Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat  că bucureștenii nu vor avea probleme cu apa caldă sau căldura la iarnă. Ea a adăugat că a aflat „pe surse” că o parte dintre consilieri, „nu cei de la PSD și ALDE”, ar dori să se abțină la vot.
„Voiam să-i asigur pe bucureșteni că în această iarnă nu se va pune în niciun fel problema să nu aibă apă caldă și căldură. De asemenea, luni, la ședința Consiliului General, fac apel la consilierii generali să voteze pentru a avea un nou Consiliu de Administrație la RADET, oameni competenți, oameni care cunosc aceste domeniu, care nu au alte interese decât cele ale bucureștenilor, pentru a pune pe alte baze și relația cu RADET”, a precizat Firea la Antena 3 în cadrul întâlnirii Punctul de întâlnirea realizată de Radu Tudor.

<

„Asta înseamnă că am putea să rămânem cu RADET fără Consiliu de Administrație, în condițiile în care fostul Consiliu și-a înaintat demisia lăsând pur și simplu o situație catastrofală din punct de vedere economic, ar această situație le poate fi și lor imputată. Pentru, spre exemplu, atunci când au primit bani anul trecut i-au dat înapoi, pentru că nu au știut să-i folosească, nu au făcut proiecte, dar tot timpul se plâng că nu au bani. Au primit de la Primărie, acum un an, 50 și ceva de milioane de lei și au folosit doar 17 milioane. Eu cred că asta este o mare eroare economică. Să primești bani și să nu știi să-i folosești”, a mai adăugat Gabriela Firea.

Transparenta face diferenta