Un polițist local din București a fost acroşat şi târât pe carosabil de un conducător auto care fusese oprit anterior pentru că circula pe sens interzis. Incidentul a avut loc după ce agentul de poliție locală a pus mâna pe volanul mașinii pentru a încerca să-l împiedice pe conducător să plece de pe loc după ce a refuzat legitimarea.

<

Incidentul s-a petrecut joi, la prânz, pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei.

„Aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local din cadrul D.G.P.L.C.M.B. a observat, în trafic, un autoturism ce se deplasa neregulamentar, pe o stradă cu sens unic de circulaţie. La semnalul efectuat de către agentul P.L.M.B., conducătorul auto a oprit autoturismul, dar a refuzat legitimarea. Mai mult, nerespectând indicaţiile poliţistului local, a încercat să întoarcă maşina pe sensul regulamentar de mers. Observând manevra, agentul a pus mâna pe volanul autoturismului şi, pe un ton ferm, a cerut, din nou, şoferului să oprească motorul şi să prezinte actele. În vârstă de 30 de ani, N.A., a refuzat să se supună somaţiei şi s-a pus în mişcare cu poliţistul agăţat de portiera maşinii şi oglinda retrovizoare. A oprit după câţiva zeci de metri, după ce a ajuns într-o zonă cu trafic intens din apropierea Autogării Filaret”, informează Poliția Locală București.

„După stabilirea identităţii, conducătorul auto recalcitrant a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea regulilor de circulaţie şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În plus, sub coordonarea unităţii de parchet competentă teritorial, lucrătorii Poliţiei Naţionale efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, potrivit PLMB.

Transparenta face diferenta