale, precum și a altor taxe, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accize.
Cele mai mari 3 capturi de țigarete de contrabandă au fost înregistrate anul acesta în județele Arad, Giurgiu și Vâlcea, volumele reținute în aceste județe reprezentând peste 70% din totalul capturilor în primele 9 luni ale lui2023.
Autoritățile au destructurat anul acesta și grupări majore care activau în domeniul contrafacerii de produse din tutun, în special în zonele de sud ale țării. La jumătatea anului, în urma unor percheziții în județele Ilfov, Călărași șiDolj, autoritățile au descoperit grupări care au organizat și introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect aproape 330 tone de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unități clandestine. În luna august, de asemenea, au fost descoperite două instalații de procesare clandestină a tutunului și peste 2.000 de kilograme de tutun, dintre care aproximativ 600 de kilograme era deja prelucrat.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României sunt centralizate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților, prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.
Despre BAT în România
• BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a avut un impact total în economie de peste 125 de miliarde de euro* în primii 25 de ani de prezență pe piața locală. Din această sumă, aproximativ 24 de miliarde de euro reprezintă contribuția directă la bugetul de stat sub formă de taxe și accize.
• BAT este unul dintre cei mai mari contribuabili ai României, cu o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat în 2022.
• Investițiile totale ale companiei în fabrica din Ploiești au depășit pragul de 500 de milioane de euro de la construcția sa în 1996.
• BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului din România și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție.
• România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic, iar fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus dovedit științific*. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea utilizării plasticului de unică folosință non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.
BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline în 2022 și un profit din operațiuni de 10,52 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu implică ardere. Portofoliul include produse precum țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2022, 22,5 milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 4,2 milioane față de anul precedent.
Bani
InvestiMetru 2023: ”Avem nevoie de date pentru o mai bună înțelegere a profilului potențialilor investitori”

Pentru al doilea an consecutiv, Investimental a realizat un studiu menit să identifice eventualele schimbări în comportamentul investitorilor activi, precum și barierele de intrare în piață ale celor care intenționează să intre pe piața de capital (intenderii).
Studiul InvestiMetru, realizat de EXACT Business Solutions pentru Investimental, aflat la a doua editie, evidențiază câteva modificări semnificative față de anul trecut. Schimbările vizează perioada de tranzacționare, orizontul de timp al investițiilor, procentul din venituri alocat investițiilor în cazul celor care intenționează să tranzacționeze, precum și principala temere a acestora.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 327 de respondenți adulți, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, din zonele urbane ale României, cu un venit lunar de peste 4.500 de lei și economii de peste 3.000 de euro, cu studii superioare și familiarizați cu tehnologia. S-a desfășurat între 2 și 15 februarie prin metodologia CAWI.
“În contextul în care interesul pentru piața de capital este în continuă creștere – iar IPO-ul Hidroelectrica nu a făcut decât să întărească trendul – ne-am propus să continuăm să facem din acest studiu o tradiție. Avem nevoie de date pentru o mai bună înțelegere a profilului potențialilor investitori, precum și a traderilor activi. Demersul nostru face parte din efortul Investimental de a construi un business solid pe termen lung, care să contribuie la dezvoltarea pieței românești de capital”, a explicat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Studiul releva faptul că aproximativ 6 din 10 respondenți tranzacționează de mai puțin de 3 ani, 39% fiind activi de o perioadă de 2-3 ani, iar 18% de un an sau mai puțin. Observăm, astfel, o scădere semnificativă – 30% in 2022 vs. 18% in 2023 – a utilizatorilor cu o experientă de un an sau mai mică.
În ceea ce privește investițiile pe termen scurt, comparativ cu 2022, investitorii activi mențtionează, într-o proporție semnificativ mai mică, că investesc pe termen scurt. Nu același lucru putem spune despre intenderi, adică cei care intenționează să facă pasul spre bursă, care par dispuși, semnificativ mai mult, să investească pe termen scurt.
Pe de altă parte, ponderea intenderilor care ar fi dispuși să investească 10% din veniturile lunare este în creștere – aproape 40% în 2023, față de 28% în 2022. Cât despre cei care vor să pună la lucru, pe bursă, peste 30% din venituri, procentul rămâne neschimbat.
Interesant este și faptul că principala temere a celor care au de gând să investească a devenit pierderea întregului capital. Din cercetarea anterioară, reieșea că principalul obstacol era lipsa accesului la cele mai bune informații.
Sunt și lucruri care se schimbă mai greu. De exemplu, profilul investitorilor – aceștia sunt, preponderent, bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, care locuiesc în București sau în alte orașe mari, antreprenori sau angajați, cu un venit mediu de 9.000 de lei pe lună. Fac tranzacții cel puțin o dată pe lună, în proporție de 67%, procent valabil atât pentru 2023, cât și pentru 2022.
În concluzie, românii care se uită spre bursă pentru a-și investi banii o fac din trei mari motive – siguranță, independență financiară și faptul că reprezintă un venit pasiv. Dacă în 2022, tranzacționarea era percepută detașat ca fiind o rezervă, în 2023 aceasta este văzută în egală măsură ca o rezervă, dar și ca o siguranță financiară pe termen lung. Îmbunătățirea stilului de viață și independența financiară sunt motivele care se regăsesc și în topul Intenderilor.
- Sectorul 67 zile in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliareo săptămână in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Monden6 zile in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucurestio săptămână in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Bucurestio săptămână in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Politicao săptămână in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea
- Timp libero săptămână in urma
Premieră: Muzeul Antipa propune publicului o nouă experiență de vizitare interactivă
- Stiri Bucuresti actualitateo săptămână in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te