Cei care sperau că măcar din această săptămână vor avea parte de vreme bună s-au înșelat amarnic. ANM a emis, luni, o prognoză specială pentru București, anunțând trei zile de vijelii, ploi și vânt, cu temperaturi minime între 15 și 17 grade, conform Mediafax.

<

Începând de luni ora 10 până joi la ora 10.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă ce se vor acumula îndeosebi în intervale scurte de timp, vor depăși 15…20 l/mp, iar cu o probabilitate destul de ridicată luni(15 iunie), 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 25 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Transparenta face diferenta