
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, sâmbătă, că ”abia aşteaptă” o discuţie cu conducerea centrală a PNL, cu care vrea să vorbească despre cum se împarte...

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, astăzi, după votul din Consiliul JAI referitor la aderarea României la Schengen, că mulțumeşte tuturor celor care au susținut demersul, dar...

Organizaţia Bucureşti a PNL va trebui să gândească, până la sfârşitul lunii ianuarie, un plan în zece puncte cu termene de implementare în prima jumătate a...

Un eveniment din București i-a adus la aceeași masă pe ministrul Proiectelor Europene Marcel Boloș din Guvernul Ciucă, primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu, lider al PNL...

La un an de la preluarea mandatului de președinte al FR Șah, Vlad Ardeleanu anunță primul parteneriat extern cu Federația franceză de Șah, semnat pe 7...

Un bucureștean s-a autoincendiat, vineri, în Piața Universității. Bărbatul a a fost preluat și transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează...

Primele 15 tramvaie Imperio vor circula pe linia 41, începând de sâmbătă, 10 decembrie, fiecare tramvai având câte un controlor dedicat, responsabil pe partea de informare...

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la momentul aprobării Constituției României. Actuala lege fundamentală a fost adoptată pe...

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că PMB va realiza o hartă digitală a tuturor reţelelor de utilităţi aflate în subteranul Bucureştiului, fie că...

Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, a reacționat ca urmare declarațiilor oficialilor din Austria care au transmis că vor menține blocada împotriva aderării României la Spațiul Schengen....