Intra in contact cu noi

Politica

Mesajul lui Nicușor Dan către bucureștenii care stau iarna fără apă caldă și căldură: ”O să fie bine, dacă nu se întâmplă vreo altă avarie”

Publicat cu

pe

Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că avariile în urma cărora aproximativ 10% dintre blocurile din Capitală nu au agent termic sau primesc apă caldă sub parametri vor fi remediate, conform previziunilor joi seară, la ora 23, iar reluarea furnizării se va face, în parametri, vineri după-amiază, dacă nu apar noi avarii.

”Noi avem vreme rece de şapte-opt zile. Weekendul a fost foarte bine, a fost practic aproape sută la sută (furnizare de căldură – n.r.). A fost o avarie la începutul săptămânii şi a fost o avarie la mijloc, adică ieri dimineaţă. Cea de la începutul săptămânii a fost remediată, a fost o reţea magistrală, am avut 40% apartamente afectate în prima fază. Acum este o avarie care se va repara în cursul acestei seri, ora 23 este ora la care ni s-a promis că se remediază, urmând ca mâine, până la amiază, să se încarce treptat apa caldă, pentru că având reţeaua asta în care multe porţiuni sunt vulnerabile nu poţi să vii cu presiune mare de la început. Cam asta este situaţia. Deci mâine, la amiază, o să fie, dacă nu se întâmplă vreo altă avarie, mâine la amiază o să fie bine”, a declarat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.
 
El a explicat că aproximativ 10% dintre apartamentele din Capitală sunt afectate de avarie, unele dintre acestea având ”furnizare sub parametri”, iar altele neavând deloc apă caldă.
 
Nicuşor Dan a afirmat că ”avariile sunt inevitabile”, având în vedere vechimea sistemului de termoficare, însă a susţinut că important e ca intervenţiile să fie cât mai puţine şi făcute ”în timp util”.
 
Conform lui Nicuşor Dan, din aproximativ o mie de kilometri cât are reţeaua de termoficare, 150 sunt mai noi de 10 ani, alţi 50 sunt mai noi de 20 de ani, alţi 50 de kilometri de reţea sunt mai noi de 30 de ani. Edilul a catalogat drept ”jale” restul kilometrilor din reţeaua de termoficare a oraşului.
 
El a explicat că intervenţiile pentru reparaţii făcute în mandatul său s-au realizat în mod special acolo unde se produceau frecvent avarii, însă a spus că ”asta nu înseamnă că în alte zone nu există risc”.
 
”Eu cred că o să fie mai bine. Până când sistemul se calibrează, apare tipul acesta de avarii, eu sunt optimist că o să fie mai bine. Iarna trecută, în februarie, când a fost luna cea mai friguroasă, a fost chiar foarte bine în Bucureşti”, a adăugat Nicuşor Dan.
 
Întrebat dacă lucrările de reparaţii la sistemul de termoficare sunt în grafic, edilul a explicat că a promis în campania electorală repararea a 50 de kilometri de reţea principală pe an, iar anul acesta se apropie de acest obiectiv.
 
El a arătat că în anii 2021 şi 2022 nu s-a atins obiectivul de 50 de kilometri reabilitaţi pe an pentru că nu au existat contracte atribuite pentru realizarea lucrărilor de reparaţii, dar pentru că unele firme refuzau să participe la licitaţii, pentru că ”nu aveau încredere” în primărie că îşi respectă obligaţiile contractuale.
 
Dan a afirmat că Bucureştiul nu a pierdut bani europeni pentru realizarea lucrărilor de reparaţii la reţeaua de termoficare, el spunând că este de aşteptat ca în următorii patru ani să fie reabilitaţi, din fonduri europene, 200 de kilometri de reţea.

Reclama

Politica

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Publicat cu

pe

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.

Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.

Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.

Opţiuni pentru Consiliul Local

Reclama


PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.

Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean


Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.

Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

Reclama


PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.

Alegeri europarlamentare


Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro