Intra in contact cu noi

Bucuresti

Moment istoric astazi in Bucuresti!

Publicat cu

pe

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, efectuează marţi o vizită de stat în România, ocazie cu care se va întâlni cu omologul român, Klaus Iohannis, şi cu premierul Dacian Cioloş.
Preşedintele francez va fi primit marţi dimineaţă la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis, cu care va avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale şi de o declaraţie de presă comună.

În continuare, cei doi şefi de stat vor merge la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele, unde vor vizita Camera de Control Laser şi vor participa la deschiderea evenimentului economic „Parteneriatele franco-române de viitor”.

Francois Hollande va vizita, alături de premierul Dacian Cioloş, fabrica de elicoptere Airbus România. Liderul de la Palatul Elysee are programat şi un prânz oficial alături de premierul român. La sfârşitul zilei, Klaus Iohannis va oferi un dineu de stat.
Conform purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, obiectivul comun al acestei vizite îl reprezintă necesitatea întăririi Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi aprofundarea dialogului bilateral.
Ea a precizat că urmează să fie semnate acorduri în domeniile Educaţiei şi Cercetării.
Dobrovolschi a susţinut că forumul economic „Parteneriatele franco-române de viitor” este unul important, amintind că Franţa este al patrulea partener comercial al României şi al cincilea investitor.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre regândirea proiectului european, a punctat purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
„Un lucru important este că România şi Franţa pot contribui împreună, dar şi substanţial la discuţiile care vor avea loc la summitul de la Bratislava, pe 16 septembrie”, a spus Dobrovolschi, transmite agerpres.
Ultima vizită de stat a unui preşedinte francez la Bucureşti a fost cea a lui François Mitterrand în 1991.

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei2 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politicao săptămână in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucurestio săptămână in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare