Sectorul 2
Primăria Sectorului 2 începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar
Primăria Sectorului 2 începe de joi ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, a anunțat primarul Radu Mihaiu, pe pagina de Facebook. Edilul spune că vor fi ridicate în primul rând mașinile care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic: cele parcate pe trecerea de pietoni, în stații de transport în comun sau cele care blochează accesul elevilor în apropierea școlilor.
Mașinile ridicate vor fi depozitate pe Aleea Bistricioara, unde îşi are sediul noul Serviciu de ridicări auto al Sectorului 2, iar proprietarii trebuie să plătească minim 500 de lei pentru recuperare.
Regulamentul pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar a fost aprobat de Consiliul Local în octombrie 2022, dar până acum nu a fost pus în practică deoarece Primăria nu avea unde depozita mașinile ridicate.
”Vă rog, aveți mare atenție unde vă lăsați mașina. De astăzi e operațional serviciul de ridicări mașini
Vom prioritiza cele mai grave situații care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic – mașini parcate pe trecerea de pietoni, în stații de transport în comun sau cele care blochează accesul elevilor în apropierea școlilor.
Ce trebuie să știți:
– Dacă nu vă mai găsiți mașina în locul în care ați parcat-o, puteți confirma informația la dispeceratul Poliției Locale Sector 2 la următoarele numere de telefon: 021.25.25.103, 0753.317.168, 0800 800 772 sau 021 9941.
– Mașinile ridicate vor fi depozitate pe Aleea Bistricioara, unde îşi are sediul noul Serviciu de ridicări auto al Sectorului 2.
– Recuperarea maşinii va fi posibilă doar după plata taxelor de ridicare, transport şi depozitare.
– Pentru vehiculele cu o masă maximă autorizată până în 5 tone se vor achita următoarele taxe: 200 lei ridicare, 150 lei transport și 150 lei pe zi pentru depozitare.
– Pentru vehiculele cu o masa maximă autorizată peste 5 tone proprietarul maşinii va plăti 270 lei pentru ridicare, 200 de lei transportul și 150 de lei pe zi pentru depozitare.
– Aceste taxe pot fi plătite la casieria de pe Aleea Bistricioara, în numerar sau cu cardul.
– Programul de funcţionare este non-stop atât pentru serviciul de ridicări, cât și pentru restituirea mașinilor de la platforma Bistricioara.
– Ulterior, şoferul maşinii va fi sancţionat cu 4 puncte de penalizare. Un punct de penalizare reprezintă 145 lei, ceea ce înseamnă că în total amenda va fi de 580 de lei. Amenda poate fi plătită la jumătate (290 de lei) dacă este achitată în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
Sincer, îmi doresc să nu avem prea mulți “clienți” la platforma de pe Bistricioara, însă asta presupune să NU periclitați siguranța celorlalți prin modul în care vă parcați mașina.”, a scris Radu Mihaiu pe pagina de Facebook.
Sectorul 2
Promisiune electorala? Primaria Sectorului 2 anunta modernizarea Halei de Peste din Piata Obor
Primăria sectorului 2 a anunțat că va începe lucrările la modernizarea halei de pește, pentru a creşte gradul de confort al cumpărătorilor şi al comercianţilor care îşi desfăşoară activitatea în acest spaţiu. Decizia a fost votată în ultima ședință a Consiliului Local.
”Am hotărât să adaptăm proiectul iniţial de reabilitare a Halei Terminal la cele mai noi standarde europene şi să facem o reconstrucţie mai amplă. Nu ne rezumăm doar la reparații, ci vrem să izolăm termic şi la exterior clădirea, pentru a menține temperatura la un nivel optim în interiorul halei, fără pierderi de căldură, şi implicit, cu un consum mai scăzut de energie”, a transmis Primăria Sectorului 2 într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituției.
Primăria a mai anunțat că lucrările vor ține seamă și de nevoile persoanelor cu dizabilități.
„Considerăm că fiecare persoană are dreptul la o viaţa independentă, motiv pentru care în Sectorul 2 nu lăsăm pe nimeni în urmă şi accesibilizăm Hala Terminal pentru ca fiecare client să își poată face cumpărăturile fără efort, indiferent de nevoile sale”, se scrie în comunicat.
Vor fi executate reparații atât la interiorul cât și la exteriorul clădirii, vor fi refăcute instalațiile sanitare, electrice și termice, iar hala va fi recompartimentată. Astfel, va fi oprită degradarea imobilului, care va fi readus la standardele optime de utilizare.
Lucrările vor dura 12 luni din momentul începerii lor, iar investiția va fi de aproximativ 1,38 milioane de euro.
„Pentru suprafaţa de 2284.20 mp este necesară o investiţie în valoare totală de 6.902.020,72 lei fără TVA. Proiectul de modernizare va dura 12 luni de la momentul începerii lucrărilor”, mai precizează Primăria Sectorului 2.
Sectorul 2
Campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București
Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2, continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună cu Asociația „Platforma pentru Educație Competitivă” și sprijinită de Organizația Femeilor Liberale a filialei PNL Sector 2.
Între 13 și 15 septembrie, orele 16:00-19:30, toți copiii, dar și însoțitorii acestora vor avea parte de consultații gratuite în specializările: medicină generală, oftalmologie, dermatologie, diabet și nutriți, acestea fiind realizate de către personalul medical al clinicii Noblesse. Evenimentul se află la a doua ediție și obiectivul acestuia este creșterea accesului la servicii de calitate în domeniul sănătății pentru locuitorii Sectorului 2 al Capitalei.
„Începutul de an școlar vine cu multe responsabilități pentru părinți. Eu, ca profesor, dar și ca părinte, înțeleg acest lucru. Cred că fiecare copil trebuie să aibă acces la educație și la servicii de sănătate de calitate. „Începem școala sănătos” este un proiect care îngrijește, dar și educă atât copiii, cât și părinții cu privire la atenția pe care trebuie să o acordăm sănătății. Ca și anul trecut, mă voi bucura să fiu în mijlocul copiilor, părinților și bunicilor. Împreună putem găsi răspuns preocupărilor cu privire la începutul noului an școlar. Mulțumesc pe această cale cadrelor medicale ce se vor ocupa și anul acesta de nevoile micuților, dar și ale adulților!”, precizează Monica Anisie.
Această ediție va avea un element de noutate reprezentat de prezența elevilor Școlii Postliceale Sanitare „Fundeni”, alături de profesorii acestora. Împreună vor răspunde curiozităților celor prezenți privind educația pentru sănătate.
Sectorul 2
8000 de elevi din Sectorul 2 vor beneficia de vouchere în valoare de 250 lei pentru sport
Monica Cristina Anisie, președinta organizației și a Comisiei pentru Învățământ din Senat, și PNL Sector 2 susțin tinerii care fac performanță în sport prin implementarea proiectului „Dăruim speranță pentru performanță în sport”.
Proiectul presupune acordarea de sprijin financiar, sub forma unor tichete valorice, pentru încurajarea activității sportive și recunoașterea meritelor a 8000 de elevi din Sectorul 2, care vor beneficia de vouchere în valoare de 250 lei.