Sorin Chiriţă a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că această taxă ar putea fi aplicată pentru străzi şi bulevarde precum Magheru, Regina Elisabeta sau strada Mihai Eminescu.
„În prezent avem în derulare o analiză amplă referitoare la acest aspect, al unei taxe. Nu este nimic bătut în cuie, nici măcar străzile sau dacă va fi implementat acest proiect”, a declarat, pentru MEDIFAX, Sorin Chiriţă.
Ideea unei taxe de mediu pentru maşinile care pătrund în centrul Capitalei a fost lansată de Gabriela Firea încă din toamna anului trecut. Primarul general preciza la aceea vreme că taxa va fi introdusă după înnoirea parcului auto RATB.
„După ce toate aceste măsuri se vor implementa (Planul de Mobilitate Urbană – n.r.), printr-o consultare publică adecvată, credem că se va ajunge şi la instituirea unei taxe de centru pentru protejarea mediului înconjurător, a clădirilor de patrimoniu şi pentru decongestionare. Cetăţenii ar dori să folosească transportul în comun, dar nu este unul de calitate, nu putem să dăm vina pe cetăţeni că nu s-a înnoit cum ar trebui parcul auto în ultimii 20 de ani. Facem tot ce este omeneşte să recuperăm aceste întârzieri”, declara Gabriela Firea, anul trecut, în cadrul unei conferinţe.
Sursa: economica.net