Reteaua de sanatate Regina Maria se extinde MASIV in Bucuresti! Vezi unde au deschis zilele trecute!

Reţeaua de sănătate Regina Maria a inaugurat în luna februarie policlinica Victoria, aflată în imediata apropiere a Pieţei Victoria.
Policlinica Victoria are peste 20 de specialităţi medicale, 11 cabinete pentru consultaţii şi centru propriu de recoltare a analizelor de laborator, conform economica.net.
Reţeaua de sănătate Regina Maria a preluat recent IXIA Medica din Estul Capitalei. După preluare, centrul medical se numeşte policlinica Regina Maria Doamna Ghica.
Pe termen scurt, furnizorul privat de servicii medicale are în plan deschiderea unei policlinici în zona Dorobanţi a Capitalei.
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria a deschis prima sa policlinică din Ploieşti
Recent, reţeaua de sănătate Regina Maria a intrat pe piaţa serviciilor medicale private din Ploieşti prin achiziţionarea centrului medical Al-Medica Berlin. După preluare, centrul medical Al-Medica Berlin se numeşte policlinica Regina Maria din Ploieşti. Policlinica oferă servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate pentru cinci specialităţi: dermatologie, ecografie, obstetrică-ginecologie, pneumologie şi psihiatrie.

<

”2016 a fost pentru Regina Maria un an al tranzacţiilor. Doar prin intrarea în Reţea a Ponderas Academic Hospital am marcat una dintre cele mai importante astfel de tranzacţii de pe piaţa serviciilor medicale private. În ultimii ani, Regina Maria a fost implicată în 13 tranzacţii cu preluare integrală a altor jucători, precum şi în trei tranzacţii care au vizat schimbarea acţionariatului companiei – cele mai mari din piaţa serviciilor medicale. Cu toate acestea, punem în continuare accent pe calitate, nu pe cantitate. Ne alegem cu grijă achiziţiile şi partenerii, pentru că scopul nostru este de a ne menţine leadership-ul pe zona de calitate a serviciilor şi de a oferi acelaşi standard medical în toate locaţiile noastre. Avem în continuare apetit pentru achiziţii, ne uităm la mai multe deal-uri şi suntem deschişi către alte oportunităţi de extindere. Analizăm toate posibilele achiziţii cu cea mai mare seriozitate”, a declarat Fady Chreih, CEO al reţelei de sănătate Regina Maria.

Reţeaua de sănătate Regina Maria are peste 3.500 de angajaţi şi colaboratori în cele 35 de locaţii proprii din Bucureşti şi din ţară. Furnizorul de servicii private de sănătate are un portofoliu de peste 390.000 de pachete de prevenţie și tratament.