Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Avem CELE MAI SCUMPE statui! Voua vi se par frumoase?

Publicat cu

pe

Când vine vorba de cheltuirea banului public, reprezentanţii Primăriei Capitalei nu se gândesc prea mult încotro să îi direcţioneze. 16 milioane de lei s-au dus pe apa sâmbetei în mai puţin de doi ani, după ce Municipalitatea a amplasat câteva statui în Micul Paris. Nu multe, maxim 10. Dar scumpe.

Mai bine de 7 milioane de lei a alocat anul acesta Primaria Capitalei, prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic pentru finalizarea şi montarea unor opere de artă.
Montarea Monumentului “Aripi”, din în Piaţa Presei Libere, a adus bugetului municipalităţii o gaură de 1,8 milioane lei, doar anul acesta. Opera din oţel inoxidabil, grea de 102 tone şi înaltă de 24 de metri, a fost realizată în memoria celor care s-au jertfit împotriva comunismului şi se vrea a fi un însemn naţional.
Nu sunt însă singurele sume care s-au dat pentru acest monument. În 2015 s-au alocat alte 3,2 milioane de lei pentru aceeaşi lucrare. Dacă adăugăm şi sumele cheltuite în anii precedenţi, observăm că din cauza acestui monument, bugetul bucureştenilor este mai sărac cu circa 13 milioane de lei, adică aproape 3 milioane… de euro.
Tot anul acesta, aproape 2,2 milioane lei se cheltuiesc pe statuia din bronz dedicata printului Rainier al III-lea de Monaco. Opera se află încă în lucru însă municipalitatea ne promite că va fi montată va în viitorul apropiat, în faţa Circului Globus. Anul trecut, pentru aceeaşi operă de artă s-au mai plătit 2.740.000 de lei.Contractul pentru această construcţie a fost atribuit la finalul anului 2011 prin negociere, pe criteriul „pretul cel mai scazut”. A scăzut, odată cu această investiţie şi bugetul Capitalei, cu câteva milioane bune, anunta Realitatea.
O jumătate de milion de lei se duc şi anul acesta pentru decorarea Pasajului Latin. Asta după ce, anul trecut, circa 1,6 milioane de lei s-au alocat pentru turnarea in bronz a basoreliefurilor existente acolo. Acestea au costat, în anul 2012, 1,86 de milioane de lei şi ilustrau scene de pe columna lui Traian, harta Imperiului Roman în timpul împăratului Traian, harta Daciei în timpul împăratului Traian şi harta Bucureştiului în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Toate aceste opere vor fi acum înlocuite. În pasajul întunecos găsim acum doar efigiile care reprezintă portretele împăratului Traian şi a regelui Decebal, care au costat şi ele 700 de mii de lei şi câţiva cerşetori.
Alte sume importante s-au alocat pentru alte câteva monumente. 1,5 milioane lei pentru realizarea monumentului din bronz Regenesis, pentru bustul Hortensiei Papadat Bengescu se plăteşte 360 de mii de lei, monumentul domnitorului Avram Iancu costă cam aceeaşi sumă, iar altorelieful lui Corneliu Coposu, 160 de mii de lei.
Anul trecut, interesul Municipalităţii pentru artă a fost şi mai mare. S-au cheltuit aproape 9 milioane de lei pentru alte câteva opere, printre care se numără monumentul de for public Nicolae Cajal, Statuia lui Emil Cioran, bustul lui Mircea Eliade şi monumentul de bronz „Lacatele Dragostei”.

Stiri Bucuresti actualitate

FJSC din Universitatea din București finalizează primul proiect de rebranding instituțional modern și își relansează imaginea

Publicat cu

pe

“Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării” (FJSC) din cadrul Universității din București finalizează un amplu proiect de rebranding și își lansează o nouă imagine vizuală, în colaborare cu grupul de comunicare WOPA. Aceasta este o premieră la nivel de rebranding instituțional modern: FJSC este prima instituție de învățământ superior public din România care își relansează imaginea, în linie cu așteptările și comportamentului noilor generații de studenți și profesori.

Astfel, FJSC va utiliza începând de joi, 16 martie 2023 un nou logo, ce beneficiază de un design contemporan și care ilustrează aspectele definitorii pentru prestigioasa instituție de invățământ: creativitate, claritate și transparența comunicării. Spectrul de culori utilizate în declinarea acestuia, cât și a elementelor de comunicare fizice și digitale, este unul contemporan, inspirat din platformele digitale, pentru a încuraja apropierea studenților de instituția de invățământ.

De asemenea, noul website al FJSC este gândit ca o platformă de interactivitate cu utilizatorii, după modele actuale ale celor mai importante instituții de invățământ internaționale. Cu un target dual – atât studenții existenți care au nevoie constant de informații academice actualizate pe parcursul studiilor, cât și viitorii studenți la licență sau master, liceeni sau absolvenți ai altor instituții de învățământ – website-ul și întreaga experiență online cu platformele FJSC pot influența decizii de carieră pentru viitor. Abordarea noului site a fost regândită pornind de la structură, pentru a facilita navigabilitatea și experiența utilizatorilor, iar scopul a fost de a implementa o cantitate considerabilă de informații care să poată fi accesată extrem de ușor. Acesta se regăsește la adresa: www.fjsc.unibuc.ro.

Reclama

“Peste 55% dintre absolvenții noștri profesează în domeniul studiat în facultate: Publicitate, Comunicare și Relații Publice, Jurnalism. Absolvenții FJSC sunt jurnaliștii viitorului sau viitorii strategi în comunicare și influenceri ai business-ul din România – deciziile și activitatea lor au o influență majoră atât în cadrul marilor multinaționale cât și în cadrul companiilor antreprenoriale locale. Suntem mândri să fim promotori în ceea ce considerăm a fi primul proiect major de rebranding în sistemul instituțional românesc de educație. Pentru un învățământ modern în jurnalism și comunicare, noua identitate digitală exprimă adecvarea facultății la provocările tehnologice și la impactul revoluției digitale,” declară profesorul Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

“Noul website și noua identitate vizuală reprezintă un proiect complex, în care partenerii grupului de comunicare Wopa, strategi și creativi, au venit cu soluții care răspund nevoilor de comunicare ale FJSC. Felicit agenția pentru deschiderea cu care am colaborat, pentru propunerile creative și modul exemplar în care au implementat pro bono propunerile tehnice venite din partea beneficiarului, precum și așteptările colectate de în ultimii ani la profesorii de comunicare din facultatea noastră”, subliniază Dan Podaru, prodecan FJSC.

Noua identitate vizuală FJSC va fi lansată joi, 16 martie, iar în cadrul evenimentului de lansare vor lua cuvântul prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector al Universității, decanul FJSC – Antonio Momoc, prodecanul FJSC – Dan Podaru, Ionuț Datcu – CEO Wopa Communication, Andreea Bozoi – Managing Director, Fortuners, jurnaliștii Cosmin Stan (ProTV), Lavinia Petrea (ProTV), Paula Herlo (ProTV), Lucian Mandruță (DigiFM), Ligia Munteanu (Digi24), Tudor Mușat (B1 TV).

Reclama

Domeniul comunicării a înregistrat o creștere importantă în ultimii ani, în contextul accelerării investițiilor străine și a necesității de specialiști pregătiți pe acest segment. Doar în anul 2022, pe segmentul local de advertising, investițiile au depășit valoarea de 600 de milioane de euro, potrivit datelor industriei.

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universității din București este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, prin Hotărârea de Guvern nr. 55 din 19.01.1990 și formează încă de la înființare studenți în trei specializări la nivel licență: Jurnalism, Publicitate, Comunicare și Relații Publice. Printre absolvenții FJSC se numără Petrișor Obae (paginademedia.ro), Alex Nedea (recorder.ro), Corina Caragea (ProTV), Tudor Mușat (B1TV) sau Luca Niculescu, fost jurnalist, fost ambasador, secretar de stat special pentru aderarea la OCDE.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București este acreditată de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Superior) și membră a Asociației Europene de Formare în Jurnalism (EJTA) și a Institutului European pentru Educație în Comunicații Comerciale. Profesionalizarea presei, responsabilitatea față de interesul public, etica profesională în comunicarea publică, educația media, alfabetizarea digitală, combaterea dezinformării reprezintă valorile prin care aceasta încurajează o cultură politică a participării  democratice. Misiunea FJSC este una strategică de formare a unor jurnaliști și comunicatori responsabili cu obiectivul major al informării corecte a opiniei publice, al promovării valorilor libertății și democrației contemporane. Facultatea are misiunea de a răspunde nevoilor de formare profesională, de a forma specialiști, dar și cetățeni responsabili.

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că 466 de noi locuri de parcare sunt amenajate în aceste zile

Publicat cu

pe

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că 466 de noi locuri de parcare sunt amenajate în aceste zile şi că în decurs de un an numărul locurilor publice de parcare a crescut de la 10.462 la 28.185.

„Astăzi, Compania Municipală Parking Bucureşti amenajează noi locuri de parcare pe străzile Dumbrava Roşie, Calea Plevnei, B-dul Unirii şi Nerva Traian. În funcţie de vreme, echipele CMPB vor lucra şi în weekend, urmând să fie realizate, în total, 466 de noi locuri publice de parcare. În martie 2022, Primăria Capitalei, prin CMPB, avea în exploatare 10.426 de locuri de parcare. Într-un singur an, aproape am triplat numărul locurilor publice de parcare. Astăzi Municipalitatea administrează 28.185 de locuri marcate cu albastru”, a scris viceprimarul, pe Facebook.

El a estimat că în perioada 2023 – 2024 vor fi înfiinţate în jur de 85.000 de noi locuri parcare în interiorul Inelului Central, potrivit Agerpres.

Reclama

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat vineri importanţa proiectării de noi locuri de parcare în zona centrală şi de nord.

„Ce mă interesează pe mine foarte tare este să terminăm proiectarea locurilor de parcare din zona centrală şi din zona de nord. Ne-am stabilit un termen optimist pentru luna mai a acestui an, pentru a începe să marcăm noi locuri de parcare în zona centrală şi de nord. Într-adevăr, pe ceea ce înseamnă controlul a ce se întâmplă pe parcarea în Bucureşti sunt lucruri de îmbunătăţit semnificativ”, a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

El a estimat că în prezent Compania Parking încasează aproximativ 2 milioane de lei pe lună, dar a subliniat că obiectivul autorităţii locale nu este taxarea populaţiei, ci încurajarea folosirii transportului public.

Reclama

„Obiectivul nostru nu este să luăm bani de la oameni. Obiectivul nostru este – prin a oferi condiţii mai bune de transport public şi prin taxarea parcării – să convingem oamenii, spre beneficiul tuturor, să se mute din maşina proprietate personală către transportul public. Banii pe care îi încasează compania sunt de ordinul 2 milioane de lei pe lună, cam aşa”, a spus Nicuşor Dan.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Structuri de economie socială în Regiunea Centru – Serie de mese rotunde

Publicat cu

pe

Arhiepiscopia Ortodoxă Română (AOR), alături de partenerii săi, Asociația Institutul Educațional pentru Politici Sociale Margareta (AIEPSM) și Mondo Consultanta SRL, a organizat în perioada 22-24 februarie seria de mese rotunde – Structuri de economie socială în Regiunea Centru, evenimente în cadrul proiectului „STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ SOLIDARe”, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Întâlnirile au avut loc în spațiul Hotelului My Continental din Sibiu și la eveniment au participat zeci de actori cu un rol principal în dezvoltarea economiei sociale la nivel local și regional: beneficiari, persoane din grupul țintă, autorități publice, ONG-uri, agenți economici și nu în ultimul rând mass-media. Un rol important l-a avut reprezentantul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, care a putut răspunde clar și direct întrebărilor tehnice primite de la beneficiari.

Acțiunea a avut ca scop creșterea nivelului de informare și constientizare a actorilor sociali cu privire la încurajarea și dezvoltarea inițiativelor locale și intarirea parteneriatelor intre mediul privat si institutiile publice ca soluție de succes în promovarea economiei sociale. Totodata, s-a discutat mult și despre impactul acţiunilor de integrare pe piata muncii a grupurilor vulnerabile in cadrul structurilor de economie socială dezvoltate în cadrul proiectului în regiunea Centru. Dupa aproape doi ani de functionare, cele 22 de intreprinderi sociale subventionate prin proiect, trebuie sa gestioneze si nevoia de acompaniere a persoanelor angajate, dincolo de plata remuneratiei pentru munca prestata, si institutiile locale ar putea colabora la dezvoltarea unui program coerent si articulat de sprijin social si educational pentru aceasta categorie de persoane.

Reclama

”O concluzie în urma participării la aceste mese rotunde o reprezintă necesitatea preluării și introducerea în Strategiile de dezvoltare locală 2021-2027 a unor măsuri concrete în sprijnul întreprinderilor sociale de la nivel local. Aici cred că este nevoie de o implicare mai mare a administrațiilor publice locale și regionale, care și-ar putea planifica acordarea de facilități fiscale întreprinderilor sociale, oferirea unor contracte rezervate pentru serviciile sau bunurile acestor intreprinderi sau a altor măsuri reale de sprijin. Până la urmă beneficiarul major este comunitatea locală, toate aceste beneficii se întorc în rândul societății”, a declarat Adina Ovedenie, Manager Proiect.

Continua sa citesti
Reclama
Stirile Zilei3 zile in urma

Au inceput forajele in zona parcului Cismigiu pentru noua magistrala de metrou M5

Pasionații de infrastructură au postat miercuri imagini cu începerea forajelor pentru studiul geotehnic necesar construirii secțiunii Eroilor – Piața Iancului...

Bucuresti3 zile in urma

Statele Unite ale Americii deschid la București o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere: Va monitoriza toata Europa de sud-est

Guvernul a supus aprobării un memorandum pentru iniţierea negocierilor în vederea înfiinţării în România a unei Unităţi de Investigaţii Criminale...

Politica4 zile in urma

Ciucu, mesaj pentru Nicușor Dan: Aveți ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul când eram preşedintele PNL Bucureşti?

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a lansat miercuri, pe Facebook, la adresa primarului Capitalei, Nicușor Dan, cele mai apăsate critici pe care le-a...

Politica5 zile in urma

Cel mai înalt for academic a eliminat orice suspiciune: Ministrul Bode nu a plagiat!

După ce mai multe luni la rând am văzut pe toate canalele linșaje la adresa ministrului Bode, astăzi cel mai...

Sectorul 66 zile in urma

Primarul Ciprian Ciucu: finanțare de 82 de milioane pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 6

Primarul Ciprian Ciucu anunță obținerea unei finanțări din fonduri europene în valoare de aproape 82 de milioane de lei pentru...

Sectorul 46 zile in urma

Pericol public: 139 de vehicule agabaritice oprite sa intre in Pasajul Unirii doar în acest an

Apel public la respectarea regulilor de circulație din zona Pasajului Unirii! 139 de vehicule agabaritice au fost oprite doar în...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: