Stiri Bucuresti actualitate
Universitatea Bucuresti a scos la admitere aproape 8000 de locuri bugetate!

Peste 7.800 de locuri la buget au fost scoase la concurs de Universitatea Bucureşti la studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, iar cele mai multe dintre acestea au fost repartizate facultăţilor de Litere, de Limbi şi Literaturi Străine, de Matematică şi Informatică sau de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Peste 4000 de locuri bugetare pentru licență
Pentru studiile universitare de licenţă, Universitatea Bucureşti scoate la concurs 4.310 de locuri bugetate. Cele mai multe dintre acestea au fost repartizate Facultăţii de Litere, 473 de locuri, urmată de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 453 de locuri, şi de Facultatea de Matematică şi Informatică, 439 de locuri.
3.200 de locuri pentru cei care vor să-și ia masteratul
Pentru studii universitare de masterat, Universitatea Bucureşti pune la dispoziţie 3.200 de locuri la buget. Cele mai multe dintre acestea sunt la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, 391 de locuri, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, 322 de locuri, şi Facultatea de Litere, 296 de locuri.În ceea ce priveşte programele de studii universitare de doctorat, Universitatea Bucureşti scoate la concurs 350 de locuri bugetate, iar pentru 175 dintre acestea va oferi burse.
Mai multe informaţii despre admiterea la programele de licenţă şi masterat pot fi găsite pe website-ul www.admitere.unibuc.ro/, iar pentru admiterea la programele universitare de doctorat la adresa: www.doctorat.unibuc.ro/. Admiterea la Universitatea Bucureşti va avea loc în perioada 6-25 iunie, pentru studiile universitare de licenţă şi masterat, şi între 1 şi 20 septembrie pentru studiile universitare de doctorat.
Stiri Bucuresti actualitate
Au început lucrările de refacere a trotuarelor pe B-dul Alexandru Ioan Cuza și Șos. Pantelimon din Capitală

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, a anunțat începutul lucrările de refacere a trotuarelor pe B-dul Alexandru Ioan Cuza și Șos. Pantelimon din Capitală.
Lucrările de reabilitare constau în turnarea unui strat de asfalt nou, înlocuirea bordurilor deteriorate, delimitarea spațiilor verzi, dar și protejarea zonei pietonale prin amplasarea de stâlpi antiparcare, a precizat liberalul.
„În același timp, Administrația Străzilor București continuă reparația trotuarelor și pe străzile: Nicolae Titulescu, Calea Vitan, Strada Eforie, Str. Ilfov., Piața Unirii, Splaiul Unirii”, a adăugat Stelian Bujduveanu.
Viceprimarul municipiului București a anunțat de curând și finalizarea lucrărilor de reabilitare a trotuarelor de pe strada Polonă a Capitalei. Infrastructura pietonală a fost modernizată și au fost amplasați stâlpi antiparcare.
Stiri Bucuresti actualitate
Primăria Capitalei vrea să amendeze șoferii care stau pe loc și nu opresc motorul mașinii

Primăria Capitalei ar putea adopta un proiect de hotărâre prin care se urmăreşte descurajarea staţionării maşinilor cu motorul pornit în proximitatea spitalelor, unităţilor de învăţământ, a căminelor de bătrâni şi a locurilor de joacă, scrie Agerpres.
Proiectul extinde şi dezvoltă o măsură adoptată de Consiliul Local Sector 6, care prevede amplasarea unor indicatoare în proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu mesajul: „Pentru sănătatea copiilor opreşte motorul când staţionezi”.
„Şi motorul pornit în staţionare (nu în trafic) contribuie la poluarea Bucureştiului. Mă bucur că ieri Consiliul Local al Sectorului 6 a votat amplasarea de semne informative în vecinătatea şcolilor la propunerea campaniei ‘Opreşte Motorul!’ care deja are un program de conştientizare în mai multe şcoli. Împreună cu ‘Părinţi de Cireşari – Piaţa Domenii’ şi Ecopolis, eu şi Anamaria Gram am pus la punct un proiect de hotărâre CGMB care să dezvolte această iniţiativă la nivelul întregului Bucureşti. Proiectul va fi depus zilele următoare şi am speranţa că va fi susţinut şi de colegi din alte partide având în vedere efectul benefic asupra tuturor, dar mai ales asupra copiilor. Este păcat să decontăm confortul nostru în sănătatea lor”, a scris consilierul municipal USR Andrei Rigu, pe Facebook.
Ideea aparţine ONG-ului „Părinţi de Cireşari”, care are deja o colaborare cu PMB, în cadrul campaniei „Opreşte Motorul”. Este vorba despre un program de conştientizare desfăşurat la şcoli unde au fost amplasaţi senzori de măsurare a poluării.
Intervale maxime
Andrei Rigu a menţionat că prevederile ar urma să intre în vigoare peste şase luni, iar proiectul prevede şi amenzi. El a subliniat că valoarea acestora este mică, deoarece scopul nu este sancţionarea şoferilor, ci descurajarea staţionării cu motorul pornit. Vor fi prevăzute intervale maxime de timp în care motorul poate fi pornit, iar aceste intervale vor fi diferite pentru sezonul cald şi sezonul rece. De asemenea, vor exista excepţii pentru anumite categorii de autovehicule.
„Nu intenţionăm să implementăm proiectul acum, în perioada rece, ci probabil în vreo şase luni de la adoptare. Pe la jumătatea primăverii, începutul verii va intra efectiv în vigoare. (…) Vrem să se înţeleagă sensul proiectului, faptul că trebuie să avem puţin mai multă grijă, mai ales în anumite zone”, a explicat Andrei Rigu.
Trei pași ai primarului Ciucu
Primăria Sectorului 6 a atras atenţia, într-o postare pe Facebook, asupra faptului că gazele de eşapament sunt „otrăvitoare şi sunt considerate extrem de periculoase”, fiind catalogate în anul 2012 drept unul dintre factorii cancerigeni de către Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului. Primarul Ciprian Ciucu a anunţat că vrea să susţină implementarea proiectului aprobat în Sectorul 6 la nivelul întregii Capitale.
„După ce am publicat acel mesaj, ca de la părinte la părinte, cu oprirea motorului, atunci când ne aşteptăm copiii de la şcoală, am fost contactat de iniţiatoarele Campaniei ‘Opreşte Motorul’ să facem un pas înainte. Mai exact, să amplasăm astfel de semne informative în vecinătatea şcolilor. Le-am propus sa facem trei paşi: adică, să ducem proiectul şi în Consiliul General (unde este blocat şi îl vom debloca cu ajutorul consilierului general Andrei Badiu) şi să amendăm legislaţia naţională pentru a se putea da amenzi (ca şi în Austria, Germania, unele state din SUA). La acest lucru s-a înhămat colegul meu deputatul Cristian Băcanu”, a scris Ciprian Ciucu, pe aceeaşi reţea de socializare.
Stiri Bucuresti actualitate
Bucurestiul rural – Porc taiat in mijlocul strazii, in plina zi, pe strada din zona centrala

Un porc a fost sacrificat, în plină zi, pe o stradă din centrul Capitalei. Operațiuna de sacrificare a animalului a durat aproximativ 7 ore.
Mai mulți bărbați scot un porc dintr-o dubă, apoi încep să-l taie și îl pârlesc în mijlocul străzii.
Revoltați de situație, vecinii au sunat la poliție.
Oamenii legii au dat doar un avertisment verbal și au sesizat inspectorii sanitar-veterinari, potrivit Digi 24.
Întrebați de ce au tăiat porcul în stradă în centrul Capitalei, în plină zi, oamenii ar fi spus că locuiesc la casă, nu la bloc, și nu s-au gândit că cineva va fi deranjat.
- Sectorul 62 săptămâni in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Monden2 săptămâni in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Sectorul 6o săptămână in urma
Inca un scandal de corputie in primaria lui Ciprian Ciucu! Sef la Serviciul impozite si taxe pe mana cu rechinii imobiliari!
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Timp liber2 săptămâni in urma
Premieră: Muzeul Antipa propune publicului o nouă experiență de vizitare interactivă
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te