bilete Ed Sheeran
Spitalele disparute ale Bucurestiului, in vazul tuturor! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Turist

Spitalele disparute ale Bucurestiului, in vazul tuturor!

Până la 30 octombrie 2016, în curtea Spitalului Clinic Filantropia (Bulevardul Ion Mihalache nr. 11), primul spital modern civil din România şi cea mai veche clinică de obstetrică şi ginecologie din ţară, înfiinţată în anul 1813, poate fi vizitată expoziţia „Spitale dispărute ale Bucureştiului”.

Expoziţia este organizată de Fundaţia Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti împreună cu Muzeul Municipiului Bucureşti.

„Spitale dispărute ale Bucureştiului” oferă o privire asupra activităţii spitalelor bucureştene a căror funcţionare a fost sistată ca urmare a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a demolărilor şi restructurărilor din perioada comunistă, sau a lipsei de finanţare şi a proceselor de retrocedare din perioada postdecembristă. Din secolul al XVIII-lea până în prezent, spitalele bucureştene au asistat în mod decisiv la dezvoltarea oraşului, venind în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor. Astfel, Spitalul Pantelimon a fost ridicat pentru a face faţă epidemiilor de ciumă şi lingoare ce loveau populaţia, Spitalul Brâncovenesc a apărut ca un spital pentru nevoiaşi, „spre mângâierea celor în lipsuri şi nevoi” , Spitalul Mărcuţa, pentru a oferi „smintiţilor” un tratament medical, „cu blândeţe şi răbdare”, iar primul Spital de Urgenţă, pentru a asigura ajutor, în cadrul Societăţii de Salvare, oricând şi pentru oricine era nevoie.

O parte dintre primele spitale din Capitală au străbătut un lung drum peste secole, cunoscând modernizări şi dezvoltări succesive. Altele, însă, nu au depăşit bariera timpului, trecând în uitare contribuţii remarcabile la modernizarea medicinei în România, alături de clădirile de mare valoare arhitecturală ce le-au găzduit activitatea, pentru a face loc altor edificii în pas cu cerinţele vremurilor. Altele au rămas în ruină şi degradare, asemeni unor bolnavi deveniţi incurabili.

Personalităţi de o înaltă conduită profesională şi calitate umană, precum Psihiatrul Alexandru Suţu, fraţii Mina şi Nicolae Minovici sau Academicianul Prof Dr Nicolae Cajal, şi-au legat destinele de aceste instituţii, aducându-le activitatea de cercetare şi de îngrijire a bolnavilor la nivelul standardelor europene ale vremii. Multe dintre aceste spitale dispărute reprezintă ctitorii ale unor personalităţi marcante în istoria oraşului, precum Safta Brâncoveanu, Grigore al II-lea Ghica sau Alexandru Moruzi.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bucuresti18 ore inainte

In premiera, Gara de Nord intra in reabilitare!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că lucrări de modernizare a Gării...

Actualitate18 ore inainte

Politia Capitalei a prins un militar de 38 de ani care a agresat sexual o fetita de 13 ani

Un cadru militar, în vârstă de 38 de ani, este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră de...

Sectorul 618 ore inainte

Primarul Sectorului 6 se plange de colegii lui incompetenti din PSD

Primarul din sectorul 6, Gabriel Mutu, a ajuns sa se planga public de colegii lui din PSD care ar fi...

Transport18 ore inainte

VIDEO-Trenul a plecat din Bucuresti fara controlorul care alerga disperat pe peron

Controlorul unui tren Săgeata Albastră care circula pe ruta Bucureşti – Târgovişte a fost uitat, vineri dimineaţă, pe peronul Gării de...

Actualitate18 ore inainte

Daca nici asta nu e incompetenta… In plina invazie de tantari, Primaria Capitalei nu are contract de dezinsectie!

Desi suntem aproape la jumatatea lunii iunie, Primaria Capitalei nu a incheiat nici pana in prezent contractul de deratizare, dezinsectie...

Sectorul 12 zile inainte

Adevaratul primar: Marean Vanghelie a pus mana pe Primaria Sectorului 1!

Fostul primar al Sectorului 5 a ajuns sa aiba acces si putere la discretie in cea mai bogata primarie a...

Transport2 zile inainte

Restrictii majore de trafic in Bucuresti, incepand de astazi, pentru organizarea mai multor evenimente

Brigada Rutieră va impune restricții de circulație în perioada 14-16 iunie la nivelul Capitalei cu ocazia desfășurării evenimentelor “Street Delivery...

Transport2 zile inainte

Presedintele Consiliului Concurentei, mesaj pentru taximetristi: UBER nu mai poate fi scos de pe piata!

Reacţia taximetriştilor faţă de transportul alternativ a venit târziu, iar acum este dificil să mai dau Uber-ul afară de pe...

Bani2 zile inainte

Sotul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, acuzat in direct la Antena 3 ca ia bani necurati!

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a avut un schimb extrem de acid de replici cu jurnalistul Bogdan Chirieac, în direct...

Actualitate2 zile inainte

Respectul Primariei Capitalei pentru cetatean: Injurat de angajati, apoi atacat si trimis la plimbare de conducere!

Compania Parking București a demarat anchetă internă pentru a stabili ce s-a întâmplat, de fapt, în parcarea de la Charles...

Share Page

Close