Intra in contact cu noi

Cultura

Unul dintre cei mai iubiti preoti din Bucuresti s-a vaccinat anti-Covid: ”Toţi, când am fost micuţi, am făcut acele vaccinuri neobligatorii, dar necesare”

Publicat cu

pe

Arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, a declarat pentru Agerpres că nu s-a vaccinat încă împotriva Covid-19 dar o va face, pentru că vaccinarea este un act de responsabilitate faţă de sine şi faţă de cei apropiaţi.

„Ca orice pandemie care a mai fost în istoria omenirii – şi ştim că toţi când am fost micuţi am făcut acele vaccinuri neobligatorii, dar necesare, de rujeolă, de gripă, de tifos, boli pe care ştiinţa le-a eradicat – şi acest virus nu va trece fără un vaccin, chiar dacă sunt îndoieli, chiar dacă sunt multe suspiciuni, chiar dacă sunt multe contraziceri, chiar dacă sunt multe reacţii adverse de la vaccinuri care sunt actualmente pe piaţă”, a spus Părintele Ciprian Grădinaru.

Părintele Ciprian Grădinaru spune că a văzut ca duhovnic că acest virus a curmat atâtea vieți și a fost nemilos cu oameni valoroşi care nu mai sunt printre noi.

Reclama

„Ca duhovnic am rămas uimit să constat acest lucru. Primeam telefon: ‘m-am internat în spital’, ‘sunt la terapie intensivă’. Apoi mă sunau apropiaţi: ‘l-au intubat’ şi, imediat, următorul telefon: ‘Părinte, a decedat’. Este un virus necruţător, căruia mulţi nu i-au putut face faţă. Ştim că este prezent printre noi şi bântuie ucigător, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor luminaţi ai lui Dumnezeu, care vor crea un vaccin adecvat, o să scăpăm de el”.

„Trebuie să mă vaccinez pentru că sunt conştient că singurul lucru este vaccinul. Trebuie să fim conştienţi de realitatea asta. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei că o să treacă aşa de la sine. Trebuie să avem o responsabilitate faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri”.

„Şi creştinismul este o libertate plină de responsabilităţi, nu un sistem filosofic. Pentru că Mântuitorul spune ‘cel ce vrea să vină după Mine’. Totul este la modul sugestiv, nu la modul imperativ: doar cel ce vrea”, a subliniat părintele arhimandrit.

Reclama

Părintele a vorbit totodată despre bucuria că vom celebra Floriile „în libertate, în slujbe frumoase, cu prezenţă la biserică” dar a atras atenţia că această libertate este însă „plină de responsabilităţi, pentru că pandemia încă nu a trecut”.

Părintele Ciprian le-a urat tuturor sărbători cu bucurie, cu linişte şi pace.

Reclama

Cultura

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Publicat cu

pe

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă, și anume, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Tineret” din 20 martie, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Publicul Tânăr” din 21 martie și „Ziua Mondială a Teatrului” din 27 martie. Fiecare dintre aceste zile are o semnificație aparte și oferă o oportunitate unică de a celebra și aprecia teatrul, sub orice formă.

Toate aceste evenimente speciale sunt un prilej de a atrage atenția asupra faptului că teatrul este o formă de artă accesibilă și importantă în dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților.

Prin intermediul teatrului, aceștia au oportunitatea de a explora lumea din jurul lor, de a-și dezvolta imaginația, creativitatea și abilitățile de comunicare, dar și de a învăța să colaboreze cu alți oameni și să dezvolte empatia și înțelegerea față de diferitele culturi și moduri de gândire.

Cu toate aceste ocazii, toți creatorii de teatru sunt invitați să organizeze activități culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților, cu scopul de a promova și de a sprijini dreptul oricui la teatru și la artele spectacolului.

Teatrul Țăndărică va celebra zilele teatrului, organizând următoarele evenimente:

  • Motanul încălțat – miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Fata babei și fata moșneagului – joi, 21 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Tom Degețel – miercuri, 27 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
Continua sa citesti

Cultura

Ministrul Turcan: Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, vor fi restaurate

Publicat cu

pe

Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României.

Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.
Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.

Continua sa citesti

Cultura

Nicușor Dan anunță că Primăria Bucureștiului susține cu câte 70.000 de lei fiecare proiect culturale incluziv şi social

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiecte culturale incluzive şi sociale sunt eligibile în premieră pentru bugetare participativă printr-un program derulat de Arcub, care pot fi înscrise până pe 21 aprilie, ora 17,00, bugetul disponibil fiind de 4,11 milioane lei.

„Ediţia din acest an, ‘Bucureşti acasă’, are o secţiune nouă care vizează combaterea şi prevenirea bullying-ului, excluderii sociale, consumului de droguri şi conştientizarea bolilor psihice, prin promovarea diversităţii şi a toleranţei şi prin integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Ca în fiecare an, programul de finanţare nerambursabilă se adresează tuturor domeniilor culturale – de la teatru, dans şi muzică şi până la artă digitală şi noile media. Bugetul disponibil este de 4.110.000 de lei. Solicitanţii vor putea beneficia de un plafon maxim de finanţare de 70.000 de lei pe proiect”, a scris, duminică, Nicuşor Dan pe Facebook.

Regulamentul, ghidul şi anexele sunt disponibile pe www.arcub.ro, platforma electronică dedicată înscrierii proiectelor fiind https://arcub.submittable.com/submit.

Continua sa citesti
Reclama
Bani4 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti4 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica6 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti6 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare