
Băsescu a explicat că în mandatul său, în discuțiile cu Erdogan i-a cerut acestuia, în contrapondere la moschee, un teren pentru construcția unei biserici românești la Istanbul. Biserica Ortodoxă s-a mulțumit însă doar ”să punem de un hotel” și de un loc de pelerinaj.
”Numai cu Erdogan aveam discuția asta despre moschee, Gül n-a ridicat problema asta niciodată, ci problema cimitirului. Dar în discuțiile cu Erdogan, tot timpul subiectul moscheii revenea și tot timpul răspunsul era “Da, dați-ne teren în Istanbul”. Mai ales că știu că o dată îi argumentam “Păi, ai fost primarul Istanbulului, trebuie să știi unde este un teren pe care să se poată construi o biserică ortodoxă”. Recunosc, recunosc că-mi dădeam seama că nu-i convenea, dar trebuia să fie făcută contraponderea”, a dezvăluit Traian Băsescu, informează Romanialibera.
Fostul președinte susține că Biserica s-a mulțumit cu un loc de pelerinaj și un hotel, iar negocierile defavorabile au fost conduse de fostul premier Victor Ponta.
Aici nu discutăm despre capelă, discutăm despre simbolistica fundamentală a celor două culte. Gândiți-vă cât de important ar fi pentru România să aibă o biserică ortodoxă sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române în Istanbulul în care Brâncoveanu a fost tras între două cămile pentru că nu s-a lepădat de credința lui.
Sau să ai o biserică ortodoxă românească nu foarte departe de Sfânta Sofia sau Biserica Albastră. E o anume simbolistică, deci aici nu discutăm de capacități de cazare, facem și noi de un hotel, un loc de pelerinaj, nu, discutăm de simbolistică la nivel de state.