Intra in contact cu noi

Timp liber

Cum va fi vremea de 1 decembrie si in urmatoarele doua zile!

Publicat cu

pe

De 1 Decembrie, temperaturile vor fi puțin mai ridicate decât miercuri, însă vineri și sâmbătă trebuie să ne așteptăm la precipitații în cea mai mare parte a țării și la o răcire a vremii. 
VREMEA JOI, 1 DECEMBRIE
De 1 Decembrie, valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de ieri în cea mai mare parte a ţării, se vor menţine sub normele perioadei, conform Realitatea TV.
Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în Banat. La munte, în vestul, centrul şi nordul ţării, îndeosebi după-amiaza, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, iar în Banat şi Crişana, precum şi, izolat, în Moldova, trecător şi sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea de polei.
Vântul va avea intensificări în zona de munte, unde va viscoli şi spulbera zăpada, dar temporar şi la cote mai reduse şi în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Dimineaţa, în sudul şi sud-estul ţării vor fi condiţii de ceaţă.
De 1 Decembrie, în București vom avea -7…-5 grade dimineata si vor fi condiţii de ceaţă. Pe parcursul zilei vremea se va menţine rece, cerul va fi temporar noros, iar vântul se va intensifica treptat. Temperatura maximă va fi în jurul a 4 grade
De 1 Decembrie, la munte, vremea se va menţine rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, va ninge pe arii extinse. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Occidentali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Vântul va avea intensificări mai ales în zona montană înaltă, cu viteze de peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea. Vor fi..
VREMEA VINERI
Vineri, în vest, centru si nord, temporar se vor semnala precipitații, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, iar izolat se va forma polei. La munte va ninge, însemnat cantitativ.
În restul ţării se vor semnala precipitații slabe, cu precădere în Moldova, Dobrogea și Bărăgan. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze de peste 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h, în timp ce la munte va sufla tare (rafalele vor depăşi 90 km/h) viscolind și troienind zăpada.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei și 10 grade în sudul Munteniei și al Dobrogei.
În București vom aveA –3…-1 grad dimineata şi condiţii de ceaţă si in jur de 9 grade la amiaza. Vântul va avea intensificări susținute, la rafală se vor atinge 55…65 km/h.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Sâmbătă, valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a țării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 in depresiunile intramontane și 7 grade in Lunca Dunării. În vestul, centrul şi nordul ţării pe arii restrânse, va mai ninge slab.
În restul ţării, cerul va fi variabil. Vântul va sufla tare la munte, viscolind și spulberând zăpada, iar în timpul zilei, intensificări temporare și la cote mai reduse vor fi și în sudul, centrul și estul țării.
În Bucureşti, dimineaţa vor fi –2…-1 grad și la amiază 6-7 grade.
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucur3sti/domains/bucurestiul.ro/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat cu

pe

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Reclama

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Reclama

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat cu

pe

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Reclama




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continua sa citesti

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat cu

pe


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Reclama
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Reclama
Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro