Intra in contact cu noi

Bucuresti

Veste EXCELENTA pentru toti parintii din Sectorul 1!

Publicat cu

pe

Primarul sectorului 1, Dan Tudorache, a anunţat că vrea să extindă programul „Şcoala după şcoală” la toate cele 78 de unităţi de învăţământ din sector, ceea ce ar însemna că elevii ar putea beneficia de o masă caldă la prânz, dar şi de supraveghere pe timpul pregătirii temelor sau al unor activităţi extraşcolare. 

Până în prezent, 1.500 de elevi de la 13 şcoli au beneficiat de acest program, în paza unui proiect pilot. Demarat în urmă cu o săptămână, proiectul presupune cheltuieli de aproximativ 1.000.800 de lei din bugetul local, până la sfârşitul acestui an.
„Eu vreau ca, începând cu anul şcolar 2017 – 2018, să generalizez acest program la toate cele 78 de unităţi din sectorul 1. (…) Primăria sectorului 1 are posibilitatea să susţină acest program pentru toţi copiii din unităţile de învăţământ. Părinţii sunt foarte mulţumiţi şi, văzând cum funcţionează proiectul, sunt tot mai multe solicitări”, a declarat Dan Tudorache, aflat în vizită la Şcoala gimnazială „Petre Ispirescu”, beneficiară a programului.
Edilul a menţionat că primăria suportă costul mesei de prânz pentru copii, meniul zilnic având o valoare de aproximativ 16 lei. Directorii unităţilor şcolare sunt cei care contactează firmele de catering, în cazul în care unitatea nu are o bucătărie proprie. Municipalitatea va suporta şi plata cadrelor didactice, pentru orele suplimentare.
Maria Florea, directoarea Şcolii „Petre Ispirescu”, în care 110 copii beneficiază de programul amintit, a declarat că meniul zilnic conţine ciorbă, felul doi, salată şi desert, fără să includă niciodată legume congelate, aditivi sau conservanţi. Profesorii îi supraveghează pe elevi până la ora 17,00. 
 
„După orele de curs se serveşte masa, după aceea este un program de recreere. Dacă este vremea frumoasă ieşim cu ei în curte să se joace. Dacă nu, îi lăsăm să se joace în holul şcolii, care e destul de generos. Urmăresc un filmuleţ de desene animate şi după aceea cei mari încep temele. Cei mici fac fişe, deci lucrăm şi cu ei, avem diverse activităţi. După aceea avem un program de abilitaţi, care pe copii îi încântă fantastic. Avem un buget generos prevăzut de primărie, care ne permite să cumpărăm materialele necesare”, a explicat ea. 
 
Directoarea a adăugat că, la început, părinţii au fost mai reticenţi, pentru că nu au crezut că nu vor trebui să contribuie financiar. Ulterior însă, tot mai mulţi copii au fost înscrişi în program.
O femeie, mamă a doi elevi de la Şcoala gimnazială „Petre Ispirescu”, a declarat că până în prezent plătea în jur de 2.000 de lei pentru un after school privat, dar că prin programul „Şcoala după şcoală” a scăpat de această cheltuială. 
 
„Suntem foarte mulţumiţi, meniul ne este prezentat în fiecare săptămână. Dacă sunt probleme, dacă sunt copii cu alergie, ni s-a solicitat să anunţăm. Activităţile sunt foarte bine coordonate, copiii sunt supravegheaţi la teme. Se fac diferite activităţi extra, gen jocuri, se merge la teatru. Noi suntem întrebaţi înainte dacă suntem de acord cu aceste activităţi. Deci, din punctul nostru de vedere e un mare mare câştig”, a spus ea.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat în luna august că 77 de unităţi de învăţământ din Capitală derulează programul „Şcoala după şcoală”.

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei5 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani2 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare