Intra in contact cu noi

Timp liber

Premiera la SIAB: BMW Group şi Automobile Bavaria au prezentat noul Rolls Royce Phantom

Publicat cu

pe

Noul Rolls-Royce Phantom debutează la Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti, fiind prima dată când cel mai important producător de maşini de lux din lume se va prezenta oficial la cel mai important eveniment auto din România în perioada 23 martie – 1 aprilie.
„Încă de la prima lansare a Rolls-Royce Phantom, cu mai mult de 90 de ani în urmă, acest automobil reprezintă simbolul suprem al succesului. Debutul noului simbol al luxului absolut este ocazia perfectă pentru a sărbători premiera noastră, odată cu reluarea Salonului Auto Internaţional de la Bucureşti”, a spus Peter Schoppmann, Director Regional, Rolls-Royce Motor Cars. „Prezenţa noastră subliniază importanţa din ce în ce mai mare a regiunii din Europa Centrală şi de Est pentru Rolls-Royce şi preconizăm o creştere în următorii ani”.
Noul Rolls-Royce Phantom oferă o interpretare contemporană de design a esenţei Rolls-Royce. De asemenea, noul model aduce o evoluţie spectaculoasă în programul Bespoke, prin conceptul „The Gallery”. Un nou concept fără precedent în ceea ce priveşte luxul, „The Gallery” reinterpretează tabloul de bord al automobilului pentru prima dată în 100 de ani. Proprietarii vor putea să comande o operă de artă cu adevărat unică, în universul extins al conceptului „The Gallery”, ce se va regăsi în spatele unui singur panou de sticlă în interiorul noului Phantom.
Noul Phantom este cel mai avansat Rolls-Royce din punct de vedere tehnologic.
Noua „Arhitectură a luxului” din aluminiu, care stă la baza noului Phantom, este mai uşoară, mai rigidă, mai silenţioasă şi mai avansată din punct de vedere tehnologic. Anii de cercetare şi experienţă asigură echilibrul perfect între linia arhitecturală şi proporţională a noului Rolls-Royce, oferind în acelaşi timp un nou nivel al senzaţiei de „Magic Carpet Ride”.
Noul motor V12 twin-turbo de 6.75 litri este inima silenţioasă a noului Rolls-Royce Phantom, oferind un nivel perfect de putere şi performanţă. De asemenea, inginerii au aplicat în mod discret transmisia cu asistenţă prin satelit, sistemul de virare a roţilor din spate şi o multitudine de tehnologii în culise, pentru a oferi o experienţă fără efort.
Standul Rolls-Royce Motor Cars de la SIAB va fi în pavilionul B1, aflat sub coordonarea Rolls-Royce Motor Cars Munich, ca invitat special al Automobile Bavaria Group.
Printre noutăţile standurilor BMW Group se numără noul BMW X4 – premieră naţională, debut pe piaţă programat pentru jumătatea anului. Modelul vine în România la numai două săptămâni de la debutul mondial de la Salonul Auto de la Geneva (6 martie 2018).
Printre premierele naţionale se numără noul M5 – cel mai rapid model de serie BMW construit vreodată, BMW X2 – cel mai nou membru din familia X, o direcţie nouă pentru marcă, din martie disponibil pe piaţă şi MINI Hatch 3 şi 5 uşi, MINI Cabriolet – modelul a avut debutul European la Burxelles, este a doua oară când se prezenintă pe continentul european.
În standul motocicletelor premierele sunt reprezentate de BMW K 1600 Grand America – cea mai nouă extindere în gama de motociclete BMW Motorrad, cel mai important constructor de motociclete mari (peste 500 cmc) pe piaţa globală şi naţională.
Listă noutăţilor de la BMW este completată de i8 Garage Italia CrossFade Edition – una din cele mai exclusive modele de la SIAB – doar 10 astfel de exemplare s-au fabricat şi i3 – cel mai vândut model electric din România.
Sursa: zf.ro

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat cu

pe

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Reclama

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Reclama

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat cu

pe

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Reclama




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continua sa citesti

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat cu

pe


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Reclama
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Reclama
Continua sa citesti

La mare cautare