Mărturii din spatele gratiilor ale omul de afaceri turc care l-a ucis, acum doi ani, pe agentul-șef principal Gheorghe Ionescu, poreclit „Dulăul” după ce l-a luat pe capota bolidului său, în Capitală. Reamintim că omul de afaceri a fost condamnat la peste 23 de ani de închisoare după ce l-a ucis pe poliţistul care încerca să-l oprească în trafic pe un bulevard din Bucureşti.
Abdullah Ataș spune, într-un interviu pentru Libertatea, că regretă fapta sa şi că pur şi simplu nu şi-a dat seama de ce a făcut atunci.
„Am greşit. (…) Eu am făcut păcatul acesta. (…) Vreau să cer cu toată sinceritatea scuze de la familia domnului Ionescu.”, spune turcul.
Ataş a vorbit şi despre noaptea incidentului.
„Am încercat să fac dreapta ca să am unde să pot să mă opresc. M-am trezit cu cineva pe capotă şi am intrat într-un şoc. (…) Mi-era frică pentru că în momentul respectiv m-am gândit că voi fi împuşcat 100%. (…) În momentul în care a murit, pur şi simplu am stat şi am plâns. (…) Nu am avut intenţie să-i iau viaţa. Doamne fereşte!”, a declarat Abdullah Ataş.
Pe fiul său, susţine omul de afaceri, l-a văzut pentru prima dată după un an și jumătate de la accident.

<

„În tot timpul acesta mi-am văzut băiatul doar în pozele pe care mi le-a arătat soția la vizite. Nu am putut să aduc copilul aici. Avea cinci ani când am fost arestat. Era prea mic. Știa că sunt în Turcia pentru afaceri. Acum trei luni l-am adus aici, la vizită la ”masă”, nu la ”geam”. Mi-a sărit de gât, m-a strâns în brațe, am plâns amândoi… A spus că îi este dor de mine…Nu și-a dat seama că e pușcărie. Știe doar că e ceva de armată. E dureros, dar încerc să fiu cât mai puternic. „, spune Ataș.

Abdullah Atas, omul de afaceri turc care l-a accidentat în 2015 pe polițistul Gheorghe Ionescu, decedat ulterior din cauza rănilor, a fost condamnat de Tribunalul București la 23 de ani și șase luni închisoare pentru omor calificat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Pe latură civilă, tribunalul a decis ca Abdullah Atas să plătească în total 400.000 euro, reprezentând daune morale către trei părţi civile -Cristina Ionescu, Dumitru Ionescu şi Elena Mihai. De asemenea, el va plăti daune materiale de 88.134 lei către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Transparenta face diferenta