Prefectura Ilfov anunţă ridicarea carantinei pentru Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni începând de sâmbătă, de la ora 22,00.

<

„În urma evaluării analizelor de risc ale comunităţilor din localităţile ilfovene Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, înaintate de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată ridicarea carantinei zonale pentru cele patru localităţi”, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului – Judeţul Ilfov transmis sâmbătă AGERPRES.

Hotărârea nr.1/2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov prevede că, de la momentul încetării aplicabilităţii măsurii de carantinare zonală, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Totodată, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.

Hotărârea CJSU mai prevede interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi a organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

Transparenta face diferenta