Intra in contact cu noi

Bucuresti

Prima iesire la rampa a city-managerului Capitalei: Lansam licitatii pentru sase parcari noi, de 3000 de locuri!

Publicat cu

pe

Licitaţiile pentru şase parcări interioare de aproximativ 3.000 de locuri vor fi lansate în aproximativ o lună, a declarat, marţi, Sorin Chiriţă, city managerul Capitalei, în cadrul conferinţei „Jump to Smart. 1.0. România Oraşelor Inteligente”, scrie Capital.ro.

„Avem parcări interioare şi vom da drumul la licitaţii într-o lună pentru şase parcări, aproximativ 3.000 de locuri de parcare. Este prima oară în 26 de ani când Primăria începe deodată mai multe lucrări cu scopul de a oferi cetăţenilor locuri de parcare. Dar, oricât de mult am veni noi cu locuri de parcare, trebuie să venim în paralel şi cu transportul public, cu educaţie sau cu conştiinţa faptului că Bucureştiul are nevoie de spirjinul cetăţenilor. Fiecare dintre noi trebuie să înţelegem că dacă facem 100 de metri pe jos este mai uşor decât cu maşina şi să înţelegem că dacă avem alternativa autoturismului propriu să încercăm să o folosim”, a spus Chiriţă.

Acesta a precizat că este pentru prima dată când în România se coroborează două documente, respectiv Planul de Mobilitate şi Strategia Energetică a municipiului Bucureşti.

„În România, nici ministerele şi nici Guvernul nu au coroborat niciodată strategiile sectoriale. Fiecare a abordat componenta ei de multe ori antagonică cu celelalte. Legislaţia arată la fel pentru că fiecare minister a iniţiat în domeniul lui. Este prima oară când am coroborat două documente strategice, iar Bucureştiul are premisele unei dezvoltări integrate în extensie cu judeţul Ilfov.

Într-o lună de zile va fi gata Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Bucureşti-Ilfov de transport public şi tot într-o lună va fi gata şi Asociaţia de dezvoltare intercomunitară pentru termoenergetică Bucureşti-Ilfov, astfel încât să ne ducem dincolo de graniţele administrativ-teritoriale, pentru că astăzi Bucureştiul este captiv în Ilfov, iar Ilfov în judeţele din jur. Zona urbană funcţională este a întregului areal, care se extinde mai mult decât arealul Bucureşti-Ilfov. Bucureştiul polarizează mai mult de 4,3 milioane de locuitori şi zona urbană funcţională are 45%, aproape 50%, din totalul veniturilor firmelor din România”, a explicat city managerul Capitalei.
Sorin Chiriţă a afirmat că dezvoltarea Bucureştiului s-a făcut haotic în 27 ultimii, cei 228 kmp ai Capitalei însemnând acum foarte puţin raportat la totalul populaţiei, în timp ce numărul de autoturisme la 1000 de locuitori în Bucureşti şi Ilfov este cel mai mare din Europa.

Reclama

„Dezvoltarea Bucureştiului s-a făcut haotic în ultimii 27 de ani.  Construcţii se fac peste tot lume, dar construcţia urmează drumul, însă noi suntem nevoiţi ca drumul să urmeze construcţia. La noi unde a fost o bucată de teren s-a mai făcut o construcţie, iar oraşul s-a dezvoltat pe orizontală. Numărul de autoturisme la 1.000 de locuitori este cel mai mare din Europa în Bucureşti şi Ilfov, fiind singura capitală pe suprafaţă mică şi cu o dezvoltare pe orizontală”, a mai spus Chiriţă.

În opinia acestuia, măsurile propuse prin Planul de Mobilitate pot soluţiona o parte din aceste probleme, dar cetăţeanul trebuie să fie încurajat să utilizeze mijloacele de transport în comun, transportul alternativ şi multe alte soluţii pe care un oraş inteligent şi le propune.
„Planul de mobilitate are un soft, un model matematic utilizat de toată lumea, iar atâta timp cât am băgat datele în acel model matematic şi a rezultat că putem să dăm drumul la o bandă unică pentru transportul în comun trebuie doar să facem o comunicare şi oamenii să accepte acest lucru, atâta vreme cât există alternativa transportului”, susţine Chiriţă. 
City managerul Capitalei a menţionat un studiu făcut pentru Planul de Mobilitate de specialitate care arăta că în Bucureşti sunt persoane care nu au ieşit ani de zile din cartierul lor şi în aceste condiţii este foarte greu să dezvolţi un oraş sustenabil.

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei3 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare