Odată cu încheierea în anul 1982 a lucrărilor de sistematizare şi modernizare a şoselei Ştefan cel Mare, ce au durat patru ani şi au vizat lărgirea străzii la patru benzi de circulaţie pe sens, dintre care una pentru tramvaie, au rămas trei blocuri cuprinse între străzile Tunari şi Aurel Vlaicu, care ieşeau din alinierea generală cu o distanţă variind între 8 şi 14 m, ceea ce făcea ca întreaga circulaţie rutieră şi pietonală să fie mult îngreunată.
După mai multe calcule şi analize, inginerii au decis că cea mai ieftină soluţie o reprezintă translaţia blocurilor deoarece aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare. Mai mult, durata lucrărilor de translaţie dura doar 4-5 luni, fiind mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou de 8-9 luni.

Astfel, la data de 27 mai 1983 are loc prima translaţie a unei clădiri de şapte nivele din Bucureşti şi chiar din România, fiind vorba de un bloc situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 166, de 3.100 t, construit în 1938. Blocul a fost mutat 14,40 metri, iar distanţa a fost străbătută în 7 ore şi 37 de minute. Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, iar rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983.
Blocul a fost mutat fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice. Ulterior au mai fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu 7 nivele, de 4.000 t, şi celălalt cu 5 nivele, 2.400 t, scrie descoperă.ro.

<
Transparenta face diferenta