Intra in contact cu noi

Sectorul 4

Sectorul 4: Tineri filmați în timp ce fură tabletele dintr-o școală!

Publicat cu

pe

Doi tineri de 18, respectiv 21 de ani, sunt acuzați că au furat peste 70 de tablete de la școala gimnazială ‘George Bacovia” din Sectorul 4 al Capitalei. Ca să fie tacâmul complet, această școală se află vis a vis de Secția 16 de Poliție din București. Tânărul de 18 ani a fost surprins de camerele de luat vederi cum a sustras tabletele și apoi a plecat liniștit pe holurile școlii. Acum, cei doi tineri au fost aduși la Poliție cu mandat de aducere și sunt anchetați.

”La data de 31 iulie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 16 Poliție au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind de peste 100.000 de lei.

În fapt, la data menționată, poliţiști din cadrul Secţiei 16 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 22/23 iulie 2023, din interiorul unei școli din Sectorul 4, ar fi fost sustrase 71 de tablete.

Reclama

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 18 ani, care ar fi fost ajutat de către un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani.

În cursul zilei de 31 iulie 2023, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, bănuiții au fost depistați și conduși la audieri.

De asemenea, în urma activităților specifice polițienești, au fost recuperate 12 tablete din cele 71 pe care aceștia le-ar fi sustras.

Reclama

În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.”, arată Poliția Capitalei.

Reclama

Sectorul 4

VIDEO-Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier. Băluță: Înainte, pentru câteva ore pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4

Publicat cu

pe

Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier, a anunțat Primăria Sectorului 4. Potrivit autorităților locale, acesta va fi deschis inițial pentru pietoni.

„Înainte, însă, de darea în circulație, pentru un interval de câteva ore, pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4 de a vedea, îndeaproape, cum arată noul pod menit să fluidizeze circulația într-una dintre cele mai aglomerate zone din București”, a transmis primăria, care a anunțat că de marți traficul rutier va fi deschis pe pasajul Europa Unită.

Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Reclama
Continua sa citesti

Sectorul 4

Majoritate in Sectorul 4: Partidului Social Democrat și Partidului Umanist Social Liberal au semnat un protocol de colaborare

Publicat cu

pe

Filialele locale ale Partidului Social Democrat și Partidului Umanist Social Liberal din Sectorul 4 au semnat un protocol de constituire a unei alianțe electorale.

”Am avut deosebita onoare să semnez, astăzi, alături de doamna ministru Gabriela Firea, președintele Organizației PSD București, domnul primar Daniel Băluță, președintele Organizației PSD Sector 4, domnul Iulian Cârlogea, președintele Organizației Sector 4 PUSL și doamnele deputat Nicoleta Goleac și Ana Predescu, protocolul prin care constituim, la nivelul Sectorului 4, Alianța Electorală PSD – PUSL.

Este o ALIANȚĂ încheiată de oameni de cuvânt, în numele a două partide care și-au dovedit, deja, buna-credință în raport cu interesele legitime ale cetățenilor precum și consecvența și loialitatea în cadrul consiliilor locale și în Parlament, susținându-și, reciproc, inițiativele.

Atât noi, umaniștii, cât și colegii social-democrați ne dorim ca, anul viitor, să obținem cât mai multe voturi. Nu este nimic neobișnuit! Fiecare partid își dorește asta! Diferența constă, însă, în transparența și onestitatea pe care le manifestăm în raport cu electoratul: ne anunțăm, din timp, proiectele, candidații, sursele de finanțare, cu profesionalism.

Nevoile stringente ale cetățenilor sunt punct de plecare și prioritate pentru platformele noastre electorale și nu mijloc de ”seducție în ziua votului… și gata”!

Patentul „apă caldă în 24 de ore” îi aparține actualului primar al Capitalei și nu îl „plagiem”! Și, să știți că nici incursiuni nocturne, cu saci cu voturi în spate, nu intenționăm să facem!

Ne aliem pentru muncă „la vedere”, ne angajăm, inclusiv prin acest Protocol, ca fiecare dintre partidele noastre să promoveze, pe liste, oameni capabili, valoroși, cărora să le pese de comunitate și care să știe cum să îi rezolve problemele.

Fapte – nu vorbe! Cu onoare, demnitate și curaj!

Să fie, deci, într-un ceas bun semnarea acestui Protocol și Dumnezeu să ne ajute!”, se spune în comunicatul remis presei.

Continua sa citesti

Sectorul 4

Pericol public: 139 de vehicule agabaritice oprite sa intre in Pasajul Unirii doar în acest an

Publicat cu

pe

Apel public la respectarea regulilor de circulație din zona Pasajului Unirii! 139 de vehicule agabaritice au fost oprite doar în acest an

Responsabilitatea participanților la trafic este „cheia” exploatării în condiții de siguranță a Pasajului Unirii. După montarea noilor sisteme de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația în siguranță a vehiculelor prin Pasajul Unirii, Sectorul 4 al Municipiului București lansează un APEL PUBLIC tuturor persoanelor care tranzitează acest obiectiv de infrastructură, pentru respectarea întocmai a regulilor de circulație rutieră aplicabile zonei respective!

Apelul autorității locale vine în condițiile în care, în ciuda tuturor măsurilor de siguranță implementate în zonă, a prezenței continue a echipajelor de poliție locală și a mediatizării intense a limitei de înălțime maxime admise de 3,5 metri pentru circulația în Pasajul Unirii, în primele luni ale acestui an, polițiștii locali au oprit nu mai puțin de 139 de autovehicule cu înălțimea mai mare decât cea legal admisă, care încercau să intre în tunelul rutier, anunță Primăria Sectorului 4 într-un comunicat remis presei.

În aceste condiții, dincolo de măsurile implementate de Sectorul 4 al Municipiului București, în parteneriat cu alte autorități cu atribuții în domeniul circulației rutiere, care includ chiar și interzicerea în zona Unirii a accesului autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3.5 tone, este cât se poate de clar că elementul cheie pentru exploatarea în condiții de siguranță a Pasajului Unirii este RESPONSABILITATEA tuturor participanților la trafic.

Reclama

Nerespectarea acestor condiții minime de a circula conform regulilor de circulație existente în zonă, duce în derizoriu orice efort al comunității de a menține în stare de funcționare elementele de infrastructură rutieră pe care le administrează. Mai mult, ignorarea indicatoarelor rutiere ar putea duce la accidente cu urmări de nedorit, similare celor care au avut loc în trecut și în urma cărora toți conducătorii auto implicați au fost sancționați pentru încălcarea legislației rutiere.

Reamintim faptul că, zilele trecute, au fost montate noile sisteme mecanice și electronice de avertizare și informare cu privire la limita maximă admisă de înălțime pentru circulația prin Pasajul Unirii.  Proiectate de specialiștii Universității Tehnice de Construcții București, avizate de Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și utilizate deja și în alte orașe europene, sistemele constau în noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, precum și în noi porți de gabarit, dotate cu senzori, camere video, semafoare și panouri de informare.

Echipamentele vor fi testate periodic în următoarele două, trei săptămâni, pentru a fi calibrate corespunzător realității din teren. În paralel, Sectorul 4 al Municipiului București va menține și în perioada ce urmează echipaje de poliție locală la cele două intrări ale Pasajului Unirii.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti4 ore in urma

Caz socant in Bucuresti: Bătrâni sechestrați în condiții mizere pentru a li se lua casele!

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucueşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar lipsire de libertate în mod ilegal...

Stiri Bucuresti actualitate9 ore in urma

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas,...

Transport9 ore in urma

Începând cu 15 decembrie pe Bulevardul Regele Mihai I va fi dată în circulaţie o bandă nouă dedicată transportului în comun 

O nouă staţie va fi înfiinţată pe traseul liniei 205 pe Bulevardul Aviatorilor între staţiile „Piaţa Victoriei” şi „Piaţa Charles...

Bucuresti9 ore in urma

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii descoperite în casa unui bărbat din Sectorul 1 al Capitalei

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii au fost descoperite în urma unei percheziţii la domiciliul unui bărbat din Sectorul...

Turisto zi in urma

Bucureștenii sunt șocați de prețurile nesimțite de la târgurile de Crăciun din Capitală. Câteva exemple

Turiștii care vor să mănânce la târgul de Crăciun din Piața Constituției vor trebui să vină pregătiți cu o sumă deloc mică,...

Transporto zi in urma

Efectul autobuzelor si tramvaielor noi: A crescut numarul bucurestenilor care folosesc transportul in comun

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că tot mai mulţi bucureşteni aleg transportul public, dovadă fiind faptul că în primele nouă...

Reclama

La mare cautare

%d