Cerbul de aur
Peste 700 de copii din Sectorul 1 invata dupa modelul danez de educatie – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Cerbul de aur

Bucuresti

Peste 700 de copii din Sectorul 1 invata dupa modelul danez de educatie

Primaria Sectorului 1 incepe extinderea programului-pilot privind introducerea educatiei de tip danez, RODACIE, in cresele din Sectorul 1. Astfel, modelul danez, aplicat pana acum numai in cadrul Centrului Romano-Danez, va fi extins la inca trei crese, Jiului, Vrancei si Sfantul Andrei. In urma extinderii programului, de acest model de educatie vor putea beneficia inca 700 de copii, cu varste cuprinse intre zero si trei ani, conform viceprimarului Daniela Popa.

In cadrul proiectului, urmeaza a fi specializate de catre traineri danezi 133 de persoane. Trainerii danezi vor veni in Romania vreme de 4 ani, in timp ce primul grup de 16 cadre didactice din sectorul 1 va pleca in Danemarca saptamana viitoare. Costul formarii unei persoane va fi de 2.000 de euro pe an, pe parcursul celor 4 ani de derulare a proiectului. Costul total al proiectului va fi de 8 milioane de euro, informeaza bucurestifm.ro.

Spre deosebire de modelul traditional, practicat actualmente in cresele din Romania, care pune accentul pe latura medicala a ingrijirii copiilor, sistemul danez de educatie inseamna mutarea accentului pe dezvoltarea emotionala, pe stimularea creativitatii si a capacitatii copiilor de a relationa, atat cu alti copii, cat si cu adultii din jurul lor, mai spune viceprimarul sectorului 1, Daniela Popa.

Inca din anul 2012, Autoritatea Locala a Sectorului 1 a demarat, impreuna cu „Villum Foundation & Velux Foundation” si VIA University College din Danemarca, un program-pilot de introducere a modelului educational danez, adaptat contextului societatii romanesti, in cresele din sectorul 1. Un an mai tarziu, isi deschidea portile, in Bulevardul Maresal Averescu, nr. 17, Centrul Romano-Danez pentru Educatie Integrata, care are o capacitate de 30 de copii.

Intrucat acest model educational a inregistrat un mare succes, demonstrat de faptul ca cererile de inscriere la Centrul Romano-Danez ajunsesera sa depaseasca de trei ori capacitatea acestuia, la sfarsitul lunii ianuarie, anul trecut, Consiliul Local Sector 1 aproba un proiect ce prevede extinderea conceptului danez de educatie, dupa modelul RODACIE, la toate cresele, asigurandu-se tranzitia catre toate gradinitele de stat din aceasta zona administrativa.

Cerbul de aur
Cerbul de aur
Loading...
Click pentru a comenta

Trebuie sa te autentifici pentru a scrie comentarii Autentificare

Lasa un raspuns

Cerbul de aur

Ultimele stiri

Actualitate2 ore inainte

Ajunge la groapa de gunoi de istoriei? Tarceanu isi pregateste demisia si iesirea ALDE de la guvernare

Surse politice, citate de site-ul pesedist stiripesurse.ro, anunta ca ALDE va iesi saptamana viitoare de la guvernare, dupa care Tariceanu...

Cultura2 ore inainte

Berbeceanu: „Ceea ce s-a stricat in ultimii ani ne-a tras in urma rau de tot. Ne trebuie minim 10-15 ani pentru a reveni la nivelul la care eram acum 5-6 ani”

Fostul comisar Traian Berbeceanu a declarat, intr-un interviu pentru emisiunea „Garantat 100%” de la TVR ca sistemul judiciar a fost...

Politica2 ore inainte

Proiect de lege in premiera: Corupții din Poliție, Justiție, servicii secrete și administrație ar putea rămâne fără pensiile de serviciu!

Deputatul Florin Roman a anunțat că PNL depune în această săptămână un proiect de lege prin care toate categoriile de...

Opinii2 ore inainte

Revolutia Gabrielei Firea e facuta praf: După ce PSD a dat liber la cumpărat rable, nu poți să impui acum norma de poluare!

Dacian Cioloș o critică pe Gabriela Firea pentru măsurile anunțate de aceasta pentru combaterea poluării. Președintele PLUS spune că, în...

Sanatate2 ore inainte

Spitalul unde au fost ucisi 5 pacienti e condus de PSD prin cumetrii si susanele de partid!

Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca unde s-a produs tragedia de duminică și care ar fi putut fi evitată prin măsuri...

Opinii3 zile inainte

Moise Guran: Nicusor Dan nu a oferit nicio solutie concreta pana acum! Firea il poate bate oricand

Nicușor Dan este fostul, viitorul și probabil singurul candidat pe care primarul Gabriela Firea l-a bătut și îl mai poate...

Politica3 zile inainte

Orban: Membrii PSD si ALDE care ”au girat acest regim profund nociv pentru România” nu au ce cauta in PNL

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că partidul său a închis ușile pentru PSD și ALDE și că „în partid...

Politica3 zile inainte

Cum a ramas agramatul tupeist Marean Vanghelie ultimul exponent al sistemului securist FSN

Pe mulți îi contrariază longevitatea și menținerea în libertate a acestui agramat tupeist și corupt până în măduva oaselor, care...

Transport3 zile inainte

Incep lucrarile in centrul Bucurestiului!

Primăria Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează din 16 august, lucrări pe arterele perimetrale din Piaţa Unirii. Proiectul vizează reorganizarea...

Timp liber3 zile inainte

Atentie daca mergeti la mare: Batai si tineri injunghiati in cluburile de pe litoral

Doi bărbaţi din Constanţa sunt cercetaţi de procurorii constănţeni, după ce au agresat un bărbat şi l-au înjunghiat, fapta petrecându-se...

Share Page

Close