Kathrin Brettschneider, directorul financiar al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL, firma care administrează Hotelul Marriott din Capitală, a fost pusă sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este investigată o evaziune fiscală de peste 7,5 milioane lei.
Kathrin Brettschneider, cu cetăţenie austriacă, a fost audiată joi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind apoi pusă sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Anchetatorii nu au reuşit să îl audieze pe directorul general al companiei, Gregor Aufhauser, acesta fiind plecat din România.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi poliţişti de investigare a criminalităţii economice au efectuat joi percheziţii la două firme cu sediul în Hotelul Marriott, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 7,5 milioane lei, scrie stiripesurse.ro.

<

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti, percheziţii la sediile sociale al SC S. SRL şi SC S.C.H.G. SRL, situate în incinta hotelului Marriott din municipiul Bucureşti, în vederea ridicării de documente financiar contabile şi înscrisuri necesare soluţionării unei cauze penale în care sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Cele două firme investigate de procurori sunt cele care deţin hotelul Marriott.
 
Procurorii susţin că, în perioada 2008 – 2015, în documentele contabile ale Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi şi pierderi din diferenţe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu o altă firmă, cu justificarea falsă că acest contract este garantat de statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei (echivalentul a aproximativ 1.685.000 euro).
În dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale faţă de trei suspecţi, împotriva cărora s-a dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.

Transparenta face diferenta