Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat, luni, ce au gasit inspectorii in urma controalelor efectuate la Primaria Capitalei. El a mentionat ca au fost sezizate mai multe situatii penale.

<

„Banii pentru subventii au existat, am asigurat venituri, insa banii au ajuns in alta parte. Vom vedea unde au ajuns acesti bani si, bineinteles, cei responsabili vor raspunde”, a spus Citu.

Principalele declaratii:

Inca din primul moment ca ministru am cerut o situatie a modului in care sunt cheltuiti banii publici in institutiile publice. Bineinteles, si primaria Capitalei a fost printre acestea, ma intereseaza foarte mult cum sunt cheltuiti banii publici.

Veniturile primariei Bucuresti in 2020 au fost de 3,5 miliarde de lei, incasarile in septembrie au fost de aproape 99%. Bani au fost la Primarie, sunt sume mai mari decat in 2019. M-am uitat la datorii situatia arata rau, arata clar o administrare proasta a banului public. Datorii catre ELCEN de catre 837 milioane de lei, in totalitate. Fata de RADET, 3,8 miliarde de lei.

Sunt subventii la energie si la transportul public, doua cheltuieli importante. Bugetul a avut aceste sume pe trimestre. La executie energia termica a fost platita doar 331 milioane lei pana in septembrie, din 935 milioane, cat este pe tot anul, iar la transportul in comun 624 milioane din 1,5 miliarde. Bani au fost trimisi la primarie.

Plata subventiei la energie. Prin OUG 135/2020 au fost alocati bani, un miliard de lei, iar acesti bani puteau fi platiti de Primaria Municipiului Bucuresti pentru plata unor restante. Au fost alocati pentru plata subventiilor. Plata catre subventie nu s-a facut. Unde au ajuns acesti bani si la cine? Va promit ca vom gasi pana la urma unde au ajuns acesti bani.

Inspectia Economica Financiara a facut o actiune de control la Primaria Municipiului Bucuresti. Actiunea de control a fost suspendata pe 11 martie 2020. In acel moment, accesul echipei ministerului la sediul Municipiului Bucuresti nu a mai fost permis, avand in vedere dispozitia primarului general. S-a dispus suspendarea anumitor activitati care implica interactiunea cu persoane din exteriorul Primariei. Nu ni s-a dat voie nici de la distanta sa facem acest control. Laptopurile angajatilor Ministerului Finantelor au fost sechestrate o perioada in sediul primariei si le-am recuperat dupa aceea.

Banii pentru subventii au existat, am asigurat venituri, insa banii au ajuns in alta parte. Vom vedea unde au ajuns acesti bani si, bineinteles, cei responsabili vor raspunde.

Transparenta face diferenta