Stirile Zilei
Guvernul se asteapta ca turistii care vor veni la Euro 2020 sa lase 100 de milioane de euro in Bucuresti

„În mod particular, pentru cele 4 partide organizate la Bucureşti fiecare echipă va avea alocat un număr de 15.000 bilete, rezultând minim 120.000 turişti care vor veni la Bucureşti cu ocazia EURO 2020, care pot genera venituri de aproximativ 100.000.000 EUR (800 eur/turist)”.
Informaţia apare în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Dezvoltării referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Consolidarea și modernizarea stadionului Giulești”, unul dintre cele patru stadioane care vor fi modernizate în Bucureşti cu ocazia EURO 2020.
În nota de fundamentare se aminteşte că vor fi modernizate patru stadioane din Bucureşti, cu ocazia EURO 2020. „În vederea îndeplinirii condițiilor asumate de către Guvernul României prin dosarul de candidatură, depus la sediul UEFA în 26.04.2014 sub semnătura Prim – Ministrului României, privind asigurarea pentru fiecare din cele opt echipe participante, înaintea fiecărui meci, a condițiilor în vederea desfășurării unor antrenamente corespunzătoare, au fost alese și agreate stadioanele”, se arată în document.
„Având în vedere că organizarea EURO 2020 la București este o mare oportunitate de a ridica nivelul infrastructurii, în general, și a infrastructurii sportive, în particular, cele 4 arene – STEAUA, DINAMO, RAPID și ARCUL DE TRIUMF vor fi transformate în arene moderne, respectiv stadioane de fotbal de categoria a IV-a, conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadionului, ediţia 2010. Pe aceste stadioane de categoria a IV-a și capacitate minimă de 8.000 de locuri se pot organiza toate jocurile de fotbal din competițiile de club UEFA, precum și meciurile echipelor naționale din preliminariile competițiilor europene și mondiale, cu excepția finalelor de cupe europene și turneelor finale ale Cupei Mondiale și Campionatului European”, mai scrie în document.
Alături de Arcul de Triumf, şi stadionul Steaua va fi modernizat pentru a găzdui şi meciuri de rugby.
Sursa: economica.net
Stirile Zilei
Kasparov cheamă românii să vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie

Garry Kasparov povestește în premieră că, pentru crearea circuitului GCT, s-a inspirat dintr-o tentativă a gigantului tehnologic Intel de la mijlocul anilor 90 de a pune bazele unui astfel de turneu. Nu a făcut-o Intel, a făcut-o Kasparov și a făcut pionierat cu acest concept de circuit de turnee profesioniste.
Astăzi are deja numeroși epigoni, care “încearcă să creeze o serie similară de competiții, deoarece menține interesul publicului pentru șah și creează o rețea excelentă”, explică legenda șahului. Comparativ cu alte sporturi, să spunem fotbalul, investițiile în șah sunt minime, dar impactul este major. “Poți cheltui milioane pe fotbal și să obții un logo mic în colțul unei reviste sau poți cheltui o fracțiune din acea sumă pe șah și să obții toată publicitatea pe care o dorești în întreaga țară și pe continent”, completează Kasparov.
Anul viitor turneul de șah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, împlinește zece ani. Tot anul viitor se fac 40 de ani de la victoria memorabilă în care Kasparov câștiga titlul mondial la șah și devenea și cel mai longeviv campion mondial.
Adus în România în urmă cu cinci ani de antreprenorul Sacha Dragic și Fundația Superbet, circuitul Grand Chess Tour (GCT) a atins azi echilibrul perfect, spune fondatorul său, beneficiind de două grupuri puternice de sponsorizare de ambele părți ale Atlanticului.
Din nou la București
Prezent la București pentru a cincea oară la rând, Kasparov a acordat un interviu cu câteva zile înainte de începerea celei de-a doua etape a Grand Chess Tour, Superbet Chess Classic Romania. De la bun început, a ținut să sublinieze importanța faptului că evenimentul șahistic a devenit recurent. “Uitându-ne la dezvoltarea generală a șahului și în celelalte orașe gazdă ale GCT – Varșovia și Zagreb –, putem spune că Europa de Est și-a recâștigat locul în lumea șahului, pierdut după prăbușirea Uniunii Sovietice. La acest moment, este clar cea mai vibrantă parte a lumii șahului din Europa”, a declarat Kasparov.
GCT este unul dintre cele mai prestigioase evenimente nu doar în șah și sport, ci și o ocazie socială semnificativă în capitala României, devenind deja un reper al orașului. Etapa a doua a Grand Chess Tour va avea loc la București în luna iunie, începând din 25 iunie.
În anul AI-ului, Kasparov a subliniat și importanța tehnologiei și a creativității în dezvoltarea șahului modern. “Lucrând cu tinerii de astăzi, văd cum operează computerele și colectează date. Pe de o parte, mașinile sunt jucători mult mai puternici, fac totul mai provocator. Pe de altă parte, această tehnologie creează oportunități enorme pentru tinerii talentați să își folosească creativitatea, având acces la tot ce s-a jucat vreodată în șah. Cred că azi computerele oferă șanse noi și oportunități nelimitate pentru cei care își pot exercita creativitatea”, a mai spus Kasparov, convins că investiția în șah va genera în cele din urmă suficient interes printre copii pentru a asigura apariția talentului. “Talentul există peste tot, este nevoie de oportunitate. Investițiile în evenimente precum GCT oferă șanse mai bune pentru antrenorii și cluburile de șah să atragă talente. Vorbim aici despre numere – dacă ai 10.000 de copii, ai șanse mai mari decât cu 1.000, dacă ai 20.000 de copii, șansele sunt și mai mari. Deci, este vorba despre atragerea generațiilor tinere spre șah. Statistic, șansele de a găsi un alt jucător sau talent puternic, bărbat sau femeie, cresc exponențial cu o participare mai mare”, a detaliat marele șahist.
La finalul interviului, Kasparov a îndemnat publicul să vină să îi vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie. “Nimic nu se compară cu vizionarea live. Simți energia, atmosfera. Desigur, poți urmări online, dar dacă poți participa în persoană, poți experimenta tensiunea unică direct. Doar și 30 de minute în sală cu șahiștii care joacă și te simți ca și cum ai fi într-un templu”, a mărturisit șahistul, care în 2005 își anunța retragerea din șahul profesionist.
Stirile Zilei
Încă 150 de comisari de mediu pentru a proteja natura

Potrivit unor surse avizate din Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, o delegație OCDE s-a deplasat anul trecut la noi în țară pentru a evalua modul în care România abordeaza problematica deșeurilor.
Cu aceasta ocazie au fost identificate mai multe vulnerabilități ale țării noastre in domeniu. Una dintre acestea o reprezinta lipsa capacității administrative a Gărzii Naționale de Mediu in lupta cu importurile ilegale de deșeuri.
Mai exact, Garda de Mediu are prea puțini comisari raportat la volumul de provocări in domeniul afacerilor ilegale cu deșeuri.
Ca urmare, Ministerul Mediului si-a asumat inca din Octombrie 2023 ca va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari pana la 01.01.2025 (vezi foto 1).

Această promisiune se pare ca prinde contur, pentru că ieri Garda de Mediu a depus la Ministerul Mediului proiectul de reorganizare al instituţiei.(vezi foto 2)
Proiectul este concentrat pe îndeplinirea condițiilor impuse pentru aderarea la OCDE și întărirea Gărzii de Mediu în combaterea fenomenului de trafic ilegal de deșeuri.
Stirile Zilei
BAT ramane cel mai mare exportator de produse de tutun din Romania

Conform celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), valoarea totala a exporturilor de produse din tutun brut si prelucrat, precum tigarete si consumabile pentru produsele din tutun incalzit, a fost de 1,68 de miliarde de euro in 2023, marcand o crestere de 200 de milioane de euro fata de anul anterior. BAT Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala a tutunului, exporta circa 70% din volumele produse la Ploiesti (tigarete si consumabile din tutun pentru glo), unde se afla a doua cea mai mare fabrica din Europa a grupului si unde s-au investit pana in prezent peste 500 de milioane de euro.
Valoarea totala a importurilor de tutun brut si prelucrat in 2023 a fost de circa 412 de milioane euro, astfel contributia pozitiva a sectorului tutunului la balanta comerciala a Romaniei crescand la o valoare de peste 1,2 miliarde de euro, fata de 1,1 miliarde de euro in anul anterior.
Potrivit datelor publicate de INS, volumul exporturilor produselor din tutun a crescut cu peste 300 de milioane de euro in ultimii 3 ani, evoluand de la 1,34 miliarde de euro in 2021 la un volum total de peste 1,68 miliarde de euro la nivelul anului trecut. De asemenea, potrivit INS, in anul 2023 produsele din tutun au reprezentat circa 43% din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun.
„Fabrica noastra de la Ploiesti este un exemplu elocvent al obiectivelor asumate de BAT pentru construirea unui viitor mai bun, prin investitii constante in inovatie tehnologica, in sustenabilitate si in pregatirea si dezvoltarea profesionala a celor peste 1.000 de angajati, la standardele unei companii a viitorului. Ramanem un partener strategic in dezvoltarea economica a Romaniei, prin investitiile continue directe si indirecte, prin aportul la echilibrarea balantei comerciale a tarii si prin contributii semnificative sub forma de taxe si impozite la bugetul de stat”, a declarat Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est in cadrul BAT si Director General BAT Romania.
Cu o cota de piata de peste 50%, BAT este cea mai mare companie de pe piata tutunului din Romania si singura al carei portofoliu include toate cele trei categorii disponibile de produse cu nicotina cu risc redus*, precum produse moderne cu nicotina pentru uz oral, produse pentru vapat si consumabile din tutun si plante pentru glo, dispozitivul de incalzire a consumabilelor. BAT isi pastreaza angajamentul ca partener durabil al economiei romanesti, fiind unul dintre cei mai mari investitori straini si intre primii cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al tarii. In primii 25 de ani de prezenta locala, compania a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro in economie, din care circa 24 de miliarde de euro reprezinta contributie directa la bugetul de stat, sub forma de taxe si accize. BAT asigura peste 3.000 de locuri de munca in Romania si genereaza alte 30.000 de locuri de munca indirect, prin lantul de distributie si aprovizionare.
BAT a lansat in Romania in decembrie 2017 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care incalzeste, nu arde tutunul. La nivelul grupului BAT, fabrica din Romania a fost primul centru de productie din Uniunea Europeana si al treilea la nivel global in care a fost demarata productia consumabilelor din tutun de noua generatie, folosite impreuna cu glo, dispozitivul inovator din portofoliul BAT pentru incalzirea tutunului si, recent, a consumabilelor din plante.
Fabrica BAT din Ploiesti este certificata AWS (Alliance for Water Stewardship) pentru consumul sustenabil de apa si, in prezent, nici o cantitate de deseuri produse aici nu mai este trimisa la groapa de gunoi. Recent, ca parte a angajamentului BAT pentru sustenabilitate si dezvoltarea surselor de energie verde, circa 1.000 de panouri fotovoltaice au fost instalate pe acoperisul halei de productie de la Ploiesti.







