In urma cu un secol si mai bine nu existau nici macar aparate de radio, darmite cinematografe, televizoare, calculatoare sau Internet. Automobilul abia fusese inventat, iar trenurile erau inca rare si scumpe. Pe scurt, viata cotidiana a romanilor, ca si a altor europeni de la acea epoca, era mult mai linistita, chiar patriarhala, in sensul cel mai traditional al cuvantului. Desi se imbracau altfel decat in ziua de azi, desi orasele si statiunile aratau diferit, romanii isi petreceau verile intr-un mod oarecum asemanator cu al contemporanilor nostri, scrie miculparis.ro.
Cei mai instariti plecau in vilegiatura la mare si la munte, cu diligentele sau trasurile. Clasa de mijloc se bucura de binefacerile anotimpului insorit in mijlocul naturii, vizitandu-si rudele de la tara. Cei care nu paraseau marile orase in care isi petreceau timpul in restul anului, indiferent din ce motive, aveau, la randul lor, o sumedenie de posibilitati pentru a se distra. Ca de obicei, in astfel de situatii, capitala tarii devenea locul cel mai cautat; nu numai de provinciali, ci si de straini, caci Bucurestiul, pe atunci, era cu adevarat „Micul Paris”, iar obiceiurile de-a bea, de-a manca si de-a se plimba se dovedeau inca si mai placute decat astazi.
Bucurestii de altadata, intr-o zi de august
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea decorul urbanistic al capitalei romanesti era diferit de cel de azi, cu toate ca existau cateva locuri care s-au pastrat pana acum, chiar daca nu mai seamana exact. Bucurestenii aveau asemenea locuri predilecte pentru plimbare, mai ales in zilele toride. Ei ieseau ca sa mai vada „lume noua”, sa priveasca „galantarele” – adica vitrinele pravaliilor – sau sa descopere „ce se mai poarta”. In aceste plimbari ei intalneau „cunostinte”, caci orasul era mai slab populat si oamenii se stiau frecvent unii pe altii, mai ales daca faceau parte din aceeasi patura sociala.
Grupuri mici de prieteni sau vecini se opreau la cate o terasa ori cafenea pentru a servi prajituri, serbet in apa rece ca gheata, cafea sau chiar „mezelicuri”, cum se numeau pe atunci aperitivele. Pentru cei care nu plecasera din Bucuresti locurile privilegiate ale unor astfel de promenade sau mondenitati erau „Soseaua”, Calea Victoriei, „Bulevardul” (aceasta denumire generica se referea la zona dintre Piata Universitatii si Piata Romana de astazi), plus Parcul Cismigiu. „Soseaua” – ce poarta acum numele fondatorului sau – fusese amenajata, inca de pe la 1830, de generalul Kisselef, guvernator al Tarilor Romane pe vremea Protectoratului Rusiei. Pe langa plimbarea cu trasurile, aici se facea si calarie, pe aleea ingusta din dreapta drumului, cum priveai spre Arcul de Triumf. Acelasi lucru se petrecea si pe soseaua alaturata, numita „Jianu”, de la numele popularului haiduc Iancu Jianu, adica bulevardul Aviatorilor de astazi.

Dupa Razboiul de Independenta au aparut si „velocipedele”, stramoasele, daca putem spune asa, bicicletelor de mai tarziu. Tot in acea vreme au fost inaugurate faimoasele „batai cu flori” de la Sosea, care au durat pana la sfarsitul perioadei numite „la belle epoque”. Cei mai bogati dintre plimbareti nu coborau din trasuri decat la „Jockey Club”, unde se afla azi Clubul Diplomatic, langa rondul cu „Fantana Miorita”. Aici serveau un pranz copios, dupa o partida de golf, apoi reveneau in oras spre seara. Multi altii se opreau la rondul Arcului de Triumf si isi continuau plimbarea pe jos, pe aleile umbrite si racoroase ale Parcului Herastrau. La orele pranzului poposeau la cate o terasa unde serveau fripturi la gratar si mititei, insotite de nelipsitele halbe cu bere. Perechile de „musterii amorezati”, cum erau numite cuplurile care frecventau restaurantele de la Sosea, preferau, de cele mai multe ori, sa se opreasca la „Bufet”, devenit, in epoca interbelica, barul de noapte „Fu Ciang”, primul local cu mancare chinezeasca din istoria Romaniei moderne, iar in perioada comunismului, restaurantul „Doina”. Aici ii prindea pe cei mai multi inserarea, caci se serveau mancaruri alese, cu vinuri straine si cu sampanie, avand pe estrada un taraf de lautari „slefuiti” al caror repertoriu cuprindea, pe langa cantecele noastre romanesti sau sansonete pariziene, si cantonete italienesti. Asa se petrecea la Bufetul de la Sosea, fie afara, in „boscheti”, cum venea vorba atunci, cand era vremea frumoasa si serile cu luna plina din august, fie in „chambre separee”, pe vreme urata, chiar daca era vara.
Localuri de odinioara, pe Calea Victoriei
O alta „preumblare” favorita a bucurestenilor, in anotimpul calduros, era pe Calea Victoriei, intre Capsa si Palatul Regal. Pe aici era locul preferat de promenada al intelectualilor, in sens general, fie ca era vorba de scriitori, artisti sau gazetari, fie ca era vorba doar de politicieni sau latifundiari. Aceasta distractie se petrecea mai mult seara sau noaptea, pe racoare, caci in timpul dupa-amiezelor toride, daca nu iesea prin parcuri sau la Sosea, lumea se ascundea in case, cu jaluzelele lasate. Pe aceasta portiune de strada istorica, in afara de cofetaria, restaurantul si cafeneaua Capsa, cel mai vechi local era beraria si bodega armeanului Mardan Kosman, aproximativ pe locul actualei sali a Teatrului „Tanase”. La mesele de afara ale acelei bodegi, in umbra castanilor ce strajuiau pe atunci marginea trotuarului (taiati mai tarziu de celebrul primar bucurestean Pache Protopopescu, cand a facut cea dintai sistematizare a Caii Victoriei), se adunau zilnic multe personaje cu reputatie in lumea acelei epoci. Printre acestia se numarau liberalul Coco Dumitrescu, care se lauda ca mananca, in fiecare vara, pe toata perioada vacantei parlamentare, tot atatia mititei cate voturi isi daduse, cu diferite prilejuri legislative, in dezbaterile de la Camera, Costica Stefanescu, director al Scolii de Belle-Arte, celebru pentru jobenul si redingota sa care pastrau moda din timpul Revolutiei Franceze si pe care le-a purtat toata viata, chiar si in zilele caniculare, precum si cunoscutii caricaturisti Aurel Jiquidi si Nae Petrescu-Gaina, acesta din urma fiind prieten, inca din prima tinerete, al legendarului Alexandru Bogdan-Pitesti., un personaj pitoresc al boemei de altadata despre care noi am scris la aceasta rubrica, inca din primele numere ale revistei.
Un alt local faimos, aflat in capatul strazii Franklin, la intersectia cu Calea Victoriei, pe locul hotelului Athenee Palace de azi, era cafeneaua „High-Life”, pe care o frecventau, nu numai vara, scriitori cu renume in acele vremuri, precum Macedonski, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif, Ilarie Chendi sau Stefan Petica. Alaturi, pe locul restaurantului „Cina” de acum, se afla cafeneaua „Kubler”. La una dintre mesele acestui local, intrat in istoria literaturii romane, si-a scris Caragiale schita „Caldura mare”, pe durata consumarii a doua halbe cu bere.
In „Piata Teatrului”, langa Palatul Telefoanelor de astazi, de-a dreapta si de-a stanga fostei cladiri a Teatrului National (distrusa de bombardamente in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial), se aflau cafeneaua cofetariei „Fialkowski”, unde si-a mutat cartierul general, in ultima parte a vietii, poetul Alexandru Macedonski, impreuna cu muzicianul Alfons Castaldi si pictorul Stefan Luchian, precum si legendara „Terasa Otetelesanu”, pe care o frecventau multi actori ai Nationalului bucurestean si gazetari. Cele mai pitoresti exemple din aceasta ultima categorie erau redactorul Grigore Ventura, de la cotidianul „Timpul”, ce isi imbata cu bere cainele botezat „Leandru”, de care nu se despartea niciodata, si cronicarul monden Misu Vacarescu-Claymoor.
Parcul Cismigiu si alte distractii estivale
Plimbarile prin Cismigiu, intrerupte de cate un moment de odihna pe bancile comode ale parcului, asezate prin cele mai umbroase colturi, erau inca o placere, pe timpul verii, pentru bucuresteni. In fiecare joi si duminica, in chioscul din centrul gradinii, fanfara canta valsuri, polci si mazurci, spre delectarea pensionarilor si disperarea chefliilor, veniti la terasa de alaturi. Intr-adevar, faimoasa gradina de vara „La Buturuga” era cunoscuta in tot Bucurestiul pentru faptul ca aici se manca probabil cea mai buna fleica din capitala, iar berea se bea numai cu „tapul”. Clientii obisnuiti ai terasei erau exasperati de zgomotul fanfarei si evitau sa treaca pe acolo de doua ori pe saptamana…

In 1886, frumosul si vechiul parc din centrul capitalei a gazduit prima editie a „Expozitiei Bucurestilor”, adica un fel de „Targ International de Bunuri de Larg Consum” avant la lettre! Cu acel prilej a fost inaugurata o insula artificiala pe lacul din centrul parcului si si-a deschis portile un restaurant care avea si gradina de vara, ce nu si-a schimbat numele pana in ziua de azi, numindu-se la fel chiar si in epoca dictaturii comuniste, anume „Monte Carlo”. Restaurantul Monte Carlo din Cismigiu Pentru ca am pomenit de acest restaurant, unicul din istoria localurilor bucurestene ce nu si-a schimbat denumirea vreme de aproape 120 de ani, se cuvine sa adaugam cateva randuri si despre aceasta distractie de sezon, respectiv „luatul mesei in oras”, care avea un pronuntat specific citadin, inedit pe atunci. Felul acesta de petrecere era insa, in acele vremuri de care amintim aici, rezervat mai mult barbatilor, deoarece cucoanele obisnuiau sa primeasca musafiri doar acasa sau sa fie invitate numai la rude si cunostinte ale familiei, iesind mai rar in oras sa manance.
In general, in asemenea locuri se putea merge tot timpul anului, doar cateva dintre ele fiind frecventate cu precadere vara, fiindca aveau gradini foarte frumoase. Diferenta dintre o terasa sau o cafenea si un restaurant de acest fel era data nu numai de pret, ci si de faptul ca aici nu se putea consuma doar o cafea sau un „schwartz”. Cele mai cunoscute localuri de acest fel, frecventate cu precadere de strainii care vizitau capitala pe timpul verii, erau – in afara de Capsa, care se bucura de un prestigiu unic, indiferent de anotimp, dar nu avea gradina – restaurantele „Hugues”, instalat in locul fostei cofetarii „Riegler”, „Frascatti”, unde se mancau cele mai bune si mai variate paste italienesti din Bucuresti, si „Grand Hotel du Boulevard”. In afara de aceste localuri simandicoase si cu preturi piperate, cel mai pitoresc si popular restaurant din Bucuresti, mai ales pe timpul verii, ramanea „Iordache”, de pe strada Covaci. Acest local faimos merita un capitol separat, in cadrul rubricii de fata a revistei noastre. In fine, mai existau o sumedenie de birturi de cartier ce-si scoteau vara mesele pe trotuare. Dintre acestea, cele mai cunoscute au ramas „Leul si Carnatul”, de pe strada 11 Iunie, langa dealul Patriarhiei, numit asa pentru ca numai acolo patricienii costau doar 1 leu bucata, si „Trei ochi sub plapuma”, de pe Calea Mosilor, unde bautura era gratis, daca mancai ceva.
Epilog
In acele vremuri patriarhale mai exista si obiceiul ca, vara, in zilele de duminica sau cu ocazia altor sarbatori, unele asociatii mestesugaresti si de „ajutor mutual”, cum li se spunea pe atunci, sa-si convoace membrii la serbari campenesti organizate in gradini, cu plata unui singur leu la intrare. Astfel au ramas in amintirea bucurestenilor petrecerile din Parcul Bordei, in capatul soselei Jianu, pe locul strandului de astazi, langa Ambasada Chinei, si chefurile din Parcul Trocadero, aflat pe amplasamentul actualului Parc al Tineretului. O alta distractie estivala mai erau, cu precadere pentru lumea mahalalelor, targurile si balciurile, intre care, la loc de frunte statea celebrul Targ de Mosi.
Cand sirul acestor balciuri calendaristice se incheia, venea „Ziua Crucii” (14 septembrie) si, o data cu ea, sosea culesul viilor rasfirate pe la marginea capitalei. Abia atunci se incheia vara in Bucuresti si incepeau sa se deschida mustariile, in care se beau must si tulburel, insotite de fudulii de berbec, momite si uger de vaca, colace de ghiudem si sferturi de pastrama afumata de capra. Unele dintre aceste obiceiuri culinare s-au pastrat pana in zilele noastre.
Sursa: miculparis.ro