Connect with us

Timp liber

Cum va fi vremea de Pasti in Bucuresti si in tara!

Publicat

on

Meteorologii au făcut un anunţ de ultimă oră. Specialiştii au dezvăluit cum va fi vremea în finalul acestei săptămâni, incusiv în duminica Paştelui. În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, citată de mediafax.
VINERI
ÎN ŢARĂ Vor fi mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. În est şi în sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor normale la sfârşit de aprilie, cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile sud-estice, dar izolat şi în restul teritoriului, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 23 de grade, iar cele minime între 5 şi 11 grade.
BUCUREŞTI Valorile termice vor fi normale pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi, mai ales spre seară şi noaptea, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade.
LA MUNTE Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Vântul va prezenta unele intensificări.
SÂMBĂTĂ
ÎN ŢARĂ Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, exceptând partea de nord şi nord-est a teritoriului, unde vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei, înnorările se vor accentua temporar şi va ploua local în Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar şi în zona de munte şi cea deluroasă din sud şi pe arii restrânse în rest. Izolat se vor înregistra cantităţi de apă de 15…20 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. În cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros, iar în primele ore izolat va mai ploua slab la munte şi în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade.
LA MUNTE Pe parcursul zilei, temporar înnorările se vor accentua, cu caracter local va ploua, iar cantităţile de apă izolat vor fi mai însemnate îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali, unde se vor întregistra până la 15…20 l/mp, în timp ce în cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros şi doar în primele ore izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură apropiate de cele climatologic specifice acestei date din an.
DUMINICĂ
LA MUNTE Ziua, cerul va fi variabil cu înnorări temporare în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali unde îndeosebi după orele prânzului cu caracter local se vor semnala ploi de scurtă durată. Începând cu orele serii, nebulozitatea se va accentua, însă doar în masivele sud-vestice va ploua, iar pe spaţii mici se vor putea cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii în zona Munţilor Banatului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior.

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat

on

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Advertisement

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Advertisement

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Advertisement
Continue Reading

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat

on

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Advertisement




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continue Reading

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat

on


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Advertisement
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro