O femeie a fost ridicată de un echipaj SMURD, aseară, de la protestul spontan din Piața Victoriei. Mai mulți manifestanți i-au acuzat pe jandarmi de exces de zel, pentru faptul că ar fi folosit spray-uri lacrimogene în mijlocul protestatarilor.
În imaginile filmate de un manifestant se vede cum un jandarm agită un spray cu piper și îl folosește discret împotriva protestatarilor care se așezaseră pe jos, în Piața Victoriei. Imediat, oamenii încep să se alerteze între ei: „Au dat cu spray”, se aude unul dintre protestatari.
Jandarmul ascunde apoi spray-ul în buzunar. O femeie a ajuns la spital, acuzând că a fost stropită cu spray lacrimogen în ochi și în gură.
„Demnitate+respect vs gaze lacrimogene. O colegă, voluntar la Platforma #Romania100, culcată la pământ cu gaze lacrimogene și bruscată, deși le spusese jandarmilor ca are orteză la genunchi”, scrie Platforma România100 pe Facebook, postând imagini video cu femeia stropită cu lacrimogene.

Pe pagina grupului civic „Corupția Ucide” a fost postat un video care surprinde momentul în care un jandarm scoate și folosește spray-ul lacrimogen asupra protestatarilor.
Sursa: Digi24.ro

<
Transparenta face diferenta