Angajații Operei Naționale București și ai Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” fac un apelk public pentru salvarea celor două instituții de cultură. APELUL a fost deja depus la Președinție, la Guvern și la Parlament, susținut de peste 200 de semnături.

Redăm câteva pasaje din textul scrisorii:
,,Subsemnații, angajați ai Operei Naționale București, departamentul Operetă, cu numele și semnăturile atașate acestei adrese, atragem atenția că Ministerul Culturii – condus în prezent de doamna Ministru Corina Șuteu, având ca Secretar de Stat pe dl. Lucian Vărșăndan și consilier pe dl. Anghel Damian – dă semnele unor disfuncționalități severe în ceea ce privește instituțiile care își desfășoară activitatea în domeniul artelor spectacolului muzical.

<
   Prezentăm în continuare aspectele care pot îndrepta spre dezastru total statutul unor  importante instituții de spectacole și concerte, afectând în egală măsură și statutul colectivelor de artiști ai domeniului muzical, din domeniul operei, baletului, operetei, după cum urmează:
I. Desconsiderarea opiniei specialiștilor în domeniul artei spectacolului muzical și ignorarea de nepermis a opiniei muzicienilor pe tema divizării Operei de Operetă.
II. Desconsiderarea dialogului social prin adoptarea abuzivă, scandaloasă, în regim total nejustificat de Ordonanță de Urgență a modificărilor aduse O.G. nr. 21/2007 și O.G. nr. 51/2008.
III. Tratarea cu indiferență a neregulilor semnalate de-a lungul timpului de către angajați, Sindicate ale Operei și Operetei.
În calitatea noastră de artiști specializați în domeniile respective, susținem cu fermitate ca Ministerul Culturii să respecte în procedura divizării următoarele aspecte:
 1. Solicităm  pentru Operetă titulatura – brand cultural național de Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, al cărui specific este genul de operetă în special;
2. Solicităm personalitate juridică pentru Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, instituție publică de spectacole și concerte de repertoriu, de importanță națională;
3. Solicităm ca Opera Națională București să fie instituție publică de spectacole și concerte de repertoriu, de importanță națională;
4. Solicităm ca Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” să aibă sediu propriu, respectiv sediul care i-a fost deja repartizat în Bd. Octavian Goga nr. 1 – teren aferent Bdul Unirii nr. 22;
5. Solicităm ca ocuparea posturilor de manager-director general să se facă prin concurs, organizat legal atât pentru Opera Națională București, cât și pentru Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”;
6. Susținem ca procedura divizării Operei de Operetă să se facă în conformitate cu prevederile Codului Muncii și a Legii 67/2006 a transferurilor, respectiv prin preluarea în totalitate a celor două colective, cu drepturile aferente ale angajaților.
Transparenta face diferenta