Timp liber
Ce poti face weekend-ul acesta in Bucuresti si imprejurimi!

Joi, de Ziua Naţională a României, va fi pornit iluminatul festiv de Sărbători şi va fi deschis Târgul de Crăciun, organizat în Piaţa Constituţiei, unde vizitatorii se vor putea bucura de spectacole artistice şi vor vizita Casa lui Moş Crăciun. Aici va fi amenajat un patinoar, iar personaje de poveste vor completa atmosfera. La târg vor fi de găsit bucate tradiţionale şi daruri de sărbători, obiecte artizanale şi decoraţiuni de Crăciun. Târgul va fi deschis până pe 30 decembrie şi poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10.00 – 22.00.
Casa lui Moş Crăciun va fi deschisă în perioada 1 – 24 decembrie, în intervalul orar 11.00 – 13.00 şi 17.00 – 22.00, iar Moş Crăciun va veni la târg între 10 şi 24 decembrie, în acelaşi interval orar.
Pe parcursul evenimentului vor avea loc spectacole susţinute de ansambluri de datini şi obiceiuri din diferite zone ale ţării, grupuri de copii, grupuri de colindători, cântăreţi de muzică populară, artişti consacraţi şi trupe şi coruri cunoscute.

Între artiştii care vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei se numără Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Cornelia şi Lupu Rednic, Nicolae Voiculeţ, Ducu Bertzi, Elena Gheorghe, Bosquito, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Bere Gratis, El Negro, Pasărea Rock, Simona Nae, Paula Seling, Marcel Pavel, Camioane în mulţime, Pact, Proconsul, Jazzapella, Gospel Moods, Nicu Alifantis, Viţa de Vie, Iris şi Ştefan Hruşcă.
Muzeul Satului va organiza un târg dedicat Zilei Naţionale a României, joi şi vineri, la care Asociaţia Tradiţia Militară din Bucureşti va prezenta publicului onoruri militare în costume militare de epocă.
La târg, copiii vor putea participa gratuit la ateliere la care vor învăţa să decoreze turtă dulce în culorile drapelului naţional, vor confecţiona opinci şi vor fi iniţiaţi în podoabele populare, în timp ce meşteri populari vor pune la vânzare obiecte de artă populară românească. În plus, produse bio şi din gastronomia tradiţională pot fi cumpărate tot de la Muzeul Satului.
Un nou festival de muzică şi întâmplări urbane în Bucureşti, UR.Basm, va avea loc până duminică. Evenimentul lansează o platformă de activităţi cultural-artistice, care va cuprinde graffiti şi street art, artă murală, ateliere de arhitectură şi design, ateliere de modă, videomapping, sculptură, atelier de artă digital, workshop producţie şi management, instalaţii urbane, expoziţii de fotografie, conferinţe, dans contemporan, concurs de breakdance, evenimente de muzică live şi muzică electronică. manifestările vor avea loc în spaţiul Form, de pe strada Vasile Lascăr. Accesul este gratuit.

Cinefilii vor putea viziona, de miercuri până duminică, la Grand Cinema & More, şapte filme de referinţă ale cinematografiei româneşti, unele dintre cele mai apreciate din ultimii 15 ani, la un preţ special – 16 lei. Din program fac parte: „Aferim”, în regia lui Radu Jude, „Closer to the moon”, de Nae Caranfil, „Sieranevada”, de Cristi Puiu, „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, „Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, „Câini”, de Bogdan Mirică, şi „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, potrivit programului afişat pe site-ul grandentertainment.ro.
Evenimentul „Filmele LUX. 10 pentru 10” va avea loc, de joi până duminică, la cinema Elvire Popesco din Bucureşti, unde vor fi proiectate peliculele româneşti sau cu participare românească nominalizate de-a lungul a zece ani la LUX Prize, oferit de Parlamentul European.

Ada Milea va susţine este un concert-spectacol de teatru-eveniment, „Alcool”, programat de Ziua Naţională, de la ora 19.00, la Teatrul Nottara. Artista a transformat versurile unuia dintre cei mai iubiţi poeţi români contemporani – Ion Mureşan – în cântece pline de dramatism, candoare şi umor. Mihai Măniuţiu a semnat regia spectacolului, iar scenografia îi aparţine lui Adrian Damian – cunoscut publicului din Bucureşti cu producţia „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, de Mark Haddon, de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”.
În spectacol va dansa coregrafa Vava Ştefănescu, iar pe scenă vor urca Bobo Burlacianu (Fără Zahăr), Vladimir Ivanov (Pinholes), toboşarul Alexandru Neagu, împreună cu actorii Teatrului Nottara Ada Navrot, Ioana Calotă, Crenguţa Hariton, Gabriel Răuţă şi Alexandru Jitea. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul Teatrul Nottara, dar şi de la casa de bilete a teatrului. Preţurile variază între 29,16 lei (preţ redus) şi 47,52 lei (bilet normal).
În cinematografele din ţară vor intra, vineri, peliculele „Aliatul/ Allied”, un film de acţiune regizat de Robert Zemeckis, cu Marion Cotillard şi Brad Pitt în distribuţie, „Demonul de Neon/ The Neon Demon”, un thriller de groază regizat de Nicolas Winding Refn, din distribuţia căruia fac parte Keanu Reeves, Jena Malone, Elle Fanning, Christina Hendricks şi Abbey Lee, precum şi animaţia „Marea Bulgăreală/ Snowtime!”, regizată de Jean-François Pouliot şi François Brisson.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român va organiza un Târg de Sfântul Nicolae, de sâmbătă până luni, care va fi deschis între orele 10.00 şi 18.00. Vizitatorii vor putea cumpăra, între altele, jucării, nuieluşe, măşti, ii, podoabe, opinci, cergi, coşuri de nuiele, icoane, marame, mobilier pictat, genţi, împletituri din pănuşe, lăzi de zestre, cămăşi, zurgălăi, turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte şi cofeturi. Preţul unui bilet este de 4 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 2 lei.
Artistul jazz Paolo Profeti, saxofonist şi compozitor italian, va susţine concertul „Paolo Profeti European Collective – Elettrico”, sâmbătă, de la ora 19.30, la Arcub, în cadrul programului curatoriat de Lucian Ban – Artist In Residence. Biletele costă 35 de lei, respectiv 25 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete Arcub.
Sursa: news.ro
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login