Despre ce vorbim? 7 judecatori de la CCR au pensii speciale, unul chiar doua!

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, miercuri, sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la legea care elimina pensiile de serviciu ale magistratilor, adoptata de Camera Deputatilor.
Potrivit unui comunicat al Instantei Supreme, decizia a fost luata de Sectiile Unite in prezenta unui numar de 103 judecatori, cu respectarea cerintelor de cvorum cerute de lege.
Conform aceleiasi surse, sesizarea de neconstitutionalitate priveste actul normativ in intregime, fiind retinute vicii de neconstitutionalitate „atat de natura extrinseca, cat si intrinseca”.
Sapte din noua judecatori CCR beneficiaza de pensie speciala. Este vorba despre Valer Dorneanu (27.000 de lei pe luna), Cristian Deliorga (21.000 de lei pe luna), Marian Enache (26.700 de lei pe luna), Daniel Morar (29.100 de lei pe luna), Mona Pivniceru (32.000 de lei ), Livia Stanciu (37.000 de lei pe luna) si Varga Atilla (8.300 de lei pe luna).
Judecatorul CCR Marian Enache, fost deputat PSD de Vaslui, a incasat anul trecut venituri record de peste 800.000 de lei. Nici actual presedinte al CCR, Valer Dorneanu, nu este cu mult mai prejos.
Astfel, Enache incaseaza salariul de judecator, dar si alte patru pensii sau indemnizatii: pensie de stat, pensie de avocat, indemnizatie de fost parlamentar si indemnizatie de revolutionar. Veniturile din 2018 ale lui Enache: 812.982 lei, adica 15.055 euro/luna.
Situatia este similara si in cazul presedintelui CCR, Valer Dorneau, alt fost parlamentar PSD. In 2018, acesta a cumulat salariul de la CCR cu pensia de stat si cu indemnizatia speciala de fost parlamentar (denumita de presedintele CCR – „indemnizatie limita de varsta”).
Valer Dorneanu a fost procuror in Capitala (1967- 1974), consilier al lui Ion Iliescu, ministru pentru Relatia cu parlamentul (1992-1995), de doua ori deputat PSD, adjunct al Avocatului Poporului, iar din 2013 a fost numit la CCR.
Veniturile lui Valer Dorneanu:
Indemnizatia presedinte – 289.159 lei;
Indemnizatia profesor – 50.852 lei (Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucuresti);
Pensie – 322.220 lei;
Indemnizatie speciala fost parlamentar – 74.424 lei.
Veniturile in 2018 ale lui Valer Dorneanu au fost completate cu suma de 12.650 lei, reprezentand diferente salariale.
In total, Dorneanu a incasat, in 2018, venituri de 749.305 lei, adica lunar 62.442 lei/13.870 euro.

<