Intra in contact cu noi

Transport

Metroul spre Drumul Taberei s-a mutat in instanta! Nimeni nu mai stie cand ar putea fi inaugurat

Publicat cu

pe

Controversata linie de metrou din Drumul Taberei a ajuns în instanță. Lucrările la metroul din Drumul Taberei sunt aproape de final, dar un proces care vizează contractul pentru sistemul de siguranță al magistralei este în plină desfășurare, la Tribunalul Capitalei. Şi ar putea da peste cap planul de inaugurare metroului din Drumul Taberei, la începutul anului viitor.
La șapte ani de la celebrul anunț „în trei ani, aici va fi stația ta de metrou”, lucrările la metroul din Drumul Taberei nu au fost finalizate. Construcția este pe final, dar mai urmează o etapă vitală: realizarea sistemului de automatizare și sistematizare a traficului pe magistrala 5 – Metrou Drumul Taberei.
„Fără un astfel de sistem de siguranţă, un proiect de infrastructură feroviară nu poate continua. Am putea avea parte de dezastre”, a afirmat Paul Dorneanu, fondator Asociația Construim România.
Contractul, a cărui valoare sare de 25 de milioane de euro, a fost atribuit de Metrorex unei firme, la începutul lunii. O altă companie, care a fost descalificată, a cerut în instanță anularea licitației.
Pentru a începe lucrările sistemul de sistematizare la metroul din Drumul Taberei, reprezentanţii Metrorex aşteaptă ca Tribunalul Capitalei să ia o decizie în acest sens. Instanţa a amânat pronunţarea unui verdict pentru data de 4 mai 2018.
În plus, este nevoie însă de încă o jumătatea de an pentru ca întregul sistem de siguranță din cadrul metroului din Drumul Taberei să fie pus la punct. Așa că planurile Metrorex, de a inaugura linia de metrou în prima parte lui 2019, ar putea fi compromise.
Noua magistrală de metrou din Drumul Taberei va avea șapte kilometri şi zece staţii. Lucrările se apropie cu greu de final. Stadiul finisajelor diferă: trece de 98% în unele stații, dar nu ajunge nici la 20%, în altele.

Sursa: Realitatea.net

Transport

Umbrarescu a terminat un lot din autostrada de centura a Bucurestiului cu 7 luni mai devreme. Maine e inaugurarea

Publicat cu

pe

Lotul 2 al Autostrăzii București Nord ar urma să fie deschis miercuri ora 14 00 sau 15 00, potrivit surselor Economedia.

Deși UMB a terminat lucrarea cu 7 luni înainte de termen, din cei 19 kilometri al lotului dintre DN 1 și DN 2 se va putea circula doar pe 10 kilometri între DN 1 (zona Corbeanca) și Autostrada A 3 București-Ploiești pentru că nu se asigură descărcarea în DN 2, nodul rutier fiind pe lotul 3 Afumați-Pantelimon, deocamdată în etapa de proiectare în cadrul contractului semnat cu un constructor din China. Oficialii din Transporturi au promis că de la sfârșitul anului viitor se va realiza conexiunea și cu DN 2, chinezii urmând să înceapă la primăvară lucrările pentru tronsonul de 2 kilometri lipsă.

Vineri, 24 noiembrie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a dat asigurări că lotul UMB va fi deschis săptămâna aceasta, dar nu joi, 30 noiembrie sau vineri, 1 decembrie, Ziua Națională când sunt zile libere și festivități specifice.

Reclama
Continua sa citesti

Transport

UTIL: Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătură directă între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Internaţional Otopeni

Publicat cu

pe

Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătură directă între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Internaţional Otopeni, din 2 decembrie 2023, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).

Linia 100 va avea o frecvenţă de 15 minute pe timpul zilei, va opera pe acelaşi traseu, având mai puţine staţii.

Reclama

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a dispus înfiinţarea acestei linii ca urmare a numeroaselor sugestii primite din partea publicului, dar şi a datelor culese în teren. Autobuzele liniei 100 vor opri în doar nouă staţii, unde sunt principalele puncte de legătură cu alte linii importante: Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă (Plecări), Aeroport Henri Coandă (Sosiri).

Pe sensul spre Piaţa Unirii vor fi efectuate opriri în staţiile: Aeroport Henri Coandă, Primăria Otopeni, Aeroport Băneasa, Piaţa Presei, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa 21 Decembrie 1989, Piaţa Unirii.

Linia 100 va funcţiona 24 de ore din 24, iar intervalul de succedare între vehicule va fi de 15 minute pe timp de zi şi 30 de minute pe timp de noapte.

Reclama

Totodată, pentru a le oferi tuturor călătorilor mai multe posibilităţi de transport, TPBI a decis ca, tot din data de 2 decembrie, traseul liniei de autobuz 442 să fie modificat, cu trecere pe la Aeroportul „Henri Coandă”.

Aşadar, autobuzele liniei 442 vor circula pe traseul: terminal „Therme Bucureşti”, DN1, Centrul comercial Baloteşti, DN1, Otopeni, Bd. Aeroportului, staţia „Aeroport Henri Coandă Sosiri”, Bd. Aeroportului, DN1, Sos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşti, terminal „Piaţa Presei”, cu întoarcere pe Bd. Mărăşti, Sos. Bucureşti-Ploieşti, DN1, Otopeni, staţia „Aeroport Henri Coandă Plecări”, Bd. Aeroportului, DN1, Baloteşti, terminal „Therme Bucureşti”.

În plus, parcul de vehicule al liniei 442 va fi suplimentat, acestea fiind programate să circule la un interval de succedare de 20 de minute la orele de vârf. 

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Se schimba numele stației de metrou Timpuri Noi: Vezi cum se va numi

Publicat cu

pe

Consiliul de Administrație (CA) al Metrorex SA a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi. Aceasta va purta numele Octavian Udriște, omul care a semnat punerea în funcțiune a primului tronson de metrou în 1979.

Cei de la Metrorex motivează această decizie și arată că numele de ”Timpuri Noi” era asociat cu fosta platformă industrială, însă aceasta nu mai există.

”Activitatea profesională de excepţie în domeniul feroviar a domnului Octavian Udrişte (specialist în domeniui feroviar, recunoscut la nivel internațional), precum şi implicarea în construirea şi dezvoltarea metroului bucureştean, fiind unul dintre factorii decisivi în punerea în funcţiune în 1979 a metroului bucureștean”, arată CA al Metrorex.

Cine este Octavian Udriște

Octavian Udriște este un om a cărui carieră se confundă cu istoria transportului feroviar românesc dintr-o perioadă care se întinde pe mai bine de o jumătate de secol.

Născut la Timișoara, Octavian Udriște este la a treia generație de feroviari din familie. Bunicul din partea mamei a fost mecanic de locomotivă la depoul din Cernăuți, iar cel din partea tatălui, originar din Mehedinți, a fost șeful magaziei din Gara Dealul Spirii, din București.

Tatăl său a fost șeful serviciului comercial la exploatare vagoane marfă. Există și o a patra generație de feroviari în familie, fiica sa, Ileana, inginer de material rulant, care lucrează la proiectarea de rame electrice și automotoare la filiala din Berlin a companiei elvețiene Stadler.

De mic copil a iubit trenurile și încă de atunci a ales ce profesie va avea. A absolvit în anul 1958 Institutul de Căi Ferate București, Facultatea de Mecanică – Secția Locomotive, domeniu căruia i s-a dedicat în toată activitatea sa profesională. Excelenta cunoaştere a problemelor ce vizează transporturile, în special a celui feroviar, se explică prin faptul că prin activitatea sa şi funcţiile deținute a fost implicat nu doar în exploatarea lor, ci şi în dezvoltarea şi optimizarea tehnologiilor de transport şi a echipamentelor.

A avut şansa profesională ca în diverse momente să fie în contact direct cu tehnici de vârf ale tracţiunii: tracţiunea Diesel electrică, tracţiunea electrică pe cale ferată şi metroul bucureştean, domenii în care a venit cu soluţii inovatoare. A fost unul dintre cei trei factori decisivi în punerea în funcţiune, în 1979, a metroului bucureștean (alături de proiectant şi Întreprinderea de Vagoane Arad, în prezent Astra Vagoane Călători). Având capacitatea tehnică în rezolvarea unor probleme legate de tracţiunea electrică, capacitatea de organizare şi curajul în luarea unor decizii, fiind unul dintre artizanii punerii în funcțiune a metroului, a fost numit director tehnic şi director general al Metroului (1985-1996).

Tot experienţa îl recomandă a fi numit director al Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS (1996) şi directorul Departamentului de Transporturi la Siemens România (1997–2005).

În anul 2007 a primit Premiul de Excelenţă în domeniul feroviar pentru întreaga activitate, lucru care nu l-a împiedicat să-şi continue pasiunea pentru calea ferată prin diferitele proiecte în care a fost implicat. A contribuit la redeschiderea căii ferate Dorneşti-Putna, circulaţia feroviară pe acestă rută fiind reluată în data de 15 august 2018, motiv pentru care, în semn de recunoştinţă a fost premiat cu Ordinul Mușatinii de către Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Este o prezenţă activă şi competentă în numeroase asociaţii profesionale din ţară şi străinatate: Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), Uniunea Asociațiilor Europene a Inginerilor Feroviari (UEEIV), Tren Club Român, CODATU (Coopération pour le Développement et l’Amélioration des Transports Urbains et Périurbains), Asociația Inginerilor Feroviari din România (AIFR), Club Feroviar. Calităţile profesionale și cotribuţiile aduse în inginerie motivează primirea sa în rândurile membrilor de onoare ai Asociației de Științe Tehnice din România (ASTR).

Dintre lucrările pe care le-a publicat de-a lungul deceniilor menționăm: • Manualul electricianului de locomotive diesel și electrice (1964); • Modernizarea materialului rulant subteran (1990); • Studiu preliminar privind dezvoltarea transportului subteran din București în sistem regional (1994); • Studiu preliminar pentru dezvoltarea unui sistem de transport public integrat în București și zona sa metropolitană (1997); • SOS CFR – Analiză a situației infrastructurii feroviare (2011); • SOS CFR – Transportul combinat Auto – CFR, exemple europene (2012); • SOS CFR – Analiză a situației infrastructurii feroviare (2013); • Studiul de oportunitate privind investiții în sisteme de transport public de mare capacitate în Târgu Mureș – capitolul feroviar; Trenul urban/subteran (2015); • Transportul feroviar urban/suburban/regional, soluție atractivă, bunele practici europene; • Căile ferate și liniile de mare viteză (2017); • Pentru mobilitate durabilă în marile aglomerări urbane (2018).

În anul 2021, la Editura AGIR a apărut volumul ”O viață pe șine”, care cuprinde memoriile lui Octavian Udriște.

Continua sa citesti
Reclama
Politica22 de ore in urma

Ministrul invizibil al Energiei se viseaza primar al Bucurestiului. Burduja: ”PNL în Bucureşti are datoria să vină cu o propunere proprie”

Deși s-a remarcat prin absenta aproape totala de la Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, preşedinte interimar al PNL Bucureşti, nu exclude...

Politicao zi in urma

Nicolae Ciucă vine cu un ultimatum: „Dacă Nicușor Dan rămâne independent, PNL nu susține această candidatură”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că Partidul Naţional Liberal nu va susţine o candidatură a lui Nicuşor Dan...

Opiniio zi in urma

Tudor Chirila nu e impresionat: ”Defilarea de 1 Decembrie e pentru hoți, ei sunt uniți!”

Mai sunt câteva zile până la defilarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, însă artistul Tudor Chirilă pare dezamăgit....

Sanatateo zi in urma

Cele mai poluate locuri din Bucuresti in 2023

Poluarea aerului este una dintre principalele cauze care duc la afecțiuni pulmonare în cadrul cetățenilor, cei mai vulnerabili fiind copiii...

Sectorul 32 zile in urma

O mașină abandonată ridicată la trei zile, în Sectorul 3. Negoiță se face că muncește, vin alegerile

De la începutul acestui an până în prezent, polițiștii au identificat 1421 de autoturisme abandonate pe domeniul public și au finalizat procedura...

Sectorul 62 zile in urma

Primăria lui Ciucu, zeci de contracte încheiate direct cu o anumita firma în timp record

Ghinioanele la Primaria Sector 6, condusa de liberalul Ciprian Ciucu, se tin lant dupa ce un denunt al USR, care...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: