Dezvăluiri incredibile făcute de o supravieţuitoare a tragediei din Colectiv. O tânără care a scăpat ca prin minune din clubul groazei a fost umilită la serviciu de patron.

<
Tânăra, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, susţine că a fost dată afară de angajatorul ei, nemulţumit că a trebuit să îi plătească perioada petrecută în concediu medical, potrivit B1 TV.
Corina reuşit să scape cu viaţă din Clubul Colectiv, însă a fost rănită grav. A suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi a fost tratată la un spital din Anglia.
După ce s-a făcut bine, a avut parte de alte necazuri.

Femeia a fost nevoită să îndure jignirile şefului ei. Angajată a unei case de amanet, Corina a trecut prin momente cumplite când s-a întors la serviciu. Tânăra a povestit că şefului ei nu i-a picat bine că a fost obligat prin lege să-i plătească concediul medical prelungit.

Nemulţumirile bărbatului au atins punctul culminant înainte de Paşte.”Am fost dată afară de la job. Pentru că am îndrăznit să îl sun şi să îl întreb programul, să ştiu dacă pot pleca la ai mei de Paşte. Nici nu am apucat să îl întreb, de fapt. În realitate, cred că se ruga să aibă prilejul să o facă. I-am simţit invidia în momentul în care a trebuit să îmi dea banii pe concediul medical sau când a auzit că am primit donaţii. Afacerea îi mergea din ce în ce mai prost în ultimele şase luni, cât am fost înlocuită”, a scris Corina pe pagina ei de Facebook.

Transparenta face diferenta