Connect with us

Stiri Bucuresti actualitate

Ajun cu 18 grade Celsius! Vreme neobisnuit de calda de Craciun!

Publicat

on

Vineri va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă, însă pe alocuri, vor apărea ploi slabe. În restul teritoriului vor fi înnorări temporare, iar pe alocuri va ploua slab, vântul va avea unele intensificări în zona montană înaltă și, local, în Banat și Crișana.
Valorile termice se vor situa între 3 grade, în depresiuni, și 16 grade, în Dealurile de Vest. Sâmbătă, cerul va fi înnorat, iar din a doua parte a zilei va ploua în jumătatea de vest a țării. La munte, vântul va sufla cu putere.
Duminică, temperaturile vor fi ridicate, dar va ploua în toată țara. Maximele vor atinge 18 grade, în Constanța. În regiunile sud-vestice, cantitățile de ploaie vor fi însemnate.
Luni, vremea se va răci. Vom avea numai 14 grade și va ploua peste tot, iar la munte vom avea un strat nou de zăpadă. Pe crestele Carpaților Meridionali vom avea viscol.

Vremea până la finalul lunii decembrie

În Banat, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Media temperaturilor maxime se va situa între 13 şi 16 grade, iar a minimelor între 3 şi 6 grade, scrie Agerpres.
În Crişana, până în data de 22 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele specifice lunii decembrie. Astfel, vor fi temperaturi maxime a căror medie se va situa, în general, între 13 şi 15 grade şi minime, în medie, între 3 şi 6 grade. Din data de 23 decembrie se va intra într-un proces de răcire treptată, care va face ca în ultimele zile de prognoză să se înregistreze temperaturi în jurul celor caracteristice perioadei. Media temperaturilor maxime va fi de 4 – 5 grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de -1 grad. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 21 – 29 decembrie.
În Transilvania, media maximelor termice nu va avea variaţii importante şi va fi de 10 – 12 grade, iar a minimelor va creşte treptat, de la -4 grade, în prima zi, până la două grade în ultima.
În zona Maramureşului, până duminică, media maximelor termice se va situa între 11 şi 14 grade, iar a minimelor între 1 şi 4 grade. Ulterior, se va răcori treptat, astfel încât în ultimele zile din interval vor fi temperaturi maxime care în medie vor atinge doar 3 – 4 grade şi minime a căror medie se va situa uşor sub pragul de îngheţ. Din data de 20 decembrie, temporar, vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi.
În Moldova, în perioada 16 – 25 decembrie, vremea va fi caracterizată, în general, de valori termice mult mai ridicate decât în mod normal în acea perioadă. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 7 şi 14 grade, iar a minimelor între 1 şi 4 grade. După acea perioadă, se va răci treptat, cu aproximativ 4 – 5 grade, până la finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere după data de 20 decembrie.
În Dobrogea, până în data de 24 decembrie, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 11 – 15 grade şi minime de 5 – 8 grade. Din 25 decembrie se va răcori uşor şi treptat, în medie cu 4 – 5 grade, până în ultima zi de prognoză. Ploile îşi vor face apariţia în intervalul 22 – 29 decembrie.
În regiunea Munteniei, în intervalul 16 – 24 decembrie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în acea perioadă; media temperaturilor maxime va fi de 12 – 15 grade, iar a minimelor se va situa, în general, între 2 şi 4 grade. Va urma o perioadă în care temperaturile vor începe să scadă treptat, astfel încât, la finalul intervalului de prognoză, media maximelor termice va fi de 5 – 6 grade, iar a minimelor între -1 şi 0 grade. Trecător şi pe arii restrânse, după data de 20 decembrie, în unele zile vor fi ploi slabe.
În Oltenia, până în data de 25 decembrie, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă şi se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 10 – 13 grade, în timp ce minimele vor fi, în general, între 1 şi 4 grade. Din 26 decembrie se va răcori uşor şi treptat, iar în ultimele zile mediile maximelor de temperatură vor ajunge până la 4 – 5 de grade, iar a minimelor se vor situa în jurul valorii de 0 grade. În unele zile şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă, începând cu data de 20 decembrie.
La munte, temperaturile vor fi în creştere până în 18 decembrie, când media maximelor va atinge 14 grade, iar a minimelor 7 grade. După această dată va începe un proces de răcire treptată ce va face ca, în ultimele zile de prognoză, temperaturile să devină negative atât ziua, cât şi noaptea. Din data de 20 decembrie, în unele zile, local, vor fi precipitaţii (ploaie, lapoviţă şi ninsoare).
Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Stiri Bucuresti actualitate

Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial, a câștigat prima etapă Grand Chess Tour

Publicat

on

Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece victorii consecutive ale numărului 1 mondial, Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial. După un parcurs foarte bun al Marelui Maestru chinez Wei Yi, care părea că va câștiga etapa de la Varșovia, Carlsen a revenit surprinzător și s-a impus cu 26 de puncte, urmat de Wei Yi cu 25,5 puncte și de polonezul Jan-Krzysztof Duda cu 19,5 puncte. Victoria i-a adus în cont 40.000 de dolari, fondul total de premiere al etapei de la Varșovia fiind de 175.000 de dolari. În total, Grand Chess Tour are premii de 1,5 milioane de dolari și include cinci etape desfășurate în trei țări europene și în SUA.

„Felicitări lui Magnus Carlsen pentru victoria sa la Superbet Rapid & Blitz Poland și mulțumiri către toți jucătorii pentru partidele incredibile reușite. Așteptăm cu nerăbdare începerea Superbet Chess Classic în București la finalul lunii iunie. Pentru fundația noastră, investiția în șah înseamnă investiție în oameni. Evenimente precum Grand Chess Tour inspiră oameni din toate categoriile sociale să înceapă să joace șah, iar acest lucru este cu adevărat remarcabil”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, sponsor și organizator a trei dintre cele cinci etape ale circuitului fondat de Garry Kasparov.

Advertisement

„Știam că dacă am o zi bună, am o șansă. M-am simțit mai calm astăzi și știam că am reușit asta înainte. A fost o performanță incredibilă a lui Wei Yi și am fost norocos să câștig din nou astăzi. Sunt recunoscător tuturor celor care mă susțin de aproape și de departe”, a spus Carlsen.

Grand Chess Tour este un circuit internațional, care se desfășoară anual pe parcursul a cinci etape. Primele trei au loc în Europa – București, Varșovia și Zagreb și sunt susținute și organizate de Fundația Superbet. Ultimele două etape se joacă în SUA, la Saint Louis. Anul acesta, etapa a doua va avea loc la București între 24 iunie și 6 iulie și va fi de șah clasic.

Premiile întregului circuit au crescut în 2024 la 1,5 milioane de dolari, din care 350.000 de dolari pentru etapele de șah clasic și 175.000 de dolari pentru cele de șah rapid & blitz. Ediția de anul acesta va avea un fond de premii bonus mărit de la 175.000 de dolari, cât a fost anul trecut, la 275.000 de dolari.

Advertisement
Continue Reading

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Publicat

on

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Advertisement

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Advertisement

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Advertisement

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Advertisement

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Advertisement

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Advertisement
Continue Reading

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Publicat

on

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro