Directoarea din GRADINITA GROAZEI, filmata in timp LOVEA copiii, ramane in libertate!

0
575

Ioana Neagu, directoarea grădiniței particulare „Flipper Garden” din București, acuzată că ar fi agresat mai mulți copii, rămâne în libertate. Ea va fi cercetată sub control judiciar, informează Realitatea TV.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că Ioana Neagu a agresat fizic trei copii – în vârstă de 1 an și 11 luni, 5, respectiv 6 ani -, care erau înscriși la grădinița unde era directoare. Ancheta în acest caz a fost demarată după ce în presă au apărut imagini cu directoarea care îi lovea pe cei mici.
Totodată, procurorii au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, fiind efectuate verificări suplimentare privind modul de organizare și funcționare a grădiniței.
Ioana Neagu este acuzată de rele tratamente aplicate minorului. Ea a fost filmată când agresa mai mulţi micuţi pe care grădiniţa pe care o conducea îi avea în grijă.
Mai mulţi părinţi s-au organizat pentru a protesta faţă de modul în care au tratat autorităţile acest caz. Protestul va avea loc mâine, de la ora 17, în Piaţa Victoriei.

<