Politica
Mesajul premierului Ciucă la împlinirea a 31 de ani de la momentul aprobării Constituției României
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la momentul aprobării Constituției României. Actuala lege fundamentală a fost adoptată pe 8 decembrie 1991, iar ulterior a fost modificată printr-un referendum organizat la 18 octombrie 2003.
Nicolae Ciucă: „Astăzi se împlinesc 31 de ani de la momentul aprobării Constituției României prin referendum. Chiar dacă este o constituție tânără, Legea noastră fundamentală a trecut testul maturității și al eficienței.
A încadrat, a ordonat și a garantat regimul democratic al României în ultimele trei decenii. A fost și este în continuare elementul central care asigură stabilitatea democrației constituționale din România”.
Premierul a mai spus că „în ansamblul marilor teme care se dezbat astăzi cu privire la viitorul României există riscul ca Ziua Constituției să treacă neobservată. Ar fi nedrept. Fără Legea noastră fundamentală nimic din evoluția României către un regim politic stabil și european nu ar fi fost posibil”.
Ziua Constituției sărbătorită în pragul posibilei aderări la Spațiul Schengen
Ziua Constituției este marcată în acest an de un nou moment istoric pentru România: posibilitatea aderării la Spațiul Schengen. În acest sens, Nicolae Ciucă a punctat eforturile pe care toate forțele democratice și instituțiile statului le-au făcut.
Nicolae Ciucă: „La 33 de ani de la căderea regimului comunist și la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află în pragul unui nou moment istoric, un moment pentru care toate forțele politice democratice și instituțiile centrale și locale ale statului au muncit neobosit”.
Premierul s-a referit în declarația sa și la performanța legii fundamentale de apăra identitatea constituțională națională care se bazează pe valorile liberalismului politic.
„În ultimii 30 de ani, Constituția României a reușit performanța să definească și să protejeze o adevărată identitate constituțională națională, bazată pe valorile supreme ale liberalismului politic: demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic”, a precizat liberalul.
„Așa cum a făcut-o și până acum, Constituția României va asigura și de acum înainte fundamentul identității naționale europene, precum și stabilitatea, coerența și echilibrul vieții politice și instituționale. Echilibrul său va asigura pacea socială a națiunii”, a încheiat Premierul și Președintele PNL.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța
Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local
PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean
PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.