Connect with us

Bucuresti

Fiul unui dintre cei mai bogati carciumari din Bucuresti DROGAT si UCIS la o petrecere!

Publicat

on

De aproape o săptămână, e jale mare printre interlopii şi maneliştii din România. Fiul unui cârciumar milionar, celebru în anii ’90, şi-a găsit sfârşitul la doar 29 de ani, după ce ar fi fost intoxicat cu o substanţă necunoscută! Ofiţerii de la ”Omoruri” au preluat deja cazul şi au efectuat şi primele audieri. Surse de mare încredere din anturajul anchetei au dezvăluit pentru CANCAN.ro dedesubturile unei poveşti mai mult decât dramatice!

Fost fotbalist la Dinamo 2 (într-o echipă în care a fost coechipier cu Alin Cocoş), Daniel Chiaţă a decedat, la mijlocul săptămânii trecute, la numai 29 de ani. Din informaţiile obţinute în exclusivitate de de reporterii CANCAN.ro, tragedia ar fi avut loc după ce ”Ghiaţă” (aşa cum era poreclit Daniel) ar fi combinat whisky cu un ”praf” dat de unul dintre finii răposatului Fane Spoitoru.
I s-a făcut rău deodată!
Povestea însă este mult mai încâlcită. Cu câteva ore înainte să moară, Daniel s-a certat cu soţia lui, Simona, cu care avea o fetiţă în vârstă de 1 an. Era o ceartă cum mai fuseseră şi altele între ei: îşi reproşau anumite lucruri, dar, de fiecare dată, treceau peste orgolii. În acea zi, tânărul de numai 29 de ani şi-a sunat un văr, căruia i s-a plâns că nu se mai înţelege cu Simona şi i-a cerut să-l primească la el ca să-şi descarce sufletul.
La 29 de ani, Daniel Chiaţă era extrem de cunoscut în lumea manelelor şi cea interlopă. El era prieten bun cu numeroşi lăutari, luptători şi personaje publice, precum Andrei ”Versace”
La 29 de ani, Daniel Chiaţă era extrem de cunoscut în lumea manelelor şi cea interlopă. El era prieten bun cu numeroşi lăutari, luptători şi personaje publice, precum Andrei ”Versace”

Ghiaţă” şi-a vizitat vărul, au băut amândoi whisky, iar de aici Daniel s-a dus la ”Crama Domnească” din Centrul Vechi (restaurant luat în locaţie de gestiune de tatăl său, Marian Chiaţă de la afaceristul Dumitru Nicolae, zis ”Niro”). A continuat să bea vin! Martorii noştri susţin că ar fi vorba de două sticle. Tot aici s-a întâlni şi cu prietenul său Elvis Lăutaru, zis Nini, fin al lui Fane Spoitoru, care avea program în restaurant. Acesta i-ar fi provocat şi o stare de rău urmată de deces, afirmă unele surse, iar teoria lor este acum verificată de către criminalişti.
Ce s-a întâmplat cu exactitate doar ofiţerii de la ”Omoruri” vor putea preciza la capătul unei anchete care se anunţă de lungă durată. Printre cunoscuţii lui ”Ghiaţă”, se vorbeşte însă că Nini i-ar fi plasat un ”praf” suspect, care, în combinaţie cu alcoolul, i-ar fi fost fatal lui Daniel. ”Nimeni nu ştie cert, dar băieţii zic prin oraş că Nini i-a dat o substanţă de la care i s-a făcut rău deodată”, au mărturisit sursele noastre.
Poliţiştii aşteaptă analizele toxicologice
Din acel moment, ”Ghiaţă” n-a mai trăit decât o oră, două. S-a întors la vărul său, care a alertat-o pe soţia lui Daniel. În prima fază, Simona a crezut că e vorba de o glumă, însă când a realizat că lucrurile se precipită s-a dus să-şi ajute soţul. ”L-a găsit pe Daniel căzut. Voma şi nu mai era coerent. Când l-a luat în braţe, el a privit-o pentru ultima oară şi…”, a mai declarat o persoană apropiată de familie lui ”Ghiaţă”. Din păcate, nu a mai durat mult şi inima lui Daniel a cedat.

Simona, soţia lui Dan ”Ghiaţă”, caută acum să afle adevărul despre moartea suspectă a acestuia
Simona, soţia lui Dan ”Ghiaţă”, caută acum să afle adevărul despre moartea suspectă a acestuia

Pe 17 noiembrie, ofiţerii Serviciului Omoruri au deschis oficial un dosar cu privire la moartea suspectă a fostului fotbalist de la Dinamo şi au cerut de la IML să fie recoltate probe biologice. După necropsie, medicii au stabilit că moartea a survenit în urma unui stop cardiac şi, în plus, s-a constatat că bărbatul ingerase o substanţă care i-ar fi putut provoca decesul, însă rezultatul analizei toxicologice nu a identificat încă despre ce anume ar fi vorba. Deocamdată, în absenţa unor analize concrete care să arate dacă Daniel a fost sau nu intoxicat cu droguri sau altă substanţă, poliţiştii au efectuat primele audieri: membri ai familiei lui ”Ghiaţă” au povestit deja ce au ştiut.

Aceasta este ultima fotografie cu Dan în viaţă. Ea a fost făcută pe 12 noiembrie, chiar la ”Vero Bistro”, unul dintre restaurantele familiei Chiaţă
Aceasta este ultima fotografie cu Dan în viaţă. Ea a fost făcută pe 12 noiembrie, chiar la ”Vero Bistro”, unul dintre restaurantele familiei Chiaţă

Tatăl său, implicat în faimosul dosar ”Ţigareta 2”
Printre cei care au dat declaraţii se află şi tatăl tânărului decedat, milionarul Marian Chiaţă, administrator al mai multor restaurante de lux din Bucureşti, între care şi Crama Domnească, restaurantul ”Voievodal” din Băneasa sau ”Vero Bistro” (locul unde Daniel a făcut şi ultima poză în viaţă!)
Tot de numele lui Marian Chiaţă se leagă şi celebrul local Black&White, frecventat, în perioada 1998 – 1999, de toată spuma lumii interlope, între care fraţii Sandu şi Marian Geamănu, Aurel Vip, Dănuţ Vancică, Fane Spoitoru, SanduHingheru, Oane al lui Ciucă, etc. Dar tatăl lui Daniel a devenit cunoscut publicului larg, la sfârşitul anilor 1990, când a fost condamnat la şase ani de închisoare în celebrul dosar Ţigareta 2.

Daniel Chiaţă devenise în 2015 tatăl unei fetiţe superbe
Daniel Chiaţă devenise în 2015 tatăl unei fetiţe superbe

El a fost închis după ce a fost urmărit general şi capturat la ”Cota 1400” printr-o acţiune spectaculoasă a poliţiştilor. La 26 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie condamna 15 inculpaţi din afacerea „Ţigareta 2„, printre care se afla şi Marian Chiaţă. Acesta a fost acuzat că a introdus în ţară 3.000 baxuri de ţigări „Assos„, prin eludarea controlului vamal şi a plăţii taxelor vamale. El mai fusese condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare şi în data de 7 mai 1998, de Tribunalul Giurgiu, pentru complicitate la contrabandă. Chiaţă ar fi fost atunci implicat, în 1995, în introducerea unei mari cantităţi de ţigări BT, prin prezentarea de documente false la PCTF Giurgiu.
Sursa: cancan.ro

Bucuresti

Ce poți vedea la Zilele Bucureştiului

Publicat

on

Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei.


PALATUL SUŢU (BD. I.C. BRĂTIANU, NR. 2)
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), Porţi deschise cu ocazia Zilelor Bucureştiului la Palatul Suţu – intrare gratuită pentru vizitatori la expoziţiile deschise, al căror subiect principal se referă la Capitală:
* Expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, dedicată istoriei oraşului Bucureşti;
* Expoziţia tematică „Calea Victoriei, incursiune în istoria unei uliţe domneşti”;
* Expoziţia tematică „Dinamica palatelor voievodale de la Bucureşti şi Târgovişte în perioada medievală”;
* Expoziţia tematică „Arheologie digitală: Trecutul medieval al Bucureştiului dintr-o perspectivă ceramică”;
* Expoziţia outdoor de fotografie „Trecut-au anii 2024”, prin care vizitatorii pot retrăi farmecul Bucureştiului de altădată prin prisma fotografiilor realizate de Şerban Lăcriţeanu în anii ’70.
Se vor putea vizita şi expoziţiile tematice „Între România şi Franţa. Un parcurs plastic remarcabil” şi „Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti”.
Vineri, 20 septembrie, ora 17.00, publicul este invitat să participe la vernisajul expoziţiei tematice „Universul restaurării ceramicii”.
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), proiectul PRINCIPIUM MOBILITAS, organizat de Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană, Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti. În cadrul proiectului vor fi prezentate în foyerul Palatului Suţu materiale muzeale itinerante proprii referitoare la istoria Jandarmeriei (uniforme naţionale şi internaţionale), puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, materiale şi machete puse la dispoziţie de Institutul Astronomic al Academiei Române şi de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi machete puse la dispoziţie de Societatea de Transport Bucureşti.

CASA DINU LIPATTI (BD. LASCĂR CATARGIU, NR. 12)
Vineri, 20 septembrie, ora 18.00 – „Zilele Bucureştiului” la Casa Dinu Lipatti – Recital Tinere Talente. Eveniment organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Regală Margareta a României. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.
Solişti: Iuliana Ioana (soprană), Olga Florea (soprană), Daniel Dumitrascu (pian) – studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În program: G. Dendrino, P.I. Ceaikovski, G. Puccini, G. Bizet, C. Debussy, E. Doga, Bach-Busoni, G. Verdi, A. Catalani, J. Massenet, A. DvoĹ™ak, J. Offenbach.

Advertisement

LA˜ CASA FILIPESCU-CESIANU (CALEA VICTORIEI 151)
Sâmbătă & duminică, 21 şi 22 septembrie, Weekend Sessions în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Accesul la evenimentele din grădină este gratuit. Programul complet este detaliat mai jos.

Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
16.00 – 17.00: Performance „Changing Skins & Nemira” – Moderator Eli Bădică
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
18.30 – 19.30: Sesiune de jazz – Jazzy Jo
19.30 – 20.30: Întâlnire literară Nemira cu Andrei Crăciun despre cartea „Turbo”
19.30: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat

Duminică, 22 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
15.00 sau 16.30: Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe [email protected])
15.30: Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
17.30 – 18.30: Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
18.30 – 20.00: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
* De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică „Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX” (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024).
Program: miercuri – duminică, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare).
Preţ bilete:
13 lei – bilet întreg; 6 lei – bilet redus (pensionari, militari, elevi, studenţi).

Advertisement
Continue Reading

Bucuresti

900 de blocuri din Bucuresti, fara apa calda

Publicat

on

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Lucrările vor afecta toate sectoarele Capitalei.

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În sectorul 2 al Capitalei, lucrările vor dura pană pe 19 august, potrivit Termoenergetica. În zona cuprinsă între traversarea Căii Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 și 6, se fac lucrări de reparație și modernizare a conductelor. 12 blocuri rămân fără apă caldă până pe 6 august, la ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973.

Advertisement

De asemenea, conductele vor fi reparate și în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasă Colentina, Doamna Ghica din Sectorul 2. Până pe 19 august, la ora 23:00, 452 de blocuri nu vor avea agent termic. Magistrală I Sud având o vechime de 40 de ani. Anul trecut, în zonă, a fost înlocuit un tronson de peste 150 metri de țeavă.

În Sectorul 3, se vor face lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 3 Magistrală I Sud tronson CM18 – CB5/C – CV4”. În acest context, două puncte termice, respective 17 blocuri, rămân fără apă caldă până pe 10 august, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1965.

Tot în Sectorul 3, se fac lucrări de reparații pentru o conductă din 1975 iar alte aproape 230 de nu au agent termic până pe 7 august, la ora 23:00.

Advertisement

În Sectorul 4, pe strada Nitu Vasile, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987.

Lucrări se vor face și pe strada Luică și 166 blocuri nu vor avea apă caldă până în data de 7, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1976.

Pe Bulevardul Unirii din Sectorul 5 al Capitalei, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, către 14 blocuri, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1990.

Advertisement

Și în strada Virtuții din Sectorul 6, se vor executa lucrări de refacere a căminului „CU3” și de înlocuire a unor vane cu diametrul de 800 mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice și un modul, până în data de 9 august 2024, orele 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1976.

Continue Reading

Bucuresti

Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București

Publicat

on

  • Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc pe 3 octombrie 2024, în Aula Magna din cadrul Universității Politehnica din București și va aduce unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali din domeniu față în față cu publicul român.

Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.

Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.

„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.

Advertisement

În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:

  • Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
  • Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
  • Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
  • Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.

ParentED Fest este susținut de Lidl România – Strategic Partner, Sanador – Heathcare Partner, alături de ThedaMar, AutoKlass, One United Properties, Catena, Casa Timiș, Raiffeisen Bank și CEC Bank. Parteneri media: ZYX Books și Euromedia.

Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro