Băsescu despre viitorul primar al Bucurestiului: „Slavă Domnului, dacă domnul Ponta pune candidat, e binevenit!”

Zona de stânga a candidaturilor pentru Primăria Capitalei pare să se aglomereze. A apărut încă un posibil candidat, Victor Ponta, iar Gabriela Firea, candidatul PSD, s-a supărat foarte tare și amenință chiar că își va retrage candidatura, mai ales după declarațiile făcute de actualul edil al Sectorului 3, Robert Negoiță, care a anunțat că nu va mai candida din partea PSD.

<

„Slavă Domnului, dacă domnul Ponta pune candidat, e binevenit! Cred că-i prima dată când o să-i trimit un… Pepsi”,  a reacționat, râzând, Traian Băsescu, fost președinte al României și fost primar al Bucureștiului. „Mi se pare o veste foarte bună pentru dreapta. Totul este ca dreapta să aibă capacitatea să valorifice acest lucru”, a spus Traian Băsescu, marți seara, la Digi24

El a explicat că vede această situație una favorabilă dreptei, dacă dreapta va fi suficient de inteligentă să se regrupeze. „Se pare că  nu se reușește foarte bine cuplarea între USR și PNL. PMP-ul e prea mic ca să influențeze lucrurile, el va acționa în funcție de ce fac cei doi mai mari”, a declarat Traian Băsescu, reconfirmând că nu exclude o candidatură proprie la Primăria București, dacă situația o va impune. „Aici este marea problemă, în găsirea unei soluții politice între PNL și USR. PMP-ul nu-i 40 la sută în București, nu-i 25 la sută în București, cum sunt ceilalți doi parteneri de opoziție”, a arătat Traian Băsescu. „Dacă lucrurile nu se vor clarifica, n-o să-mi las partidul, pentru că o să-i fie dificil să candideze singur”, a punctat Traian Băsescu.

Fostul președinte crede că fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, nu are șanse reale în fața Gabrielei Firea, actualul edil al Capitalei, dacă aceasta „va fi susținută onest” de partid. „Știți că PSD-ul are un dar nemaipomenit să-și lichideze liderii, iar o Firea care ar mai câștiga un mandat la Primăria Capitalei e o mare amenințare pentru primul scaun al PSD-ului. Am trăit momente de-astea, știu foarte bine care a fost propulsia unei astfel de victorii la Primăria Capitalei, în PD, când a fost competiția cu Petre Roman. N-o spun ca un lucru de glorie, dar e o analiză politică”, a adăugat Traian Băsescu.

Bucureștiul e de stânga. Mai degrabă, Clujul e de dreapta

„Nu am dubii că PNL-ul vrea o alianță la București, dar trebuie o alianță cinstită, adică nu Susțineți-l pe Nicușor și de restul nu ne interesează! Dacă e vorba de o alianță în care PNL-ul își sacrifică ideea de a candida la Primăria Capitalei, trebuie făcută listă comună la Consiliul General. E minimul ce trebuie făcut. Se pot discuta și sectoarele”, spune Traian Băsescu, avertizând, în caz contrar, în privința unei „cacofonii competiționale”.

Electoral, Bucureștiul este de stânga, susține Traian Băsescu. „Vă aduc aminte că eu am câștigat Primăria Capitalei cu un Consiliu General de stânga, PSD, și cu șase primari de sectoare PSD. Degeaba i se atribuie monopolul dreptei, pentru că mai degrabă e de dreapta Clujul decât Bucureștiul. Bucureștiul întotdeauna a dat el primar general de dreapta, dar sectoarele au fost ale PSD-ului”, a afirmat Traian Băsescu, marți seara, la Digi24.

Robert Negoiță aduce voturi

Pe de altă parte, întrebat ce nu a mers la Gabriela Firea, care a avut sprijin politic, Traian Băsescu spune că actualul edil „nu are pragmatismul omului care trebuie să facă. Ea a mers în zonele sociale, e adevărat că un primar trebuie să se ocupe și de zonele sociale, dar măcar un pasaj subteran să mai fi făcut pentru decongestionarea traficului. Podul Basarab se termină într-un semafor, trebuia făcut pasaj, să ieși la Arcul de Triumf”, a arătat Traian Băsescu.

Întrebat dacă Robert Negoiță joacă vreun rol în această ecuație Victor Ponta – Gabriela Firea, Traian Băsescu spune că Robert Negoiță este un primar care știe ce vrea. „Cred că el și-a luat soarta politică pe umeri și și-o duce. Nu cred că este într-un aranjament Negoiță. Deși mi-e antipatic. Dar trebuie să vă spun că nu cred că e într-un aranjament. E electron liber și un electron care va aduna voturi”, a afirmat Traian Băsescu. El susține că nu Robert Negoiță este cel care îi strică cel mai tare planurile Gabrielei Firea, ci Victor Ponta, care beneficiază de procente ale unui electorat „PSD curat”.

Pe de altă parte, Traian Băsescu nu crede nici într-un „târg” între Victor Ponta și PSD contra locuri în Parlament. „Ponta, când au fost situații de criză la PSD, n-a știut cum să dispară din peisaj. N-ai cu ce să vii la negocieri cu un asemenea record. A, dacă ai rezolvat probleme grele și te ține minte populația, poți să mergi la negocieri, ceri 40 de parlamentari, că ai valoare electorală, adică aduci voturi”, a explicat fostul președinte.