Bucureştenii ar putea scăpa de umilinţa la care sunt supuşi atunci când fac plăţi la stat sau au nevoie de un document administrativ.
O primărie de sector din Capitală intenţionează să desfiinţeze ghişeele, iar contribuabilii ar urma să fie preluaţi încă de la intrare de un consilier personal.

<

Vom avea mai multe modificări conceptuale asupra modului în care trebuie să funcţioneze sistemul. În primul rând, conceptul de ghişeu pe care noi îl avem este, cum să spun, destul de neplăcut pentru noi, uneori umilitor. Simpla poziţie pe care o ai, tu stând în picioare şi el (n.r. – funcţionarul de la ghişeu) în faţa ta în poziţie şezândă şi aplecându-te de fiecare dată ca să spui ce ai de spus, nu e în regulă. E o barieră de comunicare. Vom sta frumos la măsuţă şi vom discuta civilizat, ca la bancă. Nu mai stăm cocoşaţi ca slugile”, a declarat pentru RomaniaTV.net primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

De asemenea, tot începând de anul viitor, cetăţenii nu se vor mai plimba cu hârtiile prin Primărie, ci vor aştepta să le fie aduse de „consilierul personal”.

„Este treaba consilierilor să producă documentele tipizate necesare, să facă traseele necesare astfel încât punctul central de distribuţie a lor să se găsească exact la primărie. Practic, o să se plimbe hârtiile fără om. Dacă vor fi timpi de aşteptare, vom face o cafenea. Omul va sta la cafenea, nu la coadă ca fraierul. Va fi ca în aeroport”, a completat Daniel Băluţă.

primaria-sectorului-4

Transparenta face diferenta